Connect with us

On The Go

TRAVEL TALKS: Alex Filip (pilot de raliuri)

Published

on

Travel Talks - Ale Filip

Alex Filip este dublu campion național de raliuri la categoria 2WD și anul trecut a câștigat titlul, la aceeași categorie, și în seria europeană de raliuri TER, competiție în care concurează și în 2019. 

Alex Filip concrează anul aceasta alături de Bogdan Iancu, copilotul său, în Tour European Rally (TER) și a început sezonul cu o victorie, la categoria TER2WD, în Rally Antibes Côte d’Azur.

Cu alte câteva etape rămase în calendar, până la finalul anului, programate în locuri spectaculoase din Europa, Alex Filip își va petrece și acest sezon de raliuri călătorind. Și despre asta am povestit cu el.

Travel Talks - Ale Filip

 

Și anul acesta ai un program internațional în Tour European Rally, competiția europeană de raliuri. În aceste condiții, călătoria pentru tine este un rău necesar sau te bucuri de ocaziile pe care le ai ca sportiv să călătorești?

Ori de câte ori plec la vreun raliu, înainte de a alege cazarea, unul dintre criterii este ca hotelul să se afle într-o zonă “alergabilă”. Iar turele de dinaintea raliului, dar mai ales cele de după rămân în “sertarul” cu amintiri. Așa că îmi aduc aminte cu plăcere de alergările din Azore – Ponta Delgada, Cehia – Zlin, Elveția – Martigny, Franța – Nisa, Antibes, Cannes, Polonia – Rzeszow, Grecia – Corinth și bineînțeles din România, la Sibiu, Cluj-Napoca, Iași, Brașov sau Bacău.

Atunci când te duci la o competiție trebuie să ajungi în cea mai bună formă atât din punct de vedere fizic, cât și psihic. Cum influențează călătoria ta asta?

Întotdeaună când călătoresc cu avionul îmi fac programul cu premeditare, adică îmi țin timpul ocupat cu diverse lucruri, ținând cont că sunt offline. De cele mai multe ori aprofundez regulamentul competiției la care merg, facem strategia de cursă, citesc sau mă uit la filme salvate înainte de plecare. Nu de puține ori scriu emailuri care se trimit după aterizare. Zborurile de 2-3 ore îmi sunt comode, însă la cele lungi recunosc că intru într-o zonă de plictiseală.

Cum reușești să te relaxezi și să te odihnești când ești în avion? Dar în alte mijloace de transport cu care călătorești pentru a ajunge la o competiție?

Îmi place foarte mult să folosesc mijloace de transport în comun pentru că în loc să fiu concentrat pe volan și pe condusul în sine, am timp pentru orice altceva – privit pe geam, social media, o carte sau muzică. În avion prefer să dorm sau să citesc câte o revistă de alergare sau ciclism, pe care mi-o cumpăr din aeroport

Travel Talks - Ale Filip

Câte kilograme din bagaj înseamnă echipamentul și ce ai nevoie pentru competiție?

Fix 20 de kilograme pentru că în ultima vreme am călătorit mai mult cu Wizz Air. Printre aceste kilograme intră casca, sistemul HANS, două combinezoane, underwear-ul specific piloților de raliu, echipamentul de prezentare (cămașa și tricouri personalizate cu siglele partenerilor) și, ceva fără de care nu plec de acasă, echipamentul de alergare împărțit cu atenție pentru fiecare zi în parte.

Cum te organizezi din punct de vedere logistic ca mașina și tot ce ai nevoie la un raliu să ajungă în siguranță acolo?

Aici este foarte simplu pentru că de când merg în competiții internaționale am învățat că a avea propria echipă și mașină este demodat. Așa că de 4 ani merg cu mașină închiriată, iar echipa se ocupă de absolut totul. Până la sfârșitul anului 2018 am concurat alături de Turbotehnics Cluj-Napoca, iar începând din 2019 “alerg” alături de echipa Gima Autosport din Italia.

Travel Talks - Ale Filip

Care sunt obiectele sportive care nu-ți lipsesc niciodată din bagaj când pleci la o competiție?

Clar, echipamentul de concurs, dar și cel de alergare nu lipsesc din bagaj.

Care sunt cele trei lucruri fără de care nu pleci niciodată într-o călătorie, altele decât cele legate de sportul tău?

Macbook-ul, căștile Jabra pentru alergare și cardul Orange Money J

În cât timp îți faci bagajul?

Pentru orice deplasare, în maximum 25 de minute.

Ți s-a întâmplat vreodată să ai întârzieri sau să-ți pierzi bagajele? Cum ai reacționat?

Am avut o singură experiență legată de bagajul pierdut când mergeam la schi în Italia. Mi s-a părut super funny să schiez în blugi în prima zi de vacanță până când au sosit și bagajele.

Travel Talks - Ale Filip

Cum reușești să te acomodezi cu diferențele de fus orar?

În Europa nu resimt una sau două ore. Însă la întoarcerea din Statele Unite a fost mai delicat timp de vreo două zile, cu atât mai mult cu cât eu sunt dependent de cele 7-8 ore de somn pe noapte.

Care este raliul la care ți-a plăcut cel mai mult dintre cele la care ai luat startul până acum?

Fără îndoială că Raliul Sata Azores a fost cel mai palpitant raliu pentru că se desfășoară pe insula din mijlocul Atlanticului și ai o senzație de depărtare greu de descris. Însă raliul meu preferat, cel la care voi lua startul anul acesta pentru a 5-a oară, este Rallye International du Valais din Elveția.

Travel Talks - Ale Filip

Atunci când participi la o competiție, îți iei timp să descoperi și împrejurimile?

Este cam greu, nu avem foarte mult timp pentru așa ceva, dar în timpul recunoașterilor avem oportunitatea să vedem împrejurimile. Nu avem însă timp să vizităm nimic, din păcate.

Care este locul preferat dintre cele în care ai fost la un raliu?

Col de Turini din Rallye d’Antibes Cote d”Azur.

Care este cea mai interesantă persoană cu care te-ai întâlnit în călătoriile tale?

Fără discuție că este vorba despre Sebastien Loeb, cel mai titrat pilot din Campionatul Mondial de Raliuri, dar și Fabian Cancellara, la o etapă din Turul Franței.

Care este destinația ta preferată pentru vacanța personală și de ce?

Elveția franceză pentru că este foarte curat, un peisaj superb și nenumărate oportunități de sport (alergare, ciclism, schi)

Travel Talks - Ale Filip

MORE TRAVEL TALKS: Constantin Popovici

Urmărește travelingmag.ro pe Facebook și Instagram

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

On The Go

AnimaWings: Dubai si Laponia, destinațiile vedetă ale vacanțelor de iarnă

Published

on

Pentru  intervalul 10 decembrie 2024 – 10 ianuarie 2025, AnimaWings, compania aeriană 100% românească, observă un sezon de sărbători cu cerere în creștere și cu o schimbare clară în comportamentul de rezervare: majoritatea pasagerilor își planifică zborurile din timp, aleg călătorii mai scurte, dar în grupuri mai mari, și pun un accent tot mai mare pe confort și pe serviciile incluse în biletul de bază.

Datele interne ale companiei indică o creștere a cererii de aproximativ 20% față de aceeași perioadă a anului trecut, iar pentru unele zboruri către destinațiile vedetă de iarnă, gradul de ocupare este deja foarte ridicat, apropiindu-se de capacitatea maximă.

În topul destinațiilor cu cele mai mari grade de ocupare pentru sezonul sărbătorilor se află: Dubai, Kittilä (Laponia), Praga, Istanbul și Stockholm – acesta din urmă fiind și unele dintre rutele cu trafic important pentru diaspora românească. În același timp, compania înregistrează creșteri semnificative și pe rutele interne, cu o dinamică puternică între București și marile orașe din țară.

„În sezonul de sărbători, pasagerii caută în primul rând predictibilitate și confort. Vedem mai multă planificare din timp, dar și o preferință tot mai pronunțată pentru bilete care includ servicii esențiale cum era odinioară în aviaţie, astfel încât experiența să fie fără surprize și fără costuri adăugate pe parcurs. De aceea, ne concentrăm pe ceea ce diferențiază AnimaWings: produsul full-service și opțiunile premium, inclusiv Business Class, mai ales într-o perioadă în care aeroporturile sunt aglomerate și fiecare minut contează”, a declarat Diana Dima, Chief Commercial Officer AnimaWings.

Rezervări făcute din timp: 75% dintre pasageri își cumpără biletele cu peste 30 de zile înainte

AnimaWings observă un trend clar de achiziţie early-booking pentru  sezonul de iarnă analizat. Aproximativ 30% dintre pasageri curselor internaţionale își rezervă călătoriile cu peste 60 de zile înainte, 45% între 30 și 60 de zile, iar doar 25% cu mai puțin de 30 de zile înainte de plecare. Această planificare mai timpurie contribuie la o mai bună predictibilitate operațională și la o experiență de călătorie mai bine gestionată.

În ceea ce privește durata vacanțelor de sărbători, 70% dintre călătorii sunt de scurtă durată, de până la o săptămână, în timp ce o parte mai redusă dintre pasageri optează pentru sejururi de una până la două săptămâni, iar doar un număr limitat aleg vacanțe mai lungi.

Structura rezervărilor indică, de asemenea, o preferință clară pentru călătoriile în familie: 55% dintre rezervări sunt pentru 3–4 membri, urmate de călătoriile în doi, în timp ce grupurile mai mari rămân o opțiune mai rară.

În perioada sărbătorilor, compania estimează o creștere a numărului de bagaje de cală cu peste 40% față de o perioadă obișnuită, în corelație directă cu zilele petrecute la destinație. În același timp, se menține tendința generală a românilor de a călători cât mai „light”, motiv pentru care biletul cu bagaj de cabină (carry-on 8kg) inclus, rămâne unul dintre cele mai apreciate beneficii de către pasageri şi un important diferenţiator faţă de politicile companiilor low-cost.

Diaspora și zborurile interne, piloni cheie ai traficului de sărbători

Pe lângă destinațiile de vacanță, AnimaWings evidențiază și componenta majoră a sezonului: călătoriile românilor din diaspora spre România, care generează unul dintre cele mai mari volume de trafic în această perioadă, pe rute precum Stockholm, Paris, Dubai și Praga. În același timp, compania înregistrează o creștere vizibilă a cererii și a numărului de bilete achiziționate pe cursele interne, între marile orașe ale României, precum București–Cluj, București–Timișoara, Bucureşti – Suceava și București–Oradea, zborurile interne rămânând strâns legate de deplasările rapide şi confortabile către orașele natale, în contextul reunificării familiei de sărbători.

AnimaWings anticipează vârfuri de trafic în datele 19 decembrie, 22 decembrie, 29 decembrie și 30 decembrie, precum și un flux intens de întoarceri în intervalul 4–6 ianuarie 2025.

Cum răspunde AnimaWings cererii crescute: capacitate ajustată, fără compromis pe servicii; focus pe pachetele All Inclusive și experiență completă

În locul suplimentării last-minute a zborurilor – un proces complex în aviație, dependent de sloturi, echipaje și disponibilitatea aeronavelor – compania a optat, acolo unde a fost posibil, pentru asignarea unor aeronave cu o capacitate mai mare pe rutele cu cerere ridicată.

Pentru o experiență cât mai fluidă în perioada aglomerată, AnimaWings recomandă:

  • prezentarea din timp la aeroport;
  • alegerea biletelor cu atenție, astfel încât să includă cât mai multe servicii în pachetul de bază, pentru a nu avea surprize la aeroport;
  • selectarea zborurilor către aeroporturi principale, pentru acces mai facil către centru și costuri mai reduse de transfer;
  • rezervarea unei mese calde la bord, în special pe cursele mai lungi.

Despre AnimaWings:

AnimaWings este o companie aeriană 100% românească, inaugurată în 2020 şi parte a Memento Group, alături de touroperatorul Christian Tour, cu o echipă de profesioniști care oferă pasagerilor călătorii confortabile, în regim de curse regulate sau charter, implementând sisteme, proceduri și protocoale de siguranță la un standard excepțional.

Aflată în continuă expansiune, compania aeriană își va mări flota în acest an cu înca 2 avioane de tip Airbus A220-300, iar în următorul an cu încă 4 aeronave. Planul de extindere al flotei AnimaWings până la finele lui 2026 vizează un total de 12 aeronave.

Continue Reading

On The Go

Wizz Air anunță patru rute noi din România

Published

on

Compania aeriană low-cost lansează trei rute din Cluj-Napoca și de la București Otopeni

Wizz Air, principala companie aeriană low-cost din România, anunță lansarea a alte patru rute din țară în 2026. Primele dintre acestea vor fi operate din Cluj-Napoca către Antalya (Turcia) și Berlin (Germania), începând cu luna martie 2026.

De asemenea, din luna iunie a anului viitor, compania va începe operarea zborurilor din București Otopeni către Kefalonia (Grecia). Totodată, Cluj-Napoca va beneficia din nou de o conexiune directă cu Abu Dhabi (Emiratele Arabe Unite), începând cu octombrie 2026.

Wizz Air va opera zboruri din Cluj-Napoca către Antalya în fiecare zi de luni, miercuri și vineri, începând cu 30 martie, urmate de lansarea zborurilor către Berlin în 31 martie, cu frecvență în zilele de marți, joi și sâmbătă, în timp ce ruta către Abu Dhabi va fi reluată în 27 octombrie, programată marțea și sâmbăta. În plus, o nouă conexiune Wizz Air între București Otopeni și Kefalonia va fi lansată în data de 9 iunie, cu zboruri operate în fiecare marți și sâmbătă. Tarifele pornesc de la doar 99 RON[1], iar biletele sunt deja disponibile pe wizzair.com și prin aplicația mobilă WIZZ. Aceste rute contribuie la diversificarea rețelei Wizz Air în România, oferind mai multe opțiuni convenabile pentru city-breakuri și destinații de vacanță la soare.

De la începutul operațiunilor sale din România, în 2006, Wizz Air a crescut constant investițiile, considerând țara o piață strategică. În prezent, compania aeriană are la vânzare 214 rute de pe 14 aeroporturi din România, conectând pasagerii cu 82 de destinații din 27 de țări. În cei 19 ani de activitate în România, Wizz Air a deschis nouă baze operaționale și are în prezent peste 1.600 de angajați.

RUTE DIN ROMÂNIA

RUTĂFRECVENȚĂDE LAÎNCEPÂND CU
Cluj-Napoca – AntalyaLuni, miercuri și vineri159 RON30 martie 2026
Cluj-Napoca – BerlinMarți, joi și sâmbătă99 RON31 martie 2026
Cluj-Napoca – Abu DhabiMarți și sâmbătă209 RON27 octombrie 2026
București Otopeni – KefaloniaMarți și sâmbătă169 RON9 iunie 2026

Continue Reading

On The Go

Cum depășesc copiii mai ușor schimbările de fus orar când pleci cu ei în vacanță

Published

on

Dacă ai decis să pleci cu cei mici în vacanță, atunci e bine să-i pregătești pentru a suporta mai bine schimbările de fus orar. Ca să te bucuri și tu de zilele libere.

Dacă apare un copil în familie nu înseamnă că trebuie să renunți la vacanțe, de exemplu. Iar una dintre problemele cele mai mari, atunci când călătorești cu cei mici, este schimbarea de fus orar pentru ei.

Copiii au un program fix atât în ceea ce privește mesele, cât mai ales orele de somn, așa că este foarte important să ții cont de câteva lucruri pentru ca ei să depășească fără probleme schimbarea de fus orar. Asta ca și tu să te bucuri de vacanță încă din momentul în care te-ai cazat la hotel.

Înainte de plecarea în vacanță

Dacă ai decis să pleci cu cei mici în vacanță, atunci e bine să pregătești terenul încă înainte de plecare, pentru ca ei să suporte mai bine schimbările de fus orar.

Cu câteva zile înaintea plecării poți deja să adaptezi programul copilului în funcție de fusul orar de la destinație. Pune-l la somn și trezește-l la orele pe care le-ai face în vacanță, iar dacă la destinație este o altă cultură în ceea ce privește orele de masă, de exemplu, poți să adaptezi și acest program.

În felul acesta te asiguri că vei ieși la masă în același timp cu localnicii și te vei bucura de o atmosferă deosebită și nu vei fi doar tu într-un restaurant gol, dacă respecți orarul de acasă.

Este important să faci aceste schimbări, mai ales dacă diferența de fus orar este semnificativă. Recunoaște că este mai bine să ai câteva zile de haos acasă, unde ai totul sub control, și nu în vacanța în care ți-ai propus să te relaxezi.

Alege cele mai bune ore de zbor

Este foarte important să faci asta, mai ales dacă te așteaptă un zbor lung. Dacă este posibil alege biletele de seară, sau chiar noaptea târziu. Astfel este mai ușor pentru copil și chiar pentru tine să prinzi câteva ore de somn în timpul zborului.

Dacă este un zbor mai scurt alege unul după ora 11 dimineața pentru ca cel mic să-și respecte rutina de dimineață și pentru a nu face totul în grabă. La fel, pe distanțe mai scurte, evită orele târzii de plecare, pentru a nu-i deregla ora de somn.

Zborul de noapte

Atunci când zbori noaptea, este recomandat să respecți aceeași rutină de acasă. Dacă este posbil, îmbracă-l în pijama și citește-i povestea preferată. Sunt șanse foarte mari să adoarmă la fel de ușor ca în patul său.

Zbor de la est spre vest sau vest spre est?

Conform studiilor, este mai ușor pentru corpul nostru să se adapteze dacă zburăm de la est spre vest. Sunt șanse mari să ajungi la destinație pe timpul zilei și nu-ți mai rămâne altceva de făcut decât să aștepți seara și să-ți adaptezi programul la fusul orar de acolo.

Nu totul merge conform planului

Nu cred că trebuie să-ți mai spun și eu asta, dar atunci când vine vorba de cei mici este foarte greu să-ți faci un plan. Dacă nimic din ce ai citit până acum nu funcționează, atunci treci la planul B.

Asta înseamnă că trebuie să te adaptezi la fața locului. Încearcă să ții tu ritmul său și asigură-te că intră cât mai repede în ritmul de la destinație. Dacă ajungi noaptea târziu, nu-l lăsa să doarmă foarte mult dimineața. Trezește-l și începeți ziua normal. Seara probabil va adormi ceva mai devreme, dar din ziua a doua de vacanță totul va fi ca acasă.

Foto: envato elements

Urmărește TravelingMag.ro pe Facebook și Instagram

Continue Reading
City Break15 September 2025

Un tur prin Stuttgart la volanul unui Porsche

Stuttgart este capitala regiunii Baden-Württemberg și “casa” constructorului de mașini Porsche. Si este o destinație ideală pentru un city break....

Evenimente18 July 2025

Descoperă frumusețile din Sibiu la volanul unei mașini clasice sau electrice

Trei zile pe cele mai frumoase drumuri din județul Sibiu. Asta înseamnă Transylvania Classic, un eveniment dedicat vehiculelor istorice și...

Foto: Primăria Municipiului Sibiu Foto: Primăria Municipiului Sibiu
City Break18 June 2024

Unde stai, mănânci, te relaxezi și te distrezi în… Sibiu

Orașul Sibiu este oricând o alegere bună pentru o evadare de weekend. Așa că îți dăm câteva ponturi pentru ca...

Târguri de Crăciun Târguri de Crăciun
Destinations12 December 2023

6 târguri de Crăciun din Europa unde poți ajunge cu un zbor Wizz Air

Ți-ai propus să ajungi la cât mai multe târguri de Crăciun anul acesta? Atunci notează 6 destinații unde poți ajunge...

City break la Istanbul City break la Istanbul
City Break30 October 2023

Toamna este anotimpul perfect pentru un city break la Istanbul

Ai chef să evadezi pentru câteva zile? Atunci trebuie să știi că toamna este anotimpul perfect pentru un city break...

Pe malurile Dunării la Budapesta Pe malurile Dunării la Budapesta
City Break20 October 2023

O zi pe malurile Dunării la Budapesta

Dunărea împărțea pe vremuri cele două orașe Buda și Pesta. Acum, cele două maluri sunt locul preferat pentru turiștii care...

5 locuri cool din Berlin 5 locuri cool din Berlin
City Break13 October 2023

5 locuri cool din Berlin descoperite cu noul Opel Corsa-e

Berlin este oricând o destinație perfectă pentru un city break. Mai ales când ai ocazia să descoperi locuri cool din...

Destinations20 July 2022

[FOTO/VIDEO] Un road trip prin Olanda cum probabil nu o să poți face niciodată. Sau?

Nu am spune nu niciodată unei propuneri de road trip prin Olanda. Dar cel mai probabil nu vom putea face...

Evenimente22 May 2022

Transylvania Classic 2022: un raliu ca o vacanță pe cele mai frumoase drumuri din județul Sibiu

Vrei să descoperi cele mai frumoase drumuri din județul Sibiu la volanul mașinii tale? Atunci trebuie neapărat să participi la...

Norway postcards cu un BMW X3 Norway postcards cu un BMW X3
Destinations03 February 2020

Norway postcards cu un BMW X3

“Traveller’s tales” a explorat frumuseţea Norvegiei în cel de-al patrulea proiect de scurtmetraj în colaborare cu BMW. Şosele neîntrerupte care...

Trending