Rămâneți conectați

On The Go

Cum depășesc copiii mai ușor schimbările de fus orar când pleci cu ei în vacanță

Publicat

pe

Cum depășesc copiii mai ușor schimbările de fus orar când pleci cu ei în vacanță

Dacă ai decis să pleci cu cei mici în vacanță, atunci e bine să-i pregătești pentru a suporta mai bine schimbările de fus orar. Ca să te bucuri și tu de zilele libere.

Dacă apare un copil în familie nu înseamnă că trebuie să renunți la vacanțe, de exemplu. Iar una dintre problemele cele mai mari, atunci când călătorești cu cei mici, este schimbarea de fus orar pentru ei.

Copiii au un program fix atât în ceea ce privește mesele, cât mai ales orele de somn, așa că este foarte important să ții cont de câteva lucruri pentru ca ei să depășească fără probleme schimbarea de fus orar. Asta ca și tu să te bucuri de vacanță încă din momentul în care te-ai cazat la hotel.

Înainte de plecarea în vacanță

Dacă ai decis să pleci cu cei mici în vacanță, atunci e bine să pregătești terenul încă înainte de plecare, pentru ca ei să suporte mai bine schimbările de fus orar.

Cu câteva zile înaintea plecării poți deja să adaptezi programul copilului în funcție de fusul orar de la destinație. Pune-l la somn și trezește-l la orele pe care le-ai face în vacanță, iar dacă la destinație este o altă cultură în ceea ce privește orele de masă, de exemplu, poți să adaptezi și acest program.

În felul acesta te asiguri că vei ieși la masă în același timp cu localnicii și te vei bucura de o atmosferă deosebită și nu vei fi doar tu într-un restaurant gol, dacă respecți orarul de acasă.

Este important să faci aceste schimbări, mai ales dacă diferența de fus orar este semnificativă. Recunoaște că este mai bine să ai câteva zile de haos acasă, unde ai totul sub control, și nu în vacanța în care ți-ai propus să te relaxezi.

Alege cele mai bune ore de zbor

Este foarte important să faci asta, mai ales dacă te așteaptă un zbor lung. Dacă este posibil alege biletele de seară, sau chiar noaptea târziu. Astfel este mai ușor pentru copil și chiar pentru tine să prinzi câteva ore de somn în timpul zborului.

Dacă este un zbor mai scurt alege unul după ora 11 dimineața pentru ca cel mic să-și respecte rutina de dimineață și pentru a nu face totul în grabă. La fel, pe distanțe mai scurte, evită orele târzii de plecare, pentru a nu-i deregla ora de somn.

Zborul de noapte

Atunci când zbori noaptea, este recomandat să respecți aceeași rutină de acasă. Dacă este posbil, îmbracă-l în pijama și citește-i povestea preferată. Sunt șanse foarte mari să adoarmă la fel de ușor ca în patul său.

Zbor de la est spre vest sau vest spre est?

Conform studiilor, este mai ușor pentru corpul nostru să se adapteze dacă zburăm de la est spre vest. Sunt șanse mari să ajungi la destinație pe timpul zilei și nu-ți mai rămâne altceva de făcut decât să aștepți seara și să-ți adaptezi programul la fusul orar de acolo.

Nu totul merge conform planului

Nu cred că trebuie să-ți mai spun și eu asta, dar atunci când vine vorba de cei mici este foarte greu să-ți faci un plan. Dacă nimic din ce ai citit până acum nu funcționează, atunci treci la planul B.

Asta înseamnă că trebuie să te adaptezi la fața locului. Încearcă să ții tu ritmul său și asigură-te că intră cât mai repede în ritmul de la destinație. Dacă ajungi noaptea târziu, nu-l lăsa să doarmă foarte mult dimineața. Trezește-l și începeți ziua normal. Seara probabil va adormi ceva mai devreme, dar din ziua a doua de vacanță totul va fi ca acasă.

Tu cum ai depășit schimbările de fus orar când ai plecat cu cel mic în vacanță? Lasă-ne sfaturile tale într-un comentariu și poți câștiga un premiu surpriză.

Descoperă și: 4 workout-uri care te ajută să scapi de jet lag

Urmărește TravelingMag.ro pe Facebook și Instagram

Citește în continuare
Lasă un comentariu

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

On The Go

Vacanță în Cinque Terre? Ai grijă să nu ieși la plimbare în șlapi!

Publicat

pe

Vacanță în Cinque Terre

Cinque Terre este o destinație extrem de populară, dar dacă ajungi acolo în această vară ai grijă ce porți în picioare. În niciun caz să nu te plimbi în șlapi!

Vrei să vizitezi Cinque Terre anul acesta? Atunci ține cont de două lucruri: cel mai probabil vor fi și mai mulți turiști decât de obicei și fii atent la ce porți în picioare.

Autoritățile italiene au anunțat că vor amenta turiștii cu până la 2.500 de euro dacă se vor plimba în șlapi, sandale sau alte încălțări de acest tip, prin această regiune. Și asta după ce forțele de intervenție au spus că s-au săturat să salveze turiștii care au probleme pentru că nu sunt încălțați corespunzător.

Problema este că zona e aproape de mare, dar drumurile de aici seamnă mai mult cu potecile de munte. Vei vedea peste tot afișe care și flyere care avertizează turiștii, acestea fiind distribuite de localnici în toate satele de pescari din zonă.

Cel mai probabil în prima fază nu se vor da amenzi, poliția și cei din parcul național vor încerca să ducă o campanie de conștientizare a turșitilor. Desigur, dacă nu respecți noile prevederi și chemi echipele de salvare după tine, vei suporta toate costurile misiunii de salvare. Ca idee, o intervenție de salvare cu elicopterul costă autoritățile italiene cam 5.000 de euro.

Autoritățile din regiunea Cinque Terre se așteaptă ca numărul de turiști să se dubleze în 2019, ceea ce înseamnă și mai multe probleme. Principala creștere a numărului de turiști se datorează faptului că în portul din Spezia vor ajunge mai multe vase de croazieră, majoritatea fiind din China.

În regiune ajung aproximativ 2,5 milioane de turiști, în vara 2018 fiind 450.000. Pentru vara 2019, în perioada aprilie – septembrie, sunt așteptați cam 750.000.

Dublarea numărului de vizitatori va crea cu siguranță și probleme logistice, mai ales în cazul vizitelor la muzee, monumente și sit-urile istorice. Să nu uităm că localitățile Monterosso al Mare, Vernazza, Corniglia, Manarola și Riomaggiore se află în Parcul Național inclus în patrimoniul mondial Unesco.

Localnicii sunt din ce în ce mai deranjați de numărul mare de turiști și au fost deja discuții de limitare a accesului în zonă, chiar dacă mai mulți turiști înseamnă mai mulți bani în zonă.

În aceeași situație sunt și alte destinații din Italia precum Veneția, Florența sau Capri.

Deci, dacă în planurile tale de vacanță intră și regiunea Cinque Terre ai grijă cu ce te încalți și mai ales alege cu grijă perioada pentru a evita înghesuiala.

Citește și: Turul cramelor și vinurile pe care nu trebuie să le ratezi în Santorini

Urmărește TravelingMag.ro pe Facebook și Instagram

Citește în continuare

On The Go

Wizz Air anunță două rute noi din România spre Germania

Publicat

pe

Wizz Air

Wizz Air, cel mai mare transportator aerian din România și compania cu cea mai rapidă creștere din Europa, a anunțat astăzi lansarea a două noi rute către Germania, de la Sibiu spre Karlsruhe/Baden Baden și de la Suceava către München Memmingen.

Ambele rute încep din 17 iunie, dar pasagerii români își pot planifica încă de astăzi călătoriile în aceste orașe, biletele fiind deja disponibile pe wizzair.com cu prețuri începând de la 99 RON / 19,99 EUR *.

Baden-Baden devine a cincea destinație WIZZ din Germania de la Sibiu, după Frankfurt Hahn, München Memmingen, Dortmund și Nürnberg, iar noua rută ajută la extinderea acoperirii geografice a rețelei Wizz Air din această parte a Europei atât de populară printre călătorii din România. Baden Baden este un important oraș balnear care oferă diverse opțiuni de petrecere a timpului liber, inclusiv pentru pasionații de sport. Zona rurală este ideală pentru drumeții și alpinism, iar în timpul iernii devine o destinație de schi îndrăgită.

Pentru Suceava, noua rută către München Memmingen reprezintă prima legătură cu Germania, oferind astfel noi oportunități de călătorie la prețuri reduse în această parte a Europei. Germania devine cea de-a treia țară în rețeaua WIZZ de pe aeroportul din Suceava după Marea Britanie și Italia.

Memmingen este un oraș ce oferă multiple perspective de petrecere a timpului. Acesta are peste 150 de restaurante, cafenele și baruri pentru toate gusturile. Muzeele, expozițiile și teatrele oferă o gamă largă de divertisment interesant. Calendarul festivalurilor, care este plin de evenimente precum Ziua Pescarilor, Festivalul Copiilor, Festivalul orașului, Memmingen în Bloom, Târgul sau Piața de Crăciun, invită localnicii și vizitatorii să sărbătorească.

CELE MAI NOI RUTE WIZZ AIR CĂTRE GERMANIA

DestinațiaZile de operareDataTarife de la*
Karlsruhe/Baden Baden – Sibiu Luni, Vineri17 iunie 201999 RON / EUR 19.99
Memmingen – Suceava Luni, Miercuri, Vineri17 iunie 201999 RON / EUR 19.99

„Suntem încântați să extindem rețeaua noastră din România cu două rute interesante către Germania de la Sibiu și Suceava către Baden-Baden și München Memmingen. Cele mai noi rute subliniază angajamentul nostru de a dezvolta rețeaua regională WIZZ și de a aduce o varietate de oportunități de călătorie la prețuri reduse, atât pentru pasagerii noștri români care doresc să viziteze Germania, cât și pentru turiștii germani interesați să descopere cele mai populare regiuni din România: frumoasa Bucovina și Sibiul, unul dintre cele mai importante centre culturale. Suntem încrezători că noile noastre servicii vor consolida în continuare legăturile de afaceri și de agrement dintre Germania și România și echipa noastră prietenoasă așteaptă cu nerăbdare să primească pasagerii la bordul uneia dintre noile aeronavele noastre moderne și noi!„, a spus Tamara Vallois, Head of Communications la Wizz Air.

Descoperă și: Ghidul tău pentru Dubai Food Festival 2019

Urmărește travelingmag.ro pe Facebook și Instagram

Citește în continuare

On The Go

Red Bull Illume: “Oscarurile” pentru fotografia de sporturi de aventură și acțiune revin în 2019

Publicat

pe

Red Bull Illume

Înscrierile pentru cea de-a cincea ediție a celui mai mare concurs de fotografie de sporturi de aventură și acțiune se desfășoară în perioada 1 mai – 31 iulie. Înscrierile la categoria Best of Instagram by SanDisk sunt deja deschise și se vor încheia pe 14 iunie.

 Ai tras un cadru care-ți taie respirația? Atunci fă-l cunoscut în întreaga lume! Red Bull Illume, competiția care a scos la iveală fotografii senzaționale din lumea sporturilor de aventură și acțiune, este din nou în căutarea celor mai spectaculoase cadre de pe planetă, scoțând în evidență pasiunea și stilul de viață al fotografilor care le-au surprins.

În competiție pot participa fotografi amatori și profesioniști deopotrivă, care trebuie să-și înscrie imaginile pe site-ul oficial al competiției.

În 2020, cele mai bune imagini selectate vor pleca apoi într-un turneu prin întreaga lume și vor ajunge în cele mai importante capitale și hub-uri culturale, încântând astfel milioane de pasionați la nivel mondial.

În cadrul ediției a cincea sunt deschise și două categorii noi, extrem de interesante: Best of Instagram by SanDisk și Moving images (clipuri video), Categoria “Best of Instagram by SanDisk” vrea să surprindă cele mai “instagramabile” momente, iar participanții trebuie să posteze fotografia pe contul de instagram folosind @redbullillume și #rbi19submission.

La categoria Moving images sunt acceptate secvențe din lumea sporturilor de acțiune și aventură cu o durată între 5 și 30 de secunde.

În afara celor două categorii noi, alte trei categorii au fost modificate. Astfel, categoria “Emerging” este dedicată tinerelor talente, imaginile acceptate în concurs fiind cele ale fotografilor sub 25 de ani. În categoria “RAW” vor intra imagini fără niciun fel de prelucrare. Compoziție, expunere, lumină. Totul se face în fața camerei. Iar dacă imaginea are un unghi unic de abordare, o idee vizuală, un format diferit sau efecte de lumină, în general ceva ce nu s-a mai văzut până acum, va intra în categoria “Innovation by Sony”.

În total în cadrul Red Bull Illume sunt 11 categorii (Innovation by Sony – Best of Instagram by SanDisk – Creative by Skylum – Emerging – Energy – Lifestyle – Masterpiece – Moving Images – Playground – Raw – Wings)

Pentru categoria Best of Instagram by SanDisk înscrierile sunt deja deschise și se pot face în fiecare lună până pe data de 14 iunie, iar pentru toate celelalte categorii sunt deschise în perioada 1 mai – 31 iulie 2019.

După închiderea înscrierilor, pe 31 iulie, un juriu internațional, format din 50 de editori foto de la publicații renumite la nivel mondial, va selecta cele mai bune 55 de imagini și îi va nominaliza pe cei 11 câștigători ai categoriilor și pe marele câștigător.

Aceștia vor fi anunțați la finalul lunii noiembrie în cadrul unei ceremonii speciale de decernare a premiilor.

Partenerii oficiali din 2019 sunt Sony, lider la nivel mondial în ceea ce privește fotografia digitală, SanDisk, lider mondial în ceea ce privește dispozitivele de stocare digitală, Skylum, producătorul suitei de editare foto Luminar 3 și COOPH, producător de accesorii pentru fotografi.

Despre Red Bull Illume:

Red Bull Illume este cel mai mare concurs internațional de fotografie dedicat sporturilor de acțiune și aventură. Înglobează cele mai creative și captivante fotografii de pe planetă și își propune să aducă lumea sporturilor de acțiune mai aproape de public. Red Bull Illume Image Quest 2019 este a cincea ediție a concursului, după cele din 2007, 2010, 2013 și 2016.

Descoperă și: Recomandări pentru o zi de vis la Roma

Urmărește travelingmag.ro pe Facebook și Instagram

Citește în continuare
Advertisement
Malaga Malaga
City Break28 martie 2019

Recomandări pentru o zi de vis în Malaga

Malaga este un oraș plin de viață, cu o gastronomie excelentă și o clima perfectă. Bine ai ajuns într-unul din...

Running Break Running Break
City Break27 martie 2019

RUNNING BREAK: Locuri cool de alergare în Lisabona, Paris și Viena

Dacă ești pasionat de alergare, cel mai probabil fiecare city break se transformă într-un „running break”. Așa că avem câteva...

Marsilia Marsilia
City Break25 martie 2019

Recomandări pentru o zi de vis în Marsilia

Marsilia, cel mai vechi oraș din Franța, are un trecut bogat, însă și un prezent frumos, cu peste 300 de...

Palma de Mallorca Palma de Mallorca
City Break05 martie 2019

Recomandări pentru o zi de vis în Palma de Mallorca

Palma de Mallorca este una dintre cele mai căutate destinații de vacanță din Spania. Avem și noi câteva recomandări ca...

Viena Viena
City Break05 martie 2019

Recomandări pentru o zi de vis în Viena

Viena este o combinație genială între grandoarea istorică și frenezia unei capitale moderne. Și avem câteva ponturi ca tu să...

Munchen - Germania Munchen - Germania
City Break04 martie 2019

Recomandări pentru o zi de vis în München

München, capitala landului Bavaria din Germania, este un loc uluitor din toate punctele de vedere. Și avem câteva recomandări pentru...

Funchal Funchal
City Break26 februarie 2019

Recomandări pentru o zi de vis în Funchal

Cu o marina complet refăcută, cafenele cosmopolite și  restaurante gourmet, Funchal este un oraș modern perfect pentru un city break...

City Break25 februarie 2019

Alte 24 de ore în Milano

Milano este unul dintre acele oraș în care ai tot timpul ceva de făcut. Tocmai de aceea revenim cu ponturi...

Bari - Italia Bari - Italia
City Break22 februarie 2019

Recomandări pentru o zi de vis în Bari

La doar două ore de zbor cu avionul de București și extrem de accesibil ca preț, Bari, un oraș de...

O zi in Faro O zi in Faro
City Break21 februarie 2019

Recomandări pentru o zi de vis în Faro

Ținând cont de cât de populară este regiunea Algarve din Portugalia, Faro a rămas un oraș liniștit plin de locuri...

Advertisement

Trending