Connect with us

On The Go

Tot ce trebuie să știi dacă vrei să pleci în vacanță în Zanzibar

Published

on

Vacanta în Zanzibar

Vacanță în Zanzibar? Dacă nu ești încă sigur că Zanzibar este destinația pentru tine, lasă-ne să îți facem research-ul mai ușor și lungul drum spre un concediu de vis mai rapid.

Zanzibar, o insulă exotică în mijlocul Oceanului Indian, atrage cu farmecul său inconfundabil tot mai mulți turiști români. Dacă și tu te gândești la o vacanță în Zanzibar, atunci iată tot ce trebuie să știi pentru o vacanță perfectă.

Când e cel mai prielnic moment pentru o vacanță în Zanzibar? 

Ca în fiecare zonă turistică, există perioade mai bune de vizitare și perioade care nu se potrivesc dorințelor noastre. Pentru a putea alege sezonul perfect pentru vacanța noastră, este important să înțelegem sezoanele turistice din Zanzibar, luând în calcul avantajele și dezavantajele cu care vin la pachet.

Dacă îți dorești să mergi în sezonul de vârf, atunci ai putea lua în considerare lunile iunie-septembrie, iar dacă îți place mai degrabă un mediu mai liniștit, dar nu vrei să pierzi din farmecul insulei sau să riști ca unele magazine să fie închise, ai putea opta pentru sezonul intermediar – lunile martie-mai.

Cum e vremea?

Climatul specific întâlnit în Zanzibar este cel tropical cald, cea mai caldă perioadă fiind în lunile octombrie-martie și cea mai friguroasă mai-august, din cauza vânturilor puternice (29 grade Celsius).

Există de asemenea două sezoane care sunt cunoscute pentru ploi abundente, sezonul în care sunt specifice ploile mai scurte fiind în perioada noiembrie-decembrie, iar sezonul în care predomină ploile de lungă durată fiind în martie-mai.

Am nevoie de viză?

Viza nu este necesară pentru o simplă vacanță, pentru că, oricât de mult ne-am dori, ea nu are cum să dureze mai mult de trei luni. Deși nu este nevoie de viză pentru călătorii sub trei luni, trebuie totuși avut în vedere ca pașaportul să aibă un termen de valabilitate de 6 luni din momentul aterizării.

Ce mâncăruri sunt specifice acestei zone?

Fiind supranumită Insula Mirodeniilor, condimentele stau la baza felurilor de mâncare specifice acestei zone. Acest lucru este valabil și cu fructele și legumele predominante, carnea de pui, de vită și cea de capră fiind combinate cu acestea într-un mod desăvârșit.

Combinația tăițeilor de fasole chinezești cu produsele arăbești dulci și condimentele indiene reprezintă un tip de mâncare întâlnit în mod special în această zonă în care bucătăria reprezintă un mix de mâncare indiană, arabă, africană și italiană.

Pentru a degusta din felurile de mâncare specifice nu va fi nevoie neapărat de o masa la un restaurant, deoarece vei avea diverse opțiuni de Street food dintre care poți alege, localnicii gătind adesea și pe stradă.

Este un loc sigur de vizitat?

Chiar dacă istoria din spatele acestei insule este una agitată, Zanzibarul este în acest moment o destinație sigură, atât din punct de vedere medical, cât și din punct de vedere militar.

Există atracții turistice demne de vizitat?

Majoritatea atracțiilor turistice se regăsesc în Stone Town, locul cu cea mai mare valoare istorică a Zanzibarului, aici fiind mai multe obiective din care poți alege (clădiri istorice, palate, muzee etc.)

Dacă ești pasionat de cumpărături, trebuie luat în considerare Bazarul Darajani din Stone Town, unde poți găsi o varietate de lucruri, de la alimente la produse tradiționale. Cât despre explorarea florei și faunei locale, Zanzibarul îți dă oportunitatea să te bucuri de experiențe de safari pe tot parcursul anului.

Cum e viața de noapte?

În ciuda posibilelor așteptări, Zanzibarul are o viață de noapte destul de bogată. Depinzând de cât de petrecăreț ești, poți opta pentru o noapte pe plajă pentru a admira apusul (toate plajele fiind publice), sau pentru o ieșire în club, deoarece ai de unde alege din acest punct de vedere. O zonă în care distracția predomină este Nungwi, pe care o poți avea în vedere dacă te tentează o noapte petrecută în oraș.

Ce animale unice pot vedea?

Putem întâlni diverse vietăți care mai de care mai interesante, atât acvatice, cât și terestre. În timpul scufundărilor, fiind un sport des practicat în această zonă, se poate admira viața subacvatică, cu plantele si animalele specifice. De asemenea, maimuțele Red Colobus sunt specifice acestei zone și se pot găsi doar aici, mai exact în pădurea Jozani.

Ce limbă vorbesc nativii acelui loc?

Limba vorbită de nativii acestei zone este swahili (limba oficială a Tanzaniei), fiind răspândită și în restul Africii de Est. Pentru început, îți putem spune că “jambo” înseamnă “bună”, iar “Hakuna Matata” (“nici o grijă”) este cuvântul-cheie al insulei, definind spiritul localnicilor. Este un prim pas foarte important pentru a putea interacționa cu locuitorii prietenoși.

Cum sunt oamenii în această zonă?

Aici veți întâmpina oameni primitori, calzi, oameni simpli, cu care să puteți sta de vorbă și să vă simțiți bine. Acest lucru depinde, normal, de fiecare om în parte și de preferințele sale.

Majoritatea  locuitorilor din Zanzibar sunt musulmani, așadar este recomandată o ținută cât mai decentă și respectuoasă, mai ales în timpul vizitării obiectivelor turistice din Stone Town.

Pot închiria mașini pentru a mă deplasa mai ușor dintr-un loc într-altul?

Deși există această opțiune, Join UP! recomandă să explorezi împrejurimile folosind deplasarea cu ajutorul taxiului chemat de la recepție, cu plata la întoarecerea la hotel. Închirierea mașinilor nu beneficiază de asigurare, iar acest lucru poate impune anumite riscuri pe care cu toții dorim să le evităm pe timpul vacanței.

Ce e util să am în bagaj?

La fel ca orice vacanță care include mersul la plajă, este important să avem la noi haine adecvate și loțiune cu protecție solară (cu minim SPF 50). Pe lângă asta, spray-ul pentru țânțari este și el esențial, alături de diverse medicamente care ne pot ajuta la stomac în cazul în care acesta nu reacționează în favoarea noastră la mâncarea specifică zonei (deoarece localnicii mănâncă foarte picant) și un adaptor, deoarece prizele sunt model englezesc, cu 3 pini.

Am nevoie de un vaccin pentru a călători în Zanzibar?

Vaccinurile nu sunt obligatorii, deoarece Zanzibarul reprezintă o zonă safe din punct de vedere al bolilor care obișnuiau să fie specifice insulei. În anumite zone însă acestea sunt recomandate.

E potrivit pentru familii cu copii? 

Zanzibarul este o zonă în care puteți merge liniștit cu copilul, ba mai mult decât atât există excursii organizate special pentru familiile cu copii. Așa cum pentru noi această insulă reprezintă o zonă spectaculoasă, cu peisaje încântătoare care ne oferă o varietate de experiențe, și pentru copiii noștri ar fi cu siguranță o experiență nemaipomenită.

Dar pentru cupluri care doresc să își petreacă luna de miere aici?

Depinde foarte tare dacă un paradis tropical sună destul de romantic pentru tine.

Ei bine, dacă ți-am răspuns tuturor întrebărilor și Zanzibarul a ajuns pe lista destinațiilor tale de vacanță, vei avea oportunitatea să ajungi mai repede în paradisul dorit de pe 28 octombrie, cu zborurile săptămânale directe de 9-10 ore, cu decolare din București.

Pentru a face călătoria cât mai confortabilă și sigură, zborurile turoperatorului Join UP! Pun la dispoziție călătorilor o aeronavă de ultimă generație, alături de nenumărate opțiuni culinare diversificate, atât pentru carnivori, pescatarieni, cât și pentru vegetarieni.

Foto: envato elements

Pentru a nu rata nimic din ceea ce postăm urmărește TravelingMag.ro pe Facebook și Instagram!

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

On The Go

Cum te poate ajuta Inteligența Artificială să îți planifici vacanța?

Published

on

Unele persoane excelează în planificarea vacanțelor, pe când altele nu au timp și nici răbdare să „cartografieze” fiecare detaliu al unei călătorii. Iată cum puteți folosi planificatorii de călătorie, ce folosesc Inteligența Artificială  pentru a vă simplifica viața, pentru a câștiga timp, bani și… inspirație!

În ultimii ani, Inteligența Artificială și-a făcut loc și în industria călătoriilor. Practic, nu trebuie să-ți mai petreci ore întregi căutând frenetic pe Internet informații pentru a-ți organiza itinerariul ideal de călătorie. Prin instrumentele de Inteligența Artificială planificarea vacanței ar putea fi mai rapidă ca niciodată. Iată care sunt câteva dintre cele mai bune instrumente de planificare a călătoriilor AI, sfaturi și „tips-uri” pentru următoarea voastră escapadă, asistat AI.

De ce ar trebui să folosesc AI pentru a-mi planifica următoarea vacanță?

Există multe beneficii! Inteligența artificială vă poate economisi mult timp când vine vorba de cercetarea destinațiilor și a opțiunilor de cazare. Având în vedere toate variabilele posibile, planificarea unei călătorii poate fi uneori copleșitoare.

Fiind gratuite intrumentele de Inteligența Artificială sunt mai accesibile, decât utilizarea serviciilor profesionale de planificare a călătoriilor.

Folosirea AI pentru a planifica o călătorie poate fi excelentă pentru călătorii mai puțin experiementati care nu sunt siguri de unde să înceapă atunci când vine vorba de organizarea unei vacanțe. 

Sub sloganul „Transforming tomorrow, today”, evenimentul AI Expo Europe va decripta impactul Inteligenței Artificiale asupra tuturor industriilor, inclusiv cea a călătoriilor. Cea mai mare conferința interactivă din Estul și Centrul Europei, ce vă avea loc pe 6-7 octombrie la București, Radisson Blu va implica profesioniști, lideri și adepți ai inovației, „dreamers, thinkers&doers”, mentori și oameni de afaceri, într-un eveniment unic al acestei industrii ce schimbă lumea!

Primele companii de top care s-au anunțat sunt Google și Nvidia!

Subiecte de discuție vor fi vaste: de la educație, la ecologie, de la domeniul legal la cel al schimbărilor profunde în societate, de la arhitectură și urbanism la artă, dar mai ales impactul asupra meseriilor viitorului!

Pentru mai multe informații, pentru a cumpăra bilete sau pachete promoționale, click aici: www.aiexpoeurope.com

Iată câteva instrumente excelente de planificare a vacanțelor!

De la restrângerea listei  de bungalouri pe plajă la generarea de itinerarii în oraș, până la oferirea de inspirație pentru orașele cu o plaja frumoasă, planificatorul de călătorii AI de la Booking elimină „munca de bază” în organizarea unei vacanțe. Funcționalitatea bazată pe Chat poate fi utilizată direct în aplicația mobilă a companiei.

Tripadvisor este o altă companie de turism care valorifică puterea AI pentru a îmbunătăți experiența utilizatorului. Folosind funcția Trip Builder de pe site-ul lor, puteți introduce unde doriți să mergeți, ce tipuri de atracții sau tip de vacanță vă interesează, datele potențiale și cu cine călătoriți. În câteva secunde, planificatorul de călătorie AI vă propune un itinerar detaliat care include prețurile și recenziile tuturor experiențelor, restaurantelor și cazărilor sugerate, precum și locațiile acestora pe o hartă.

Platforma de călătorie Expedia oferă o funcționalitate ChatGPT în aplicație pentru a-și ajuta utilizatorii să planifice călătoria. Începând o conversație deschisă în aplicație, membrii pot primi recomandări despre unde să stea unde să meargă, transport, experiențe și atracții, precum și opțiuni de călătorie personalizate bazate pe variabile precum locația hotelului, intervalele de date, prețul și camera.

Avantajul utilizării Gemini peste o căutare pe Google este că rezultatele pot fi mult mai personalizate, făcute pentru a se potrivi nevoilor și preferințelor dumneavoastră individuale. În plus, software-ul face o mare parte din munca de cercetare pentru tine, trăgând și sintetizând informații din toate colțurile web, astfel încât să nu fie nevoie.

Motorul de căutare de călătorii Kayak are un plugin ChatGPT care vă permite să reduceți timpul de planificare a călătoriei. Tastați orice: „Găsiți-mi o cameră de hotel cu pat dublu în Paris, care este accesibilă cu scaunul cu rotile, este la 15 km de Turnul Eiffel și are micul dejun inclus” și veți primi răspuns. În aplicația Kayak, puteți primi și informații de călătorie la cererea vocală, dacă aveți un dispozitiv compatibil Amazon Alexa.

TripGenie este un asistent de călătorie AI integrat în aplicația mobilă Trip.com. Răspunzând la comenzile text și vocale, planificatorul de călătorie AI poate ajuta la planificarea și rezervarea călătoriilor cu sfaturi și planuri de călătorie cuprinzătoare, precum și un serviciu de rezervare.

Care sunt limitările utilizării AI pentru a planifica o vacanță?

Oricât de utile pot fi instrumentele AI pentru planificarea unei vacanțe, este important să ne amintim că și Inteligența Artificială poate face greșeli. Deoarece își obține datele dintr-o gamă largă de surse de Internet, „planificatorii” de călătorii cu inteligență artificială sunt în general mai de încredere atunci când vine vorba de destinații sau cazare mai cunoscute.

Dacă nu există multe informații disponibile public despre destinația pe care o căutați, instrumente precum ChatGPT ar putea să nu fie complet de încredere sau chiar să inventeze informații. Cel mai bine este să verificați întotdeauna faptele înainte de a rezerva orice prin surse personale ori cu un egent.

Tips-uri pentru utilizarea planificatoarelor de călătorie AI

Fii specific Cu cât criteriile pe care le oferiți unui planificator de călătorie AI sunt mai specifice, cu atât rezultatul va fi, în general, mai util.

Folosește un limbaj corect Deoarece sistemele AI precum ChatGPT se bazează pe modele mari de limbaj, folosirea unui vocabular adecvat poate ajuta. Software-ul va putea să înțeleagă și să răspundă la solicitările tale mai eficient, dacă va recunoaște alegerile lingvistice.

Verificați informațiile AI este hiper inteligentă, dar nu este perfectă! Deși instrumentele de planificare a călătoriilor  pot fi puncte de plecare excelente și generatoare de idei, cel mai bine este să verificați orice informație pe care vă bazați pentru vacanța voastră  dintr-o sursă credibilă și cu renume. Asistenții AI nu sunt înlocuitori pentru agenții de turism, nu pot rezerva zboruri sau cazare și nu „știu” lucrurile în același mod în care o fac oamenii; ei recunosc doar modele în sursele de date.

Continue Reading

On The Go

Wizz Air lansează o nouă rută și mărește frecvența zborurilor pe 11 rute din România

Published

on

Wizz Air a anunțat continuarea extinderii bazei sale din București prin adăugarea, în vara anului 2025, a unei alte aeronave Airbus A321neo de ultimă generație. Astfel, flota sa din București va ajunge la 19 aeronave Airbus. Această investiție constantă reflectă angajamentul Wizz Air față de piața din România. Această extindere susține ambițioasa strategie „WIZZ 500” a Wizz Air și urmărește să îmbunătățească semnificativ conectarea României cu alte țări din Europa și nu numai, oferind în același timp mai multe opțiuni de călătorie la un buget accesibil, cu 700.000 de locuri suplimentare pentru vara viitoare.

Bucureștiul are o importanță crucială pentru Wizz Air, care este încântată să își continue extinderea rapidă prin adăugarea unei noi aeronave Airbus de ultimă generație și printr-o creștere cu 14% a capacității de locuri în vara anului 2025, comparativ cu vara anului 2024.

Noua aeronavă Airbus A321neo, care se va alătura flotei din România în luna iulie 2025, va îmbunătăți  conexiunile existente prin creșterea frecvențelor pe 11 dintre rutele existente ale Wizz Air din București. De asemenea, o nouă rută de la București către Chișinău va fi lansată începând cu 30 martie 2025. Vânzările pentru această rută vor fi disponibile începând cu 14 noiembrie 2024, cu prețuri ce pornesc de la 159 RON. Această extindere reflectă angajamentul Wizz Air de a răspunde nevoilor dinamice ale călătorilor din România, oferindu-le mai multe opțiuni și flexibilitate atât pentru călătoriile de vacanță cât și pentru cele de afaceri.

De la începerea operațiunilor în România în 2006, Wizz Air și-a sporit constant investițiile în țară, recunoscând-o ca fiind o piață crucială pentru companie. Astăzi, Wizz Air operează o rețea diversificată de 189 de rute cu tarife reduse, de pe 12 aeroporturi din România, conectând pasagerii la 86 de destinații din 27 de țări. De-a lungul celor 18 ani de dezvoltare continuă, compania aeriană a stabilit șase baze operaționale în țară în București, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, Craiova și Sibiu, având peste 1.400 de angajați în România, și sprijinind indirect peste 9.200 de locuri de muncă locale în industriile conexe.

Mauro Peneda, Directorul General, Wizz Air Malta, adeclarat: „Suntem mândri de poziția de lider de piață în România cu o cotă de 35% și suntem încântați să ne extindem în continuare rețeaua de pe Aeroportul București Otopeni, introducând o nouă rută spre Chișinău și crescând simultan frecvențele pe 11 rute existente din București.  Această extindere va adăuga anual 700.000 de locuri noi puse în vânzare pentru pasagerii care călătoresc spre și dinspre București din vara anului viitor, asigurând o creștere a capacității cu 14% față de vara trecută. Anunțul de astăzi subliniază angajamentul nostru față de piața din România, o piatră de temelie pentru Wizz Air, pe măsură ce ne continuăm expansiunea către obiectivul „WIZZ 500”. Pe măsură ce ne dezvoltăm, suntem mândri să contribuim la economia românească prin crearea de locuri de muncă și sperăm că această creștere ne va consolida și mai mult rolul de companie aeriană preferată a românilor.”

De la primul său zbor din București în 2007 compania a devenit o alegere preferată pentru călătorii accesibile. Ca parte a angajamentului Wizz Air pentru sustenabilitate, compania aeriană continuă să opereze una dintre cele mai tinere și mai eficiente flote din industrie, consolidându-și poziția de lider responsabil.

RUTĂ NOUĂ

 FrecvențaTarife de laRuta
București  – ChișinăuDe luni până duminică (zilnic)159  RON  / 29,99  EUR30 martie 2025

ACTUALIZĂRI ALE FRECVENȚEI

RutaZboruri săptămânale
București – Barcelona14 → 16
București – Tel Aviv13 → 14
București – Bari10 → 12
București – Madrid9 → 11
București – Dortmund9 → 10
București – Valencia5 → 7
București – Basel5 → 7
București – Memmingen5 → 7
București – Nisa5 → 7
București – Hamburg4 → 5
București – Billund3 → 5

Continue Reading

On The Go

Wizz Air: 14 rute noi și 5 milioane de locuri în sezonul de iarnă 2024-2025

Published

on

Wizz Air a dat drumul sezonului de iarnă 2024-2025 cu un program îmbunătățit, introducând 44 de rute noi în rețeaua sa vastă. În România, 14 rute au început, de asemenea, în această săptămână, cu nouă rute complet noi și cinci redeschise.

Din această iarnă, Wizz Air aterizează pe aeroportul nou inaugurat din Salerno, Italia, și introduce destinații unice precum Cracovia, Lisabona, Malmö, Marrakesh, Roma Fiumicino, Stuttgart și Trieste din și mai multe orașe. În total, compania aeriană va opera 141 de rute în sezonul de iarnă pe întreg teritoriul României.

Wizz Air va pune la dispoziția pasagerilor săi în acest sezon peste 28 de milioane de locuri la prețuri accesibile în întreaga rețea, cea mai mare ofertă din punctul de vedere al capacității pe timp de iarnă de la începutul operațiunilor sale, deservind Europa, Africa de Nord, Orientul Mijlociu și Asia Centrală. Aproape 5 milioane de locuri vor fi alocate doar pieței din România.

În perioada ianuarie-octombrie 2024, Wizz Air și-a îmbunătățit performanța în ceea ce privește punctualitatea zborurilor din România cu 13% față de aceeași perioadă a anului trecut și a atins o rată de finalizare a zborurilor de 99,6%, una dintre cele mai ridicate din industrie, ajungând la procentul de 100% zboruri finalizate pentru mai multe luni din acest an.

În plus, în timpul verii, Wizz Air a continuat să își îmbunătățească gama de produse și experiența clienților. Compania aeriană oferă acum un portofoliu îmbunătățit de opțiuni destinate membrilor, inclusiv All You Can Fly, WIZZ MultiPass, disponibil în mai multe piețe, și Wizz Discount Club Premium. Pentru confortul pasagerilor, Wizz Air a introdus opțiunile de plată Apple Pay și Google Pay în aplicația sa oficială și a început să accepte cardurile Revolut pentru achizițiile efectuate la bord.

În cele din urmă, Wizz Air a continuat să mențină cea mai scăzută intensitate a emisiilor de carbon din industrie, cu o medie de 52,6 grame de CO2 per pasager/kilometru pe parcursul a 12 luni[3]. Împreună cu Airbus, compania aeriană testează operațiunile cu combustibil sustenabil pentru aviație (SAF), înainte ca regulamentul RefuelEU să intre în vigoare în ianuarie 2025.

Anastasia Novak, Corporate Communication Manager la Wizz Air, a declarat: „Suntem încântați să intrăm în cel mai mare sezon de iarnă de până acum, oferind zeci de rute noi pe care clienții noștri le pot explora. Suntem bucuroși să inaugurăm 14 rute de pe diferite aeroporturi din România, oferind aproape 5 milioane de locuri clienților noștri, cu și mai multe opțiuni de călătorie directă și mai multă flexibilitate. Aceste noi rute evidențiază angajamentul nostru de a ne extinde rețeaua și de a oferi pasagerilor noștri opțiuni de călătorie accesibile. Dotați cu flota noastră de ultimă generație, aflată în continuă creștere, investim continuu în îmbunătățirea performanței noastre operaționale și a experienței clienților, menținând în același timp cele mai înalte standarde de sustenabilitate din industrie.”

CELE MAI NOI RUTE WIZZ AIR DIN ROMÂNIA SEZONUL DE IARNĂ 2024-2025
RUTĂDE LA
București – Malmö19,99 EUR
București – Milano Malpensa19,99 EUR
București – Salerno Costa d’Amalfi24,99 EUR
București – Cracovia24,99 EUR
București – Marrakesh45,99 EUR
București – Stuttgart29,99 EUR
București – Trieste19,99 EUR
Cluj-Napoca – Abu Dhabi49,99 EUR
Cluj-Napoca – Lisabona59,99 EUR
Cluj-Napoca – Lyon19,99 EUR
Cluj-Napoca – Stuttgart24,99 EUR
Cluj-Napoca – Viena17,99 EUR
Iași – Malmö19,99 EUR
Bacău – Roma Fiumicino24,99 EUR

Continue Reading
Evenimente26 June 2024

Descoperă frumusețile din Sibiu la volanul unei mașini clasice sau electrice

Trei zile pe cele mai frumoase drumuri din județul Sibiu. Asta înseamnă Transylvania Classic, un eveniment dedicat vehiculelor istorice și...

City Break18 June 2024

Un tur prin Stuttgart la volanul unui Porsche

Stuttgart este capitala regiunii Baden-Württemberg și “casa” constructorului de mașini Porsche. Si este o destinație ideală pentru un city break....

Foto: Primăria Municipiului Sibiu Foto: Primăria Municipiului Sibiu
City Break18 June 2024

Unde stai, mănânci, te relaxezi și te distrezi în… Sibiu

Orașul Sibiu este oricând o alegere bună pentru o evadare de weekend. Așa că îți dăm câteva ponturi pentru ca...

Târguri de Crăciun Târguri de Crăciun
Destinations12 December 2023

6 târguri de Crăciun din Europa unde poți ajunge cu un zbor Wizz Air

Ți-ai propus să ajungi la cât mai multe târguri de Crăciun anul acesta? Atunci notează 6 destinații unde poți ajunge...

City break la Istanbul City break la Istanbul
City Break30 October 2023

Toamna este anotimpul perfect pentru un city break la Istanbul

Ai chef să evadezi pentru câteva zile? Atunci trebuie să știi că toamna este anotimpul perfect pentru un city break...

Pe malurile Dunării la Budapesta Pe malurile Dunării la Budapesta
City Break20 October 2023

O zi pe malurile Dunării la Budapesta

Dunărea împărțea pe vremuri cele două orașe Buda și Pesta. Acum, cele două maluri sunt locul preferat pentru turiștii care...

5 locuri cool din Berlin 5 locuri cool din Berlin
City Break13 October 2023

5 locuri cool din Berlin descoperite cu noul Opel Corsa-e

Berlin este oricând o destinație perfectă pentru un city break. Mai ales când ai ocazia să descoperi locuri cool din...

Destinations20 July 2022

[FOTO/VIDEO] Un road trip prin Olanda cum probabil nu o să poți face niciodată. Sau?

Nu am spune nu niciodată unei propuneri de road trip prin Olanda. Dar cel mai probabil nu vom putea face...

Evenimente22 May 2022

Transylvania Classic 2022: un raliu ca o vacanță pe cele mai frumoase drumuri din județul Sibiu

Vrei să descoperi cele mai frumoase drumuri din județul Sibiu la volanul mașinii tale? Atunci trebuie neapărat să participi la...

Norway postcards cu un BMW X3 Norway postcards cu un BMW X3
Destinations03 February 2020

Norway postcards cu un BMW X3

“Traveller’s tales” a explorat frumuseţea Norvegiei în cel de-al patrulea proiect de scurtmetraj în colaborare cu BMW. Şosele neîntrerupte care...

Trending