Connect with us

On The Go

Peste un milion de paturi din hotelurile din Turcia au fost verificate și au primit un certificat pentru sustenabilitate

Published

on

Turcia

Peste 7.500 de hoteluri care cumulat au 1.044.189 de paturi, au primit verificări și au fost certificate în cadrul Programului Național de Turism Durabil al Turciei.

Peste un million de paturi de hotel din Turcia au fost verificate și au primit un certificat de sustenabilitate, potrivit cifrelor publicate de Ministerul Culturii și Turismului din Turcia și prezentate în cadrul evenimentului ”World Travel Markets”.

Procesul de certificare este o parte integrantă a programului Turcia care a fost dezvoltat în parteneriat cu Consiliul Global pentru Turism Durabil. Turcia a fost totodată prima țară din lume care a semnat un acord la nivel guvernamental.

În prima zi a evenimentului WTM care s-a ținut la Londra, Mehmet Nuri Ersoy, ministrul culturii și turismului din Turcia, a declarant: „Sosirile totale de vizitatori în Turcia din ianuarie până în septembrie 2023 au totalizat 45.230.069 – o creștere de 12,4% față de aceeași perioadă din 2022. Regatul Unit este una dintre piețele noastre țintă cheie. Au fost raportați 3.157.421 de vizitatori din Regatul Unit în Turcia din ianuarie până în septembrie 2023, o creștere de 12,1% față de aceeași perioadă din 2022. Deși noi ne concentrăm foarte mult pe creșterea industriei noastre turistice, suntem la fel de hotărâți să păstrăm resursele țării noastre pentru generațiile viitoare. Aici, la WTM, împreună cu părțile interesate din industriile locale, vă prezentăm destinațiile și produsele noastre turistice unice. Dar, în același timp, suntem bucuroși să anunțăm că Programul nostrum Național de Turism Durabil este pe cale să facă progrese rapide și eficiente către obiectivele sale. Peste 45 de milioane de personae au vizitat Turcia în primele nouă luni ale anului 2023. Cu peste un million de paturi de hotel în cele mai mari regiuni turistice ale noastre, verificate și certificate în mod durabil. Noi suntem bucureși să vedem că un număr substantial de vizitatori internaționali au ales să se cazeze în facilitățile sau unitățile din Turcia.”

La standul Turciei din cadrul evenimentului WTM au fost 61 de participanți ai industriei turcești, unde sunt prezentate principalele destinații, produse și sub-branduri precum „Riviera turcească”, „Turkaegean – sau Coasta Fericirii”, „Istanbul is the New Cool”, „Cappadocia – sau Țara Zânelor”, „Turkish Black Sea” și „Naturally Turkiye”. Standul a avut 808 metri pătrați.

Standul pune accent pe traseele de ciclism ale țării, Programul Național de Turism Durabil și 50 de experiențe de turism durabil în toată țara. Standul va evidenția de asemenea istoria bogată și moștenirea culturală a Turciei și ofertele sale de turism culinar durabil.

Turcia este una dintre puținele țări din lume cu o abordare „must have” a turismului durabil, cu certificarea facilităților de cazare impuse de lege.

Totodată, are în vedere progresul Programului Național de Turism Durabil în cele mai mari patru regiuni turistice din Turcia. Până acum au fost verificate 1.144 de unități de cazare și au fost certificate în Antalya la Istanbul (966) la Mugla (639) iar la Izmir (488). 

Pentru a nu rata nimic din ceea ce postăm urmărește TravelingMag.ro pe Facebook și Instagram!

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

On The Go

Wizz Air a inaugurat trei rute din România

Published

on

Inaugurarea zborului Wizz Air București-Salonic - 30 octombrie 2023

Wizz Air a inaugurat zborul de la București către Salonic, și a reluat operațiunile de la Craiova către Dortmund. În plus, Wizz Air a lansat și o rută nouă de la București către Tirana.

Începând cu 29 octombrie, se poate zbura direct de la București către Tirana în zilele de miercuri, joi, sâmbătă și duminică, la bordul aeronavelor moderne și sustenabile ale companiei aeriene.

Fie că este vorba despre un city break rapid sau de o escapadă mai lungă, Tirana are de toate. Cu localnici primitori, o viață de noapte vibrantă și o mulțime de atracții, orașul te întâmpină cu brațele deschise.

În plus, începând cu data de 30 octombrie, și zborurile spre Salonic vor fi disponibile în fiecare luni și vineri. Salonic este un oraș încărcat de istorie antică și cu un rol esențial în Imperiul Bizantin. Vei găsi aici o îmbinare perfectă de istorie, natură și cultură, care invită la explorare pe tot parcursul anului.

Tot în data de 30 octombrie, s-a redeschis și ruta care leagă Craiova de Dortmund, cu zboruri programate în zilele de luni și vineri.

Dortmund, un oraș cunoscut pentru patrimoniul său cultural bogat și peisajele captivante, îi invită pe călători să-i descopere farmecul unic. De la peisaje pitorești, la un stil de viață urban dinamic, Dortmund oferă momente minunate care așteaptă să fie descoperite.

Biletele pentru aceste zboruri sunt disponibile pe wizzair.com și prin intermediul aplicației WIZZ pentru mobil.

Pentru a nu rata nimic din ceea ce postăm urmărește TravelingMag.ro pe Facebook și Instagram!

Continue Reading

On The Go

Turcia are peste 6.000 de unități de cazare verificate și certificate drept locații sustenabile

Published

on

Turcia

Dispunând de bogății ecologice și culturale, Turcia se caracterizează prin faptul că oferă opțiuni de cazare care respectă cu strictețe principiile durabilității și numeroase principii aplicabile eco-turismului.

Turcia avea deja păduri luxuriante de pini, plaje cu nisip fin, mări limpezi și de culoarea turcoaz și o moștenire culturală și istorică impresionantă. Cu toate acestea, odată cu adăugarea Programului său național de turism durabil, a devenit una dintre cele mai esențiale destinații din lume pentru o vacanță durabilă.

Începând cu data de 30 septembrie, Turcia găzduiește 6.156 de unități verificate și certificate în domeniul sustenabilității. Acestea se regăsesc în principal în provinciile Antalya, İstanbul și Muğla.

Pe măsură ce numărul de facilități certificate pentru durabilitate crește rapid, efortul general din turismul turc de a reduce amprenta de carbon prin utilizarea structurilor proiectate ecologic și a practicilor durabile este, de asemenea, în creștere. Această inițiativă la nivel național sprijină culturile și economiile locale iar oaspeții se pot bucura de un sejur cât mai plăcut.

Turcia a fost „prima țară din lume care a semnat un protocol cu GSTC”

Pentru a realiza o transformare durabilă în sectorul turistic, Turcia a semnat anul trecut un acord de cooperare pentru dezvoltarea unui program național cu Consiliul Global pentru Turism Durabil (GSTC).

Acesta din urmă este cel care stabilește și gestionează standarde globale pentru călătorii și turism. În plus, Turcia este „prima țară din lume” care a semnat acest acord la nivel guvernamental.

În conformitate cu planul său de trei ani de restructurare a industriei turistice, Turcia a dezvoltat, de asemenea, un Program Național de Turism Durabil. Prin intermediul programului, Turcia va încorpora principiile durabilității în toate politicile turistice, cuprinzând destinații, operatori de turism și facilități de cazare.

Scopul principal al Programului de Turism Durabil este de a se asigura că unitățile de cazare obțin Certificatul de Turism Durabil, format din 42 de criterii acceptate la nivel global. În timpul acestui proces, unitățile de cazare sunt supuse unei evaluări independente pentru certificare, care se repetă anual. Prin planificarea eficientă a durabilității, verificarea și certificarea permite, de asemenea, facilităților să își îmbunătățească eforturile de sustenabilitate în mod continu.

Odată cu această conștientizare sporită, numărul de facilități verificate și certificate pentru durabilitate din Turcia proliferează. Potrivit Programului Național de Turism Durabil al Turciei, toate facilitățile trebuie să aibă un „Certificat de Turism Durabil” până în 2030.

Servicii ospitaliere făcute cu responsabilitate

Programul Național de Turism Durabil al Turciei își propune să maximizeze beneficiile sociale și economice pentru populația locală, protejând în același timp moștenirile culturale și conservând biodiversitatea, ecosistemele și frumusețile naturale.

În plus, programul își propune să reducă poluarea și să economisească resurse, asigurându-se că turismul este prietenos cu mediul în toate aspectele.

Unitățile de cazare care obțin un certificat de durabilitate prin program oferă oaspeților o experiență de cazare la un standard foarte bun, ajutând în același timp la protejarea mediului. Aceste facilități îmbunătățesc experiența vizitatorilor prin practici ecologice și contribuie la păstrarea valorilor și culturii unice a populațiilor și comunităților locale.

În Turcia, evaluarea unităților de cazare se desfășoară în patru categorii principale:

Management durabil
Impacturi culturale
Impacturi socio-economice
Impacturi asupra mediului

Primul pas al unității către obținerea unui certificat de durabilitate este demonstrarea unui management durabil efficient.

Un număr mare de pași strategici sunt necesari pentru verificare și certificare, inclusiv dezvoltarea politicilor de durabilitate și a planurilor de acțiune, crearea de promovări precise și comunicarea performanței părților interesate prin raportare regulată. În plus, sunt necesare facilități pentru a organiza cursuri legate de sustenabilitate.

În același timp, facilitățile de cazare sunt evaluate în funcție de impactul lor cultural și socioeconomic. Se așteaptă ca facilitățile de cazare să protejeze moștenirile culturale, să permită oaspeților să interacționeze cu cultura locală, să susțină economia regională și să contribuie la prosperitate prin practici precum încurajarea angajării, promovarea achizițiilor locale și sprijinirea antreprenorilor locali.

Aceste măsuri sunt menite să maximizeze beneficiile de mediu ale instalațiilor și să reducă în același timp efectele adverse. Se așteaptă ca fiecare instalație să îndeplinească mai multe cerințe, cum ar fi prioritizarea furnizorilor locali și de comerț echitabil, reducerea la minimum a consumului de apă și energie, gestionarea deșeurilor solide, implementarea practicilor de reciclare și implementarea măsurilor de protecție a biodiversității și a peisajului.

Foto: TGA

Pentru a nu rata nimic din ceea ce postăm urmărește TravelingMag.ro pe Facebook și Instagram!

Continue Reading

On The Go

Tot ce trebuie să știi dacă vrei să pleci în vacanță în Zanzibar

Published

on

Vacanta în Zanzibar

Vacanță în Zanzibar? Dacă nu ești încă sigur că Zanzibar este destinația pentru tine, lasă-ne să îți facem research-ul mai ușor și lungul drum spre un concediu de vis mai rapid.

Zanzibar, o insulă exotică în mijlocul Oceanului Indian, atrage cu farmecul său inconfundabil tot mai mulți turiști români. Dacă și tu te gândești la o vacanță în Zanzibar, atunci iată tot ce trebuie să știi pentru o vacanță perfectă.

Când e cel mai prielnic moment pentru o vacanță în Zanzibar? 

Ca în fiecare zonă turistică, există perioade mai bune de vizitare și perioade care nu se potrivesc dorințelor noastre. Pentru a putea alege sezonul perfect pentru vacanța noastră, este important să înțelegem sezoanele turistice din Zanzibar, luând în calcul avantajele și dezavantajele cu care vin la pachet.

Dacă îți dorești să mergi în sezonul de vârf, atunci ai putea lua în considerare lunile iunie-septembrie, iar dacă îți place mai degrabă un mediu mai liniștit, dar nu vrei să pierzi din farmecul insulei sau să riști ca unele magazine să fie închise, ai putea opta pentru sezonul intermediar – lunile martie-mai.

Cum e vremea?

Climatul specific întâlnit în Zanzibar este cel tropical cald, cea mai caldă perioadă fiind în lunile octombrie-martie și cea mai friguroasă mai-august, din cauza vânturilor puternice (29 grade Celsius).

Există de asemenea două sezoane care sunt cunoscute pentru ploi abundente, sezonul în care sunt specifice ploile mai scurte fiind în perioada noiembrie-decembrie, iar sezonul în care predomină ploile de lungă durată fiind în martie-mai.

Am nevoie de viză?

Viza nu este necesară pentru o simplă vacanță, pentru că, oricât de mult ne-am dori, ea nu are cum să dureze mai mult de trei luni. Deși nu este nevoie de viză pentru călătorii sub trei luni, trebuie totuși avut în vedere ca pașaportul să aibă un termen de valabilitate de 6 luni din momentul aterizării.

Ce mâncăruri sunt specifice acestei zone?

Fiind supranumită Insula Mirodeniilor, condimentele stau la baza felurilor de mâncare specifice acestei zone. Acest lucru este valabil și cu fructele și legumele predominante, carnea de pui, de vită și cea de capră fiind combinate cu acestea într-un mod desăvârșit.

Combinația tăițeilor de fasole chinezești cu produsele arăbești dulci și condimentele indiene reprezintă un tip de mâncare întâlnit în mod special în această zonă în care bucătăria reprezintă un mix de mâncare indiană, arabă, africană și italiană.

Pentru a degusta din felurile de mâncare specifice nu va fi nevoie neapărat de o masa la un restaurant, deoarece vei avea diverse opțiuni de Street food dintre care poți alege, localnicii gătind adesea și pe stradă.

Este un loc sigur de vizitat?

Chiar dacă istoria din spatele acestei insule este una agitată, Zanzibarul este în acest moment o destinație sigură, atât din punct de vedere medical, cât și din punct de vedere militar.

Există atracții turistice demne de vizitat?

Majoritatea atracțiilor turistice se regăsesc în Stone Town, locul cu cea mai mare valoare istorică a Zanzibarului, aici fiind mai multe obiective din care poți alege (clădiri istorice, palate, muzee etc.)

Dacă ești pasionat de cumpărături, trebuie luat în considerare Bazarul Darajani din Stone Town, unde poți găsi o varietate de lucruri, de la alimente la produse tradiționale. Cât despre explorarea florei și faunei locale, Zanzibarul îți dă oportunitatea să te bucuri de experiențe de safari pe tot parcursul anului.

Cum e viața de noapte?

În ciuda posibilelor așteptări, Zanzibarul are o viață de noapte destul de bogată. Depinzând de cât de petrecăreț ești, poți opta pentru o noapte pe plajă pentru a admira apusul (toate plajele fiind publice), sau pentru o ieșire în club, deoarece ai de unde alege din acest punct de vedere. O zonă în care distracția predomină este Nungwi, pe care o poți avea în vedere dacă te tentează o noapte petrecută în oraș.

Ce animale unice pot vedea?

Putem întâlni diverse vietăți care mai de care mai interesante, atât acvatice, cât și terestre. În timpul scufundărilor, fiind un sport des practicat în această zonă, se poate admira viața subacvatică, cu plantele si animalele specifice. De asemenea, maimuțele Red Colobus sunt specifice acestei zone și se pot găsi doar aici, mai exact în pădurea Jozani.

Ce limbă vorbesc nativii acelui loc?

Limba vorbită de nativii acestei zone este swahili (limba oficială a Tanzaniei), fiind răspândită și în restul Africii de Est. Pentru început, îți putem spune că “jambo” înseamnă “bună”, iar “Hakuna Matata” (“nici o grijă”) este cuvântul-cheie al insulei, definind spiritul localnicilor. Este un prim pas foarte important pentru a putea interacționa cu locuitorii prietenoși.

Cum sunt oamenii în această zonă?

Aici veți întâmpina oameni primitori, calzi, oameni simpli, cu care să puteți sta de vorbă și să vă simțiți bine. Acest lucru depinde, normal, de fiecare om în parte și de preferințele sale.

Majoritatea  locuitorilor din Zanzibar sunt musulmani, așadar este recomandată o ținută cât mai decentă și respectuoasă, mai ales în timpul vizitării obiectivelor turistice din Stone Town.

Pot închiria mașini pentru a mă deplasa mai ușor dintr-un loc într-altul?

Deși există această opțiune, Join UP! recomandă să explorezi împrejurimile folosind deplasarea cu ajutorul taxiului chemat de la recepție, cu plata la întoarecerea la hotel. Închirierea mașinilor nu beneficiază de asigurare, iar acest lucru poate impune anumite riscuri pe care cu toții dorim să le evităm pe timpul vacanței.

Ce e util să am în bagaj?

La fel ca orice vacanță care include mersul la plajă, este important să avem la noi haine adecvate și loțiune cu protecție solară (cu minim SPF 50). Pe lângă asta, spray-ul pentru țânțari este și el esențial, alături de diverse medicamente care ne pot ajuta la stomac în cazul în care acesta nu reacționează în favoarea noastră la mâncarea specifică zonei (deoarece localnicii mănâncă foarte picant) și un adaptor, deoarece prizele sunt model englezesc, cu 3 pini.

Am nevoie de un vaccin pentru a călători în Zanzibar?

Vaccinurile nu sunt obligatorii, deoarece Zanzibarul reprezintă o zonă safe din punct de vedere al bolilor care obișnuiau să fie specifice insulei. În anumite zone însă acestea sunt recomandate.

E potrivit pentru familii cu copii? 

Zanzibarul este o zonă în care puteți merge liniștit cu copilul, ba mai mult decât atât există excursii organizate special pentru familiile cu copii. Așa cum pentru noi această insulă reprezintă o zonă spectaculoasă, cu peisaje încântătoare care ne oferă o varietate de experiențe, și pentru copiii noștri ar fi cu siguranță o experiență nemaipomenită.

Dar pentru cupluri care doresc să își petreacă luna de miere aici?

Depinde foarte tare dacă un paradis tropical sună destul de romantic pentru tine.

Ei bine, dacă ți-am răspuns tuturor întrebărilor și Zanzibarul a ajuns pe lista destinațiilor tale de vacanță, vei avea oportunitatea să ajungi mai repede în paradisul dorit de pe 28 octombrie, cu zborurile săptămânale directe de 9-10 ore, cu decolare din București.

Pentru a face călătoria cât mai confortabilă și sigură, zborurile turoperatorului Join UP! Pun la dispoziție călătorilor o aeronavă de ultimă generație, alături de nenumărate opțiuni culinare diversificate, atât pentru carnivori, pescatarieni, cât și pentru vegetarieni.

Foto: envato elements

Pentru a nu rata nimic din ceea ce postăm urmărește TravelingMag.ro pe Facebook și Instagram!

Continue Reading
Târguri de Crăciun Târguri de Crăciun
Destinations07 November 2023

6 târguri de Crăciun din Europa unde poți ajunge cu un zbor Wizz Air

Ți-ai propus să ajungi la cât mai multe târguri de Crăciun anul acesta? Atunci notează 6 destinații unde poți ajunge...

City break la Istanbul City break la Istanbul
City Break30 October 2023

Toamna este anotimpul perfect pentru un city break la Istanbul

Ai chef să evadezi pentru câteva zile? Atunci trebuie să știi că toamna este anotimpul perfect pentru un city break...

Pe malurile Dunării la Budapesta Pe malurile Dunării la Budapesta
City Break20 October 2023

O zi pe malurile Dunării la Budapesta

Dunărea împărțea pe vremuri cele două orașe Buda și Pesta. Acum, cele două maluri sunt locul preferat pentru turiștii care...

City Break19 October 2023

Un tur prin Stuttgart la volanul unui Porsche

Stuttgart este capitala regiunii Baden-Württemberg și “casa” constructorului de mașini Porsche. Si este o destinație ideală pentru un city break....

5 locuri cool din Berlin 5 locuri cool din Berlin
City Break13 October 2023

5 locuri cool din Berlin descoperite cu noul Opel Corsa-e

Berlin este oricând o destinație perfectă pentru un city break. Mai ales când ai ocazia să descoperi locuri cool din...

Evenimente15 July 2023

Descoperă frumusețile din Sibiu la volanul unei mașini clasice sau electrice

Trei zile pe cele mai frumoase drumuri din județul Sibiu. Asta înseamnă Transylvania Classic, un eveniment dedicat vehiculelor istorice și...

Destinations20 July 2022

[FOTO/VIDEO] Un road trip prin Olanda cum probabil nu o să poți face niciodată. Sau?

Nu am spune nu niciodată unei propuneri de road trip prin Olanda. Dar cel mai probabil nu vom putea face...

vas croaziera Costa Toscana vas croaziera Costa Toscana
Croaziere05 June 2022

La vita e bella pe vasul de croazieră Costa Toscana

O croazieră cu vasul Costa Toscana te va ajuta să descoperi că LA VITA E BELLA și că DOLCE FAR...

Atena Atena
City Break27 May 2022

Recomandări pentru o zi de vis în Atena

Atena, capitala Greciei, este locul ideal pentru o noapte de distracție, o zi plină de vizite și vestigii istorice sau...

Evenimente22 May 2022

Transylvania Classic 2022: un raliu ca o vacanță pe cele mai frumoase drumuri din județul Sibiu

Vrei să descoperi cele mai frumoase drumuri din județul Sibiu la volanul mașinii tale? Atunci trebuie neapărat să participi la...

Trending