Rămâneți conectați

On The Go

O vacanță “electrică” cu un Volkswagen e-BULLI

Publicat

pe

Volkswagen e-BULLI

Volkswagen Bulli, lansat la începutul anilor ’50, a devenit imediat un model iconic pentru generația hippy. Acum îți poți programa o vacanță “electrică” într-un model legendar fără să poluezi deloc: Volkswagen e-BULLI.

VW Bus, Volkswagen Transporter sau mai bine zis Volkswagen Bulli. Este un model legendar cu care familii întregi au plecat în vacanță și au adunat amintiri frumoase, indiferent de versiunea cu care au călătorit.

Totuși, rămâne iconică imaginea modelului T1 produs între 1950 și 1967, iar dacă ai visat la unul sunt șanse destul de mari să poți să-ți cumperi unul și mai cool acum pentru că este complet electric.

Volkswagen e-BULLI

Cei de la Volkswagen, departamentul vehicule comerciale, au restaurat complet un model T1 Samba Bus, produs în 1966, și au transferat tehnologia celor mai noi modele electrice ale grupului pe această versiune legendară.

Și așa s-a născut Volkswagen e-BULLI. Pentru moment există un singur exemplar, dar eClassics, partener oficial al constructorului german, vrea să reconvertească mult mai multe modele clasice. Așa că dacă vrei să pleci într-o vacanță “electrică”, poți să începi să pui bani deoparte.

Volkswagen e-BULLI

Ce primești în schimb? Vechiul motorul, în patru cilindri de 44 CP, a fost înlocuit pe e-BULLI cu un motor electric aproape de două ori mai puternic decât motorul clasic. Cu 83 CP și cu cuplu maxim de 212 Nm, noul model poate atinge o viteză de 130 km/h, limitată electronic, în timp ce vechiul T1 abia atingea o viteză de 105 km/h.

e-BULLI are o baterie cu o capacitate de 45 kWh ce poate fi încărcată, la 80%, în doar 40 de minute la o priză rapidă. Autonomia este de peste 200 de kilometri. A, și are 8 locuri!

Volkswagen e-BULLI

În afara motorului electric, e-BULLI a fost “modernizat” atât la exterior, cât și al interior. La exterior, tehnicienii de la eClassic au ales două tonuri de vopsea, Energetic Orange Metallic și Golden Sand Metallic MATTE, dar și faruri cu LED și un indicator special, tot cu LED, care îți arată câtă baterie mai ai, înainte să te urci în mașină.

Volkswagen e-BULLI Volkswagen e-BULLI Volkswagen e-BULLI

Designerii au schimbat complet interiorul, dar fără să se abată de la conceptul original. Și aici totul este în două tonuri de culoare, Saint Tropez și Saffrano Orange, iar pe bord și pe consola centrală au apărut elementele de care ai nevoie pentru a conduce o mașină electrică.

Volkswagen e-BULLI

Pe plafonul mașinii a fost integrată și o tabletă pe care poți vedea o serie de informații utile, precum autonomia, cantitatea de energie din baterie sau alte informații pe care te-ai obișnuti să le ai într-o mașină modernă.

Desigur, instalația de sonorizare este una modernă la care-ți poți conecta telefonul mobil pentru o experiență specială.

Pentru toate aceste senzații “electrice” de vacanță trebuie să scoți din buzunar cel puțin 64.900 de euro pentru un model T1. eClassics a anunțat că va începe să “electrifice” și versiuni T2 și T3 care pot fi ceva mai ieftine.

Volkswagen e-BULLI

Dacă îți place ideea, poți să găsești mai multe informații pe site-ul lor oficial.

Pentru a nu rata nimic din ceea ce postăm urmărește TravelingMag.ro pe FacebookInstagram și YouTube!

Citește în continuare
Lasă un comentariu

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

On The Go

Se prelungește măsura suspendării zborurilor către și dinspre Italia și Spania

Publicat

pe

Se prelungește măsura suspendării zborurilor către și dinspre Italia și Spania

Autoritățile din România au anunțat, în ordonanța militară numărul 5 din 30 martie, că măsura suspendării zborurilor către și dinpre Italia și Spania se prelungește cu încă 14 zile. 

Pentru a preveni în continuare răspândirea COVID-19, autoritățile din Romănia au decis, în ordonanța militară numărul 5 din 30 martie, să prelungească măsura suspendării zborurilor efectuate de operatori economici aerieni spre Spania și din Spania către România, pentru o perioadă de 14 zile, începând cu data de 31 martie 2020 ora 18.00.

De asemenea, se prelungește și măsura suspendării zborurilor efectuate de operatori economici aerieni spre Italia și din Italia către România, pentru o perioadă de 14 zile, începând cu data de 6 aprilie 2020.

Măsurile acestea nu se aplică zborurilor efectuate cu aeronave de stat, zborurilor de transport marfă și corespondență, umanitare sau care asigură servicii medicale de urgență, precum și aterizărilor tehnice necomerciale.

Pentru a nu rata nimic din ceea ce postăm urmărește TravelingMag.ro pe FacebookInstagram și YouTube!

Citește în continuare

On The Go

Recomandările ANPC pentru cei care vor să-și contramandeze vacanța

Publicat

pe

Recomandările ANPC pentru cei care vor să-și contramandeze vacanța

Ai avut programată o vacanță în perioada aceasta? Iată care sunt recomandările venite de la ANPC și care sunt soluțiile pe care le ai în această situație dacă vrei să-ți contramandezi vacanța. 

În contextul pandemiei provocate de noul coronavirus, care a afectat pe multiple planuri viața obișnuită a cetățenilor, începând cu sfera mobilității, care include și activitățile turistice, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) este în măsură să facă o serie de recomandări tuturor consumatorilor interesați:
– pentru a preîntâmpina creșterea peste măsură a nivelului de aglomerare al agentiilor de turism – preocupate în aceste zile să acorde consultanță celor interesați de modul în care actuala criză sanitară globală le-ar putea modifica planurile de vacanță pentru acest an -, este indicat să urmăriți cu atenție evoluția situației legate de răspândirea și controlul pandemiei de coronavirus, la nivelul fiecărei țări, din surse de informații credibile, pe cât posibil oficiale;

– situația trebuie tratată cu calm și înțelegere, agențiile de turism fiind nevoite în această perioadă să se concentreze, cu prioritate, asupra plecărilor programate pentru perioada imediat următoare.Dacă aveați în plan deplasări cu data de început în următoarele 14 zile, pe care acum doriți să le contramandați, vă recomandăm să faceți, în scris, o cerere de restituire a banilor achitați deja către operatorul economic. Agenția vă poate propune următoarele două variante de rezolvare a situației:

  • fie va începe toate demersurile necesare recuperării banilor de la furnizorii de servicii turistice, astfel încât demersul dvs să se finalizeze cu succes, în timp util;
  • fie, în urma cererii dumneavoastră, veți primi un document care atestă creanța Dvs. comercială și care vă dă posibilitatea ca, la o dată ulterioară, după încheierea perioadei de pandemie și a efectelor acesteia, să călătoriți în aceleași condiții precum cele contractate initial către destinațiile alese de Dvs.

Vă recomandăm, însă, să țineți cont de numărul mare de situații în care serviciile turistice nu pot fi pe moment satisfăcute, din cauza situației de criză apărute în ultimele săptămâni, și să tratați cu răbdare și înțelegere demersurile întreprinse pentru soluționarea cu succes a solicitărilor Dvs., chiar dacă, din cauza situației de criză, s-ar putea să dureze puțin mai mult decât în mod normal.

Vă reamintim că destinațiile încadrate în categoria zonă roșie, afectate de COVID-19, sunt în acest moment următoarele:

  • Italia – întreaga țară;
  • China – provincia Hubei, inclusiv orașul Wuhan;
  • Coreea de Sud – orașul Daegu, județul Cheogdo;
  • Franta – regiunile: Hauts de France, Île de France, Grand Est, Bourgogne France Comte, Auvergne Rhones Alpes;
  • Germania – regiunile: Baden Wurttemberg, Bayern, Nordrhein Westfalen;
  • Spania – regiunea Madrid.

Important!

În contextul situațiilor generate de răspândirea virusului COVID-19, pentru orice destinație din zona roșie afectată si ținând cont de componenta serviciului achizitionat, operatorul economic vă va putea restitui contravaloarea serviciului de călătorie rezervat, de îndată ce va primi banii de la furnizorii locali implicați în tranzacție. În cazul în care doriți să obtineți prin intervenție proprie rambursarea, operatorul economic vă va pune la dispoziție datele de contact ale furnizorilor serviciilor contractate.Vă reamintim că destinatiile încadrate în categoria zonă galbenă, afectate de COVID-19, sunt în acest moment următoarele:

  • China – alte provincii și orașe din China continentală, în afară de cele din zona roșie,
  • Coreea de Sud – alte județe și localități, în afară de cele din zona roșie,
  • Germania – districtul Heinsberg din Renania de Nord Westfalia),
  • Iran – întreaga țară,
  • Franta – alte provincii, în afară de cele din zona roșie,
  • Spania – alte provincii, în afară de cele din zona roșie.

Important!

În contextul situațiilor generate de răspandirea virusului COVID-19, pentru orice destinație din zona galbenă, călătorul va putea anula serviciul de călătorie conform condițiilor contractuale agreate la momentul rezervării acestuia, cu aplicarea penalizărilor din contract.
Pentru orice altă destinație, călătorul poate anula serviciul de călătorie rezervat, cu respectarea condițiilor contractuale agreate.

Pentru a nu rata nimic din ceea ce postăm urmărește TravelingMag.ro pe FacebookInstagram și YouTube!

Citește în continuare

On The Go

Guvernul prelungește valabilitatea voucherelor de vacanță până la data de 31 mai 2021

Publicat

pe

valabilitatea voucherelor de vacanță

Valabilitatea voucherelor de vacanță emise în anul 2019 este prelungită până la data de 31 mai 2021.

Guvernul României, la inițiativa Ministerului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, a adoptat joi, 26 martie 2020, Ordonanța de Urgență a Guvernului privind modalitatea de emitere și prelungirea valabilității voucherelor de vacanță, în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2.

”Am luat această măsură pentru a rezolva o situație cauzată de criza coronavirusului din țara noastră. Am decis să prelungim valabitatea voucherelor de vacanță până anul viitor, în luna mai. Am încredere că atunci când va trece această criză vom reveni la o viață normală și vom susține repornirea motoarelor turismului intern. Până atunci vă îndemn în continuare să respectați indicațiile autorităților, să aveți grijă de voi și de cei dragi, și, de ce nu, să călătoriți virtual în toate colțurile României și ale lumii”, a declarat Virgil Popescu, ministrul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri.

Voucherele de vacanță sunt acordate atât personalului din sectorul privat, cât și celui din sectorul public pentru acoperirea unor cheltuieli ocazionate de efectuarea concediului de odihnă în regim de turism intern. Însă, în acest moment, având în vedere riscurile asociate situației epidemiologice și măsurile dispuse de autoritățile competente în contextul decretării stării de urgență pe teritoriul României, beneficiarii voucherelor de vacanță se află în imposibilitatea folosirii acestora.

Prelungirea valabilității voucherelor de vacanță este un demers care vine în sprijinul industriei turismului, cât și a turiștilor. Astfel, odată cu adoptarea acestui act normativ, persoanele care au beneficiat de vouchere de vacanță anul trecut, emise în perioada martie 2019 – decembrie 2019, indiferent de suport, le pot folosi ulterior încheierii situației epidemiologice actuale și a efectelor ei, până pe data de 31 mai 2021.

Mai mult decât atât, emiterea voucherelor de vacanță pentru anul în curs se va face exclusiv pe suport electronic. Această măsură vine în întâmpinarea riscurilor asupra sănătății beneficiarilor, dar și ca urmare a solicitărilor unităților emitente.

Totodată, precizăm că Ministerul Economei, Energiei și Mediului de Afaceri păstrează dialogul deschis și permanent cu reprezentanții asociațiilor profesionale și patronale din turism, în vederea indentificării de soluții care ar putea veni în sprijinul acestui sector puternic afectat de criza generată de noul coronavirus.

În anul 2019 au fost emise vouchere de vacanță atât pe suport de hârtie, cât și electronic, în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 8/2009 privind acordarea voucherelor de vacanţă, cu modificările și completările ulterioare, cu valabilitate un an de la data emiterii.

Pentru a nu rata nimic din ceea ce postăm urmărește TravelingMag.ro pe FacebookInstagram și YouTube!

Citește în continuare
Advertisement
Amsterdam Amsterdam
City Break26 februarie 2020

Recomandări pentru un weekend la Amsterdam

Cu o serie de muzee spectaculoase, teatre, restaurante, baruri, concerte în fiecare weekend, și nu doar atât, Amsterdam este destinația...

Foto: Primăria Municipiului Sibiu Foto: Primăria Municipiului Sibiu
City Break25 februarie 2020

Unde stai, mănânci, te relaxezi și te distrezi în… Sibiu

Orașul Sibiu este oricând o alegere bună pentru o evadare de weekend. Așa că îți dăm câteva ponturi pentru ca...

Praga Praga
City Break24 februarie 2020

Recomandări pentru o zi de vis în Praga

Chiar și toamna, capitala Cehiei este un loc numai bun pentru a fi explorat, fiind plin cu muzee, cafenele și...

Istanbul Istanbul
City Break24 februarie 2020

Istanbul în 48 de ore! Ce să nu ratezi în orașul-minune al Turciei

Să spunem că ai doar 48 de ore la dispoziție să vizitezi Istanbul, o destinație de vis pentru care în...

Norway postcards cu un BMW X3 Norway postcards cu un BMW X3
Destinations03 februarie 2020

Norway postcards cu un BMW X3

„Traveller’s tales” a explorat frumuseţea Norvegiei în cel de-al patrulea proiect de scurtmetraj în colaborare cu BMW. Şosele neîntrerupte care...

Stockholm Stockholm
City Break20 ianuarie 2020

Recomandări pentru o zi de vis în Stockholm

Stockholm, capitala Suediei, este o destinație interesantă pentru un city break. Găsești aici o arhitectură inedită, experiențe culturale și culinare....

Un road trip cu noul Opel Astra Un road trip cu noul Opel Astra
Destinations12 ianuarie 2020

Un road trip cu noul Opel Astra pe drumurile din landul german Hessa

Un city break la Frankfurt nu este niciodată o idee rea, mai ales dacă ai de gând să și ieși...

City Break18 decembrie 2019

11 târguri de Crăciun din Europa la care trebuie să ajungi iarna aceasta

Dacă îţi place atmosfera de Crăciun, cu luminiţe, colinde și goana după cadouri pentru toţi cunoscuţii, atunci cu siguranţă un...

Turul cramelor - Santorini Turul cramelor - Santorini
Food & Drinks26 august 2019

Turul cramelor și vinurile pe care nu trebuie să le ratezi în Santorini

Dacă vrei să încerci ceva special în Santorini, atunci ține cont de acest scurt ghid în care vei descoperi cele...

City Break08 iulie 2019

Alex Filip a explorat Marsilia în alergare

Alex Filip este pasionat de alergare și bicicletă și indiferent de orașul în care ajunge, sigur iese la o tură....

Advertisement

Trending