Destinations
Ce să faci un weekend în Polignano a Mare
Published
7 years agoon

Am ajuns în Polignano a Mare pentru etapa a treia din Seria Mondială Red Bull Cliff Diving. Și am fost cucerit pe loc de pitorescul orășel de la Marea Adriatică.
Un eveniment sportiv este un motiv suficient de bun pentru a plănui o evadare într-un loc în care nu ai mai fost niciodată. Iar cum Italia nu este niciodată o idee rea, am ajuns în primul weekend din iunie la Polignano a Mare.
Motivul principal, etapa a treia a sezonului din Seria Mondială Red Bull Cliff Diving. Adică cea mai spectaculoasă competiție din lume atunci când vorbim de sărituri în apă de la mare înălțime, de la 21 de metri la feminin și 27 de metri la masculin. Și tot în acest weekend, pe 2 iunie, a fost și ziua Italiei.
Și, foarte important, aici am avut și doi sportivi pe lista de start. Constantin Popovici este primul sportiv român care participă la toate etapele din acest sezon în Seria Mondială Red Bull Cliff Diving, iar Cătălin Preda a fost prezent în competiție cu un wildcard. Și ca să înțelegi cât de exclusivistă este această competiție, sunt doar 10 sportivi permanenți și 4 sportivi care beneficiază de un wildcard la fiecare etapă

Și printre cei caere au primit un wildcard s-a numărat și italianul Alessandro De Rose care a sărbătorit ziua națională a Italiei sărind de la 21 de metri fiind iluminat în culorile drapelului italian.
Deci, dacă vrei să-i vezi pe cei mai tari săritori din lume sărind de pe stânci în Polignano a Mare, atunci stai cu ochii pe pagina oficială a Seriei Mondiale Red Bull Cliff Diving pentru că, mai mult ca sigur, etapa va fi inclusă și anul viitor în calendar.
Primești garantat o atmsoferă fabuloasă creată de zeci de mii de suporteri frenetici, piele de găină la fiecare săritură și emoție înaintea săriturii unui sportiv român. Plus, o mare de oameni cântând imnul Italiei. Epic.
Intrarea la eveniment este liberă și cred că cel mai bun loc din care poți să-i urmărești pe săritori este plaja Cala Porto, numită și Lama Monachile. Sâmbătă și duminică, în cele două zile de competiție, sunt programate câte două manșe, așa că ai suficient timp să descoperi și celelalte atracții din oraș.
Una dintre cele mai frumoase experiențe a fost vizita pe platforma de pe care sar sportivii în apă. N-am sărit, dar chiar și așa experiența a fost spectaculoasă și te face să înțelegi și mai bine cât de “nebuni” sunt cei care sar de pe stânci.
Pe ce plaje să mergi în Poligano a Mare
Polignano a Mare are câteva plaje spectaculoase, dar nu te aștepta să fie cu nisip. Majoritatea zonei este foarte stâncoasă și asta se simte și atunci când te așezi pe prosop. În schimb, priveliștea este spectaculoasă.
Cala Porto (numită și Lama Monachile)
Este chiar lângă centrul istoric al orașului și de aici îi poți vedea perfect pe sportivii care concurează în Seria Mondială Red Bull Cliff Diving. Este extrem de instagramabilă, așa că merită să petreci aici măcar câteva ore, chiar dacă nu ai deloc nisip. Și la intrarea în apă sunt mulți bolovani așa că poate nu ar fi rău să-ți iei o pereche de Crocși.
Se ajunge rapid pe jos din orice punct al orașului ai fi cazat și ai câteva restaurante și terase în care poți să mănânci sau să bei ceva.
Iar dacă îți place să sari de pe stânci în apă ai numeroase locuri de unde poți să faci asta. Factorul “fun” este garantat, chiar dacă nu vei sări de la aceleași înălțime ca sportivii din Red Bull Cliff Diving 😉

Cala Paguro
În cadrul acestui gols sunt două plaje, una folosită de bărcile pescarilor și ca port, iar una, mai mare, unde poți să practici și diverse sporturi nautice. Cala Paguro se află în nordul orașului, la aproximativ un kilometru față de centrul orașului.
Suprafața este de 40% nisip și 60% pietre. Și aici găsești câteva locuri drăguțe unde poți să mănânci.
Cala San Vito
Nu este cea mai spectaculoasă plajă din lume, dar se află chiar lângă Abația San Vito, sfântul protector al orașului. Ai două – trei terase unde se mânâncă bine și poți petrece o jumătate de zi descoperind cât de adevărată este vorba italienilor “dolce far niente”.
Sunt cam 3 – 4 kilometri până aici așa că, dacă nu ești cu mașina, poți închiria cu tuk-tuk Ape Calessino cu 15 euro (dus – întors pentru două sau trei persoane).

Unde să mânânci în Polignano a Mare
O vacanță în care nu am mâncat bine, este o vacanță ratată pentru mine. În Italia e greu să nu găsești ceva care să-ți placă, iar în Poligano a Mare mirosurile te îmbie să te oprești să guști ceva la fiecare pas.
Printre specialitățile locale se numără fructele de mare, iar localnicii le mănâncă mai ales crude. Dacă te tentează alege un platou “mare al crudo” și vei gusta cam tot ce prind pescarii în zonă.
Dacă vrei să mergi la sigur, iată pe unde m-am oprit (în ordine complet aleatorie) în weekendul petrecut în orășelul de la Marea Adriatică.
Street Burger
Da, știu, poate pare ciudat să ajungi în Italia și să mânânci burgeri, dar după ce-i guști ai să înețelgi de ce m-am oprit acolo.
Găsești și panini sau alte specialități, dar, crede-mă pe cuvânt, și alege un burger. Cu ton, cu fructe de mare, clasic, sau cu orice altceva vrei, dar atâta timp cât are și burrata sau stracciatella.
Pentru aproximativ 10 euro primești un burger gourmet, cartofi prăjiți și o băutură. De savurat obligatoriu din lădița de lemn, pe bordura din fața restaurantului, împreună cu prietenii.
Adresă: Via Ciclopi, 38, 70044 Polignano a Mare BA

Pescaria
Este tot un fel de fast food, doar că totul este pe bază de pește. Au un slogan simpatic, “Nice to fish you”, nu folosesc plastic și gătesc totul proaspăt.
Nu am mâncat decât sandwich-uri, dar au fost absolut delicioase (5 – 10 euro). Și ținând cont de coada care s-a format în weekend acolo cred că și restul preparatelor sunt la fel.
De combinat obligatoriu cu o porție de chips (4 euro) și întreabă și de “parmeggiana”, o combinație de pește cu legume peste care s-a pus parmezan din abundență și s-a dat la cuptor.
Uno spettacolo!
Adresă: Piazza Aldo Moro, 6/8, 70044 Polignano a Mare BA

Villa degli Arranci
Este un loc foarte frumos, chiar dacă nu este foarte aproape de mare. Are o grădină superbă, iar terasa este cu vedere spre stâncile din Polignano a Mare.
Atenție, în timpul zilei nu se servește pizza (doar seara), iar miercuri este închis.
Am ales o porție de aperitive rustice (9 euro) care a avut fructe de mare desigur, dar și alte specialități locale delicioase, un mix de pește și fructe de mare prăjite (12 euro), un grătar de ton senzațional (12 euro), un steak în sos de vin (13 euro) și o tagliatta (12 euro). N-a rămas nimic în farfurie la nimeni.
Adresă: Via Caduti di Tutte le Guerre, 5/7, 70044 Polignano a Mare BA
La Rotellina
Sau pe scurt Panzerotteria. Pentru sume între 2 și 5 euro alege o specialitate puglieză după care mai salivez și acum. Seamănă cu o pizza calzone, doar că modul de preparare diferă. Mai precis, aluatul cu ingredientele nu se coace în cuptor, ci într-o baie de ulei.
Dacă nu vrei să experimentezi ceva cu fructe de mare, alege Il Classico (cu mozarella și roșii) sau vezi care este specialitatea zilei. De mâncat tot cu prietenii pe marginea drumului.
Adresă: Via S. Vito, 5, 70044 Polignano a Mare BA
La Terrazza
Am ajuns aici pentru că a fost unul dintre puținele restaurante care avea televizor pe terasă și toată lumea din grup voia să vadă finala UEFA Chaimpions League. N-am regratat. Și a câștigat și echipa cu care țineam 😉
Prețurile pentru o pizza sunt între 8 și 13 euro, iar dacă nu știi ce să alegi închide ochii și pune mâna pe oricare dintre ele.
Adresă: Via S. Vito, 1, 70044 Polignano a Mare BA
Trattoria Pizzeria Neuro
Este chiar la intrarea în centrul istoric și se deschide încă de la 8 dimineața. Poți lua micul dejun, un aperitv, prânzul sau cina și să simți în același timp și pulsul orașului. În meniu găsești numeroase preparate locale, fructe de mare și, desigur, pizza.
Adresă: Piazza Vittorio Emanuele II, 35, 70044 Polignano a Mare BA

Ce să nu ratezi când ești în Polignano a Mare
Polignano a Mare este un oraș pe care să-l simți, pe care să-l descoperi fără să te grăbești. Are un șarm aparte și te va cuceri de la primii pași pe care-i vei face în centrul istoric.
Centrul istoric
Stilul caselor este foarte divers. Poți găsi aici arhitectură spaniolă, bizantină și chiar arabă. Nu-ți face niciun plan, pur și simplu plimbă-te pe fiecare străduță. Fă stânga sau dreapta de fiecare dată când vezi ceva ce-ți place. Și nu rata punctele care-ți asigură o vizibilitate perfectă spre mare.

O plimbare cu un Ape Calessino
Chiar dacă ai ajuns în Polignano a Mare cu mașina, este obligatoriu să faci un tur cu un Ape Calessino. Și îți recomandă să faci o plimbare până la Abbazia di San Vito. Costă 15 – 20 de euro plimbarea dus – întors. Poți intra în curtea abației, sau poți mănânci ceva la una dintre cele 3 – 4 localuri din zonă. Vezi și recomandarea de mai sus de la plaja Cala San Vito.
Un aperitivo și un espresso la La Collona
Nu am mâncat nimic atunco când am ajuns la Abbazia di San Vito, dar am stat la un espresso și un Crodino în restaurantul și lounge bar-ul La Colonna. Cu vedere spre mare. De savurat.
La Casa Del Mojito
Dacă te prinde seara pe străduțele din Poligano, atunci caută neapărat și La Casa Del Mojito (Via Annunziata, 19, 70044 Polignano a Mare BA). Și asta chiar dacă nu ești neapărat un fan al celebrei băuturi. Este hot spot-ul orașului după 11 seara și toată lumea trece pe aici pentru o băutură. Și cred că sunt cel puțin 20 de variante. Vei recunoaște locul imediat pentru că este plin de lume în apropiere. Băuturile se savurează obligatoriu pe străduța de lângă.
Adresă: Via S. Vito, 1, 70044 Polignano a Mare BA

Statuia lui Domenico Modugno
Dacă n-ai cel puțin 40 de ani, probabil că nu știi cine este tipul. Este considerat a fi primul cant-autor italian, iar în 1958 a lansat hit-ul Nel Blu Dipinto Di Blu, mai cunoscut sub numele de Volare.
Poți să dai play la melodie și să admiri marea de sus. Pentru cei romantici 😉
Savurează un Gelato
Cred că asta este recomandarea pentru orice loc din Italia. Așa că las asta aici. Aproape la fiecare colț vei da peste o gelatterie. De savurat!
Vizitează grotele marine
Orașul este faimos pentru grotele marine și sunt numeroase tururi cu barca. Poți alege un tur de o oră, fără oprire pentru o baie, sau poți alege turul de două ore cu un stop pentru bălăceală. Prima variantă te costă 25 de euro, a doua variantă este 35 de euro.
Într-una dintre peșteri chiar poți să iei masa. Descoperă Grotta Palazzese, o peșteră folosită pentru petrecerile regale încă din 1700. Este un restaurant unic, parte a hotelului Grotta Palazzese.

Unde să te cazezi în Polignano a Mare
Am testat două locuri de tip bed & breakfast: Dimora Valmar Luxury Suites și MUSAE relais & spa. Dacă nu-ți place ce găsești pe site-ul lor, sigur găsești și alte opțiuni pe Booking.com sau Airbnb.
Cum ajungi în Polignano a Mare

Wizz Air are 11 zboruri săptămânale din România spre Bari. Wizz Air zboară pe aeroportul din Bari din București, Cluj-Napoca și Timișoara.
Din București, ai 7 zboruri săptămânal spre Bari, de la 119 lei/segment, în luna iunie 2019.
Din Cluj-Napoca, ai 2 zboruri pe săptămână spre Bari, de la 109 lei/segment, în luna iunie 2019.
Din Timișoara, ai 2 zboruri săptămânal spre Bari (în luna iunie, iar în iulie 3 zboruri pe săptămână), de la 129 lei/segment
De pe aeroportul din Bari îți recomand să iei trenul până la gara Bari Centrale. Biletul este 5 euro.
Din gara Bari Centrale sunt trenuri în fiecare oră spre Poligano a Mare, iar costul unui bilet este de doar 2,5 euro. Durata călătoriei este de aproximativ 30 de minute.
Descoperă și: Recomandări pentru o zi de vis în Bari
Destinations
Care sunt cele mai populare destinații din Europa pentru familiile cu copii?
Published
3 weeks agoon
20 August 2026
Wizz Air, principala companie aeriană low-cost din România, prezintă câteva dintre cele mai bune și populare destinații pentru familiile cu copii, disponibile din România. De la insule mediteraneene însorite și stațiuni de la malul mării la parcuri tematice renumite, orașe istorice și târguri de Crăciun fermecătoare, pasagerii români aleg adesea destinații în care atât copiii, cât și adulții pot descoperi, se pot relaxa și pot crea împreună amintiri memorabile.
Escapade pentru familii în sezonul cald
Pentru familiile care își doresc soare, mare și multe activități, Larnaca, în Cipru, este una dintre cele mai populare destinații mediteraneene, cu plaje amenajate, ape mai puțin adânci și atracții precum Lacul Sărat din Larnaca și Parcul cu Cămile. Plimbările cu barca și excursiile de-a lungul coastei sunt, de asemenea, modalități distractive prin care întreaga familie poate descoperi insula.
Insulele grecești Corfu și Creta combină plajele cu natura, istoria și aventurile în aer liber. Familiile vin aici pentru plimbări cu barca și pentru a explora satele pitorești din Corfu, în timp ce Creta oferă o varietate și mai mare de experiențe, de la parcuri acvatice și plaje la peșteri, situri arheologice și excursii în natură.
Pentru o vacanță care combină relaxarea în stațiuni cu aventura, Antalya, în Turcia, este o destinație consacrată pentru turiștii din România, devenind de-a lungul anilor chiar o tradiție pentru multe familii. Stațiunile potrivite pentru familii oferă piscine, tobogane acvatice și activități pentru copii, iar cei care vor să exploreze mai mult zona pot vizita situri antice precum Perge și Aspendos, cascade sau priveliștile de pe coasta mării.
În Spania, Almeria și Palma de Mallorca sunt mai degrabă destinații încă prea puțin cunoscute de familiile cu copii, dar și acestea încep să capete popularitate datorită combinației de plaje, natură și cultură. Familiile care vizitează Almeria pot explora Parcul Natural Cabo de Gata-Níjar, descoperind peisajele vulcanice și golfurile izolate, sau pot transforma vizita la fortăreața Alcazaba într-o incursiune în trecut. În Palma de Mallorca, familiile pot combina timpul petrecut pe plajă cu explorarea centrului istoric al orașului sau cu descoperirea munților și satelor pitorești ale insulei.
Pentru o combinație de plaje, natură și cultura portugheză, Faro, o destinație mai nouă, și regiunea Algarve oferă plaje minunate, stațiuni și hoteluri potrivite pentru familii și numeroase activități în aer liber. Plimbările cu barca prin Parcul Natural Ria Formosa și vizitele în orașele tradiționale reprezintă alternative pentru zilele petrecute la malul mării.
Excursii pentru familii pe tot parcursul anului
Parisul este ales frecvent de familiile din România care își doresc o vacanță construită în jurul unei atracții principale, combinând una dintre cele mai emblematice metropole europene cu magia Disneyland Paris. Copiii se pot bucura de atracții tematice, spectacole și personajele lor preferate, în timp ce întreaga familie poate explora obiective precum Turnul Eiffel sau poate face o plimbare cu vaporul pe Sena.
În Billund, Danemarca, parcul tematic LEGOLAND oferă atracții distractive, zone tematice și experiențe pentru diferite categorii de vârstă, în timp ce LEGO House propune o experiență interactivă în care copiii și părinții se pot juca și construi împreună. Destinația este potrivită mai ales pentru familiile cu copii mai mici.

Pentru familiile interesate de cultură și istorie, Londra și Napoli se numără, de asemenea, printre destinațiile preferate, oferind experiențe foarte diferite. Londra combină muzee renumite în toată lumea, precum Muzeul Național de Istorie și Muzeul de Știință, cu atracții precum London Eye, în timp ce Napoli le permite familiilor să transforme istoria într-o aventură, descoperind vestigiile vieții romane antice din Pompei și Herculaneum.
În cele din urmă, unele destinații sunt alese cu precădere în lunile noiembrie-decembrie, de familiile care planifică o escapadă de iarnă pentru a se bucura de atmosfera festivă din Köln și Nürnberg, în Germania. Familiile din România încep să aleagă aceste destinații pentru faimoasele lor târguri de Crăciun, care aduc împreună instalații de lumini, decorațiuni și delicii tradiționale. În Köln, experiența poate fi completată cu o vizită la catedrala emblematică a orașului și la Muzeul Ciocolatei, în timp ce centrul istoric al orașului Nürnberg și Christkindlesmarkt oferă un decor magic de Crăciun.
Cu multe opțiuni disponibile din România, familiile încep să analizeze mai atent oferta fiecărei destinații și aleg tot mai des orașele în funcție de experiența pe care își doresc să o trăiască – de la activități distractive marca LEGO și întâlnirea cu personajele Disney preferate până la explorarea unor vestigii din Antichitate, drumeții în natură sau bucuria unor zile însorite pe malul Mediteranei.
„Europa oferă o varietate extraordinară de experiențe pentru familii, fie că acestea își doresc o vacanță relaxantă la plajă, fie o aventură într-un parc tematic sau un city-break plin de cultură și aventuri. Ne dorim să le oferim familiilor din România posibilitatea de a explora împreună aceste destinații și de a crea amintiri pentru mult timp după încheierea vacanței”, spune Vera Jardan, Corporate Communications Manager la Wizz Air.
Destinations
Madeira prin gusturi: 10 preparate și experiențe culinare de savurat în familie
Published
1 month agoon
10 August 2026
Există destinații pe care le descoperi urmând o hartă și destinații pe care ajungi să le cunoști în jurul unei mese. Madeira face parte din cea de-a doua categorie.
Aici fiecare drum șerpuitor pare să ducă spre o poveste, fiecare sat păstrează o rețetă, iar fiecare masă poate deveni unul dintre acele momente despre care copiii vor povesti mult timp după întoarcerea acasă.
Pentru familii, gastronomia Madeirei înseamnă mai mult decât o succesiune de preparate locale. Este o invitație la curiozitate, la gusturi noi și la mese savurate fără grabă. Fructele tropicale, preparatele gătite pe jar, deserturile tradiționale și atmosfera piețelor locale transformă fiecare oprire într-o experiență ușor de împărtășit și de ținut minte.
Iată zece gusturi și experiențe culinare prin care întreaga familie se poate îndrăgosti de Madeira.
1. Bolo do caco – pâinea care adună familia la masă
Prima întâlnire cu gastronomia insulei ar putea începe cu unul dintre cele mai iubite preparate madeirense: bolo do caco. În ciuda numelui, nu este o prăjitură, ci o pâine rotundă și moale, servită de obicei caldă, cu unt, usturoi și pătrunjel. Poate apărea la începutul mesei, alături de o espetada sau sub forma unui sandviș sățios. Este atât de răspândită, încât o veți întâlni în restaurante, terase și mici localuri de familie din întreaga insulă.
2. Espetada – spectacolul gustos al unei cine madeirense
În Madeira, frigăruia tradițională devine un adevărat spectacol. Espetada este pregătită din bucăți de carne condimentate, așezate pe o frigăruie și gătite astfel încât să rămână fragede și aromate. În multe restaurante, frigăruia este adusă la masă suspendată pe un suport special, transformând cina într-un moment care le va trezi imediat curiozitatea copiilor.
3. Peștele-spadă cu banană – gustul care provoacă imaginația
Pe o insulă înconjurată de Atlantic, peștele ocupă, firesc, un loc important în bucătăria locală. Madeira reușește însă să ofere o asociere surprinzătoare: filete de espada, servit adesea alături de banană. La început, alăturarea dintre pește și fruct poate părea neobișnuită. Dar, astfel, vacanțele ne oferă ocazia să ieșim din zona lucrurilor cunoscute și să încercăm împreună ceva nou.
4. Milho frito – gustarea crocantă pe placul celor mici
Milho frito este pregătit din mămăligă condimentată, tăiată în cuburi și prăjită până devine aurie și crocantă. Textura sa îl transformă într-o garnitură accesibilă pentru copii, inclusiv pentru cei care privesc cu suspiciune preparatele necunoscute. Poate însoți espetada, carnea sau diferite feluri locale și este numai bun de împărțit la mijlocul mesei.
5. Lapas la grătar – marea servită direct în farfurie
Pentru familiile curioase să guste ceva specific insulelor, lapas, moluște pregătite pe grătar, reprezintă una dintre experiențele memorabile ale Madeirei. Sunt servite, de regulă, în cochilie, cu unt, usturoi și lămâie. Aspectul lor poate transforma masa într-o lecție spontană despre ocean, viețuitoare marine și tradițiile pescarilor.
6. Fructele tropicale – o vânătoare de comori colorate
În Madeira, fructele pot deveni o aventură în sine. Banane locale, fructul pasiunii și alte varietăți tropicale umplu piețele cu parfumuri și culori intense. O oprire la piață poate fi transformată într-un joc pentru întreaga familie: fiecare alege un fruct pe care nu l-a mai încercat, apoi toți îl gustă și îi acordă o notă.
În Funchal, capitala Madeirei, atmosfera piețelor și a tarabelor cu produse proaspete oferă ocazia de a observa viața de zi cu zi a insulei, nu doar obiectivele sale turistice.
7. Carne de vinha d’alhos – o rețetă cu aromă de tradiție
Carne de vinha d’alhos este un preparat tradițional din carne marinată cu vin, usturoi și condimente. Aroma sa bogată vorbește despre bucătăria de familie, despre rețete păstrate și despre mesele pregătite cu răbdare. Este un preparat consistent, potrivit pentru cei care vor să descopere gusturile tradiționale ale insulei dincolo de pește și fructe tropicale.
8. Bolo de mel și broas – partea dulce a poveștii
Nicio călătorie în familie nu este completă fără un desert care să devină răsfățul vacanței.
Bolo de mel, prăjitura tradițională cu miere de trestie și mirodenii, are o aromă intensă și o textură bogată. Alături de aceasta, broas, mici biscuiți sau fursecuri tradiționale, pot fi o alegere inspirată pentru o pauză dulce.
9. Poncha și vinul de Madeira – gusturi cu personalitate
Poncha, băutura tradițională pregătită în mai multe variante, și renumitul vin de Madeira spun, fiecare în felul său, o parte din povestea insulei. Poncha are un gust intens, de obicei cu note citrice, iar vinul de Madeira se remarcă prin stilurile sale variate, de la sec la dulce. Ambele merită încercate în locurile unde sunt produse și servite după rețete locale
10. O masă cu vedere la Atlantic – experiențacare le cuprinde pe toate
O terasă deasupra oceanului, o masă într-un sat pescăresc sau o cină în Funchal pot transforma preparatele locale într-o experiență completă.
Aerul sărat, vegetația luxuriantă și lumina blândă de seară creează acel sentiment rar că, pentru câteva ore, nu mai trebuie să ajungeți nicăieri. Pentru o familie, o astfel de masă este și un bun prilej de a lua o pauză de la programul zilei, de a încerca preparate locale și de a petrece câteva ore fără grabă, cu Atlanticul în față.

Descoperă Madeira cu zbor charter
O vacanță reușită începe din momentul în care drumul până la destinație devine mai simplu. Pachetele charter Eturia către Madeira reunesc zborul și sejurul, astfel încât familiile să se poată concentra asupra lucrurilor care contează cu adevărat: experiențele trăite împreună.
Consultă perioadele de plecare, hotelurile și pachetele disponibile și alege varianta potrivită pentru următoarea vacanță în Madeira
Urmărește-mi aventurile urbane și extraurbane și pe Facebook, Instagram, YouTube și TikTok. Iar dacă vrei să primești recomandări pentru cele mai tari 24 de ore în… abonează-te și la newsletter.


Istanbul este unicul oraş din lume a cărui suprafaţa se întinde pe două continente, Europa şi Asia. Și tocmai de aceea o vizită în acest oraș este unică.
Arhitectura, bucătăria și localnicii îți oferă o călătorie printre secole de istorie și cultură. Întotdeauna vei descoperi ceva nou în Istanbul și tocmai de aceea vei citi frecvent articole pe travelingmag.ro despre acest oraș.
Pentru a-ți face alegerile cât mai ușoare, îți recomandăm trei lucruri pe care să le faci, trei locuri unde să te cazezi și trei locuri unde să mănânci în Istanbul.
CE SĂ FACI
Hagia Sophia

Este simbolul orașului și când vei ajunge acolo o să înțelegi și de ce. Recunoscută ca cea mai reprezentativă operă artitecturală în stil binzantin, Catedrala Sfânta Sofia este efectiv o capsulă a timpului reflectând toate civilizațiile care au influențat dezvoltarea orașului.
Hagia Sophia a fost catedrala Patriarhiei de Constantinopol, apoi moschee, iar astăzi este muzeu. Prima biserică de pe acest loc a fost construită de Constantin cel Mare în anul 325, dar a ars într-un incendiu în anul 404.
Reconstruită de Teodosiu al II-lea în 415, biserica a fost din nou arsă, în timpul Răscoalei Nika din 532. Clădirea și-a primit forma finală în 537 sub împăratul Iustinian I. Era foarte importantă pentru ortodoxia timpurie și pentru Imperiul Bizantin, fiind primul exemplu de arhitectură bizantină. În secolul 15 a fost transformată de otomani în moschee.
Catedrala are o arhitectură fabuloasă și este una dintre cele mai mari din lume. În perioada de iarnă (31 octombrie – 15 aprilie), catedrala poate fi vizitată în intervalul orar 09:00 – 17:00, iar între 15 aprilie și 31 octombrie programul este între 09:00 – 19:00.
Biletul de intrare costă 60 de lire turcești, aproximativ 10 euro, iar copiii până în 12 ani au intrarea liberă. Biletele se vănd până la ora 16:00, iar intrarea ultimului turist se face cu o oră înaintea orei de închidere. I-ați cam o oră – două pentru această vizită.
Plimbare cu barca pe Bosfor

Este strâmtoarea dintre Europa și Asia, care leagă Marea Neagră cu Marea Marmara. Pe ambele părți se află orașul Istanbul. Are o lungime de aproximativ 32 km, cu o lățime maximă de 3.700 metri la intrarea nordică, o lățime minimă de 700 metri între Kandilli și Așiyan și una de 750 metri între Anadoluhisarı și Rumelihisarı. Adâncimea apei variază între 36 și 124 de metri.
De pe barcă vei putea admira orașul Istanbul, atât partea europeană, cât și partea asiatică. Pentru plimbare ai două opțiuni. Fie mergi pe varianta localnicilor, cu diverse curse de tip hop on – hop off și în 20 – 30 de minute ai făcut o plimbare pe canal, sau alegi o excursie de tip croazieră.
Poți alege diverse variante, de la o croazieră de 90 de minute, până la croaziere cu cina inclusă pentru a admira apusul, sau chiar croaziere pentru a admira răsăritul. Dacă ești o persoană matinală. Prețurile pornesc de la 10 euro de persoană și depind foarte mult de pachetul ales.
Moscheea Suleymaniye

Moscheea lui Soliman este una dintre cele mai mari moschei din oraș, și una dintre cele mai cunoscute din Turcia. Chiar dacă celebritatea Moscheei Albastre este mai mare, aceasta reflectă cel mai bine stilul arhitectural otoman.
Moscheea a fost construită în secolul 16, la ordinele sultanului Soliman I și sub îndrumarea celebrului arhitect Mimar Sinan. Ea este una dintre marile moschei construite în perioada clasică a Imperiului Otoman, fiind construită după modelui moscheii Hagia Sofia.
În anul 1660, Moscheea Suleymaniye a fost afectată de un incendiu, dar a fost restaurată de către sultanul Mehmed al IV-lea. O parte din cupolă a fost grav deteriorată din cauza cutremurului din 1766. Reparațiile ulterioare ale cupolei au deteriorat cea ce mai rămăsese din decorul original a lui Sinan.
În timpul primului război mondial, curtea moscheii a fost folosită pe post de depozit de arme, iar atunci când o parte din muniție a luat foc, moscheea a suferit un nou incendiu. Abia în anul 1956 a fost restaurată complet.
Moscheea poate fi vizitată în fiecare îi între orele 10:00 – 18:00. Intrarea se face pe baza unei donații, nefiind puse în vânzare bilete. Moscheea lui Soliman oferă o perspectivă unică asupra orașului, iar complexul în care se află mai include o școală, un spital, mormântul lui Süleyman Magnificul și a soției acestuia, Haseki Hürrem, (cunoscută și ca Roxelana). Tot aici vei găsi și mormântul arhitectului Mimar Sinan.
UNDE TE CAZEZI
Renaissance Istanbul Polat Bosphorus Hotel

Cu o vedere spectaculoasă asupra Bosforului, Renaissance Istanbul Polat Bosphorus Hotel este amplasat pe partea europeană a orașului, în cartierul Besiktas, la jumătatea distanței dintre Taksim și Levent. Hotelul este foarte aproape de mall-uri, centrul de afaceri și de portul principal al Bosforului.
Piața Taksim este la câteva minute de mers cu metroul și ai acces ușor și în Orașul Vechi.
Piesa de rezistență este barul 212 de la ultimul etaj. Așa cum bănuiești ai o priveliște spectaculoasă, iar serile petrecute acolo sunt magice. Prețul unei camere pornește de la 125 de dolari.
Adresă: Barbaros Bulvari No: 145, Besiktas, Istanbul 34349 Turkey
Dersaadet Hotel Istanbul

Un hotel micuț în care poți să descoperi savoarea locală. Interiorul hotelului respectă tradițiile otomane și vei găsi carpete și picturi tradiționale. Camerele sunt decorate în același stil, iar cafeaua și ceaiul sunt din partea casei. Unele dintre camere au băi turcești și poți alege unele cu vedere la mare.
Micul dejun este stil bufet, iar servirea se face pe terasă, cu vedere spre Moscheea Albastră.
Hotelul este într-o zonă mai liniștită a orașului, dar în 10 minute poți ajunge fără probleme la principalele atracții. Prețul unei camere pornește de la 95 de dolari, iar dacă plătești cash la recepție ai un discount de 10%. Vei găsi cele mai bune prețuri dacă îți faci rezervările direct la ei pe site.
Adresă: Kucuk Ayasofya Cad. Kapiagasi Sk. No:5 34400, Sultanahmet, Istanbul, Turkey
Witt Hotel Istanbul

Unul dintre cele mai chic hoteluri de designer din Istanbul. Are 18 camere speciale, de fapt apartamente, în care te vei simți extraordinar. Cu un stil modern-retro, foarte spațios, hotelul este o combinație reușită între istorie și contemporan.
Terasa este locul ideal pentru o cafea sau un cocktail, în timp ce admiri orașul. Locul este gândit ca o grădină și ai o vedere inedită spre Bosfor, Topkapi Palace și Galata Tower.
Cele mai importante atracții turistice sunt la 5 -10 minute distanță. Poți să te plimbi până în Piața Taksim Square, Istiklal Caddesi și Istanbul Modern.
La Topkapi Palace, Hagia Sophia, Moscheea Albastră și Basilica Cistern poți ajunge cu tramvaiul sau cu taxiul.
Prețurile pentru o cameră încep de la 165 de dolari.
Adresă: Defterdar Yokusu No:26, Cihangir, 34433 Beyoğlu, Istanbul, Turkey
UNDE MĂNÂNCI
Restaurant Matbah

Găsești acest restaurant în cadrul Hotelului Ottoman Imperial și este specializat pe bucătăria otomană de palat. Meniul este inspirat din carți vechi de bucate, Chef-ul de aici alegând preparate care se serveau în trecut la curtea sultanilor.
Sunt trei zone unde poți să mănânci: Grădina de Vară, Grădina de Iarnă și Lounge-ul Sultanului. Meniul este inspirat din bucătăria secolelor 15 și 16 și trebuie să încerci neapărat Kavun Dolması, un pepene umplut cu carne tocată, alune, fistic și nuci.
Adresă: Cankurtaran Mh., Caferiye Sk 6/1, 34400 Sultanahmet/Fatih/İstanbul, Turkey
Restaurant Hamdi

Sunt trei restaurante Hamdi în Istanbul, două dintre ele fiind amplasate în hoteluri Radisson. Îți recomandăm să alegi restaurantul din zona Eminonu.
Restaurantul a fost deschis de Hamdi Arpacı, celebru pentru mâncare pe care o servea pe străzile din Istanbul. Aici găsești mâncare turcească tradițională, multe preparate la grătar și neapărat să-ți lași loc pentru o cafea și o porție de baclava cu fistic. Neapărat să faci rezervare și să ceri o masă la geam pentru un spectacol total.
Adresă: Tahmis Caddesi Kalçın Sokak No.11 Eminönü – İstanbul, Turkey
Street Food

Orașul Istanbul are o cultură fantastică atunci când vorbim de “street food”. Îți recomandăm să mănânci măcar o dată pe străzile orașului. Încearcă simit la micul dejun, iar în colțul de sud-vest al Pieței Taksim găsești un adevărat paradis culinar. Încearcă un hamburger Islak sau, dacă ești curajos, kokorec, intestine de oaie picante servite în pâine.
Descoperă și: 9 aventuri de neuitat pe care le poți trăi în Turcia fără să mergi la „all inclusive

Un tur prin Stuttgart la volanul unui Porsche
Stuttgart este capitala regiunii Baden-Württemberg și “casa” constructorului de mașini Porsche. Si este o destinație ideală pentru un city break....

Descoperă frumusețile din Sibiu la volanul unei mașini clasice sau electrice
Trei zile pe cele mai frumoase drumuri din județul Sibiu. Asta înseamnă Transylvania Classic, un eveniment dedicat vehiculelor istorice și...

Unde stai, mănânci, te relaxezi și te distrezi în… Sibiu
Orașul Sibiu este oricând o alegere bună pentru o evadare de weekend. Așa că îți dăm câteva ponturi pentru ca...

6 târguri de Crăciun din Europa unde poți ajunge cu un zbor Wizz Air
Ți-ai propus să ajungi la cât mai multe târguri de Crăciun anul acesta? Atunci notează 6 destinații unde poți ajunge...

Toamna este anotimpul perfect pentru un city break la Istanbul
Ai chef să evadezi pentru câteva zile? Atunci trebuie să știi că toamna este anotimpul perfect pentru un city break...

O zi pe malurile Dunării la Budapesta
Dunărea împărțea pe vremuri cele două orașe Buda și Pesta. Acum, cele două maluri sunt locul preferat pentru turiștii care...

5 locuri cool din Berlin descoperite cu noul Opel Corsa-e
Berlin este oricând o destinație perfectă pentru un city break. Mai ales când ai ocazia să descoperi locuri cool din...

[FOTO/VIDEO] Un road trip prin Olanda cum probabil nu o să poți face niciodată. Sau?
Nu am spune nu niciodată unei propuneri de road trip prin Olanda. Dar cel mai probabil nu vom putea face...

Transylvania Classic 2022: un raliu ca o vacanță pe cele mai frumoase drumuri din județul Sibiu
Vrei să descoperi cele mai frumoase drumuri din județul Sibiu la volanul mașinii tale? Atunci trebuie neapărat să participi la...

Norway postcards cu un BMW X3
“Traveller’s tales” a explorat frumuseţea Norvegiei în cel de-al patrulea proiect de scurtmetraj în colaborare cu BMW. Şosele neîntrerupte care...

Analiză AnimaWings: Peste 60% dintre rezervări sunt pentru cel puțin două persoane

Care sunt cele mai populare destinații din Europa pentru familiile cu copii?

(Re)descoperă comorile Dobrogei cu EpicVista Experience

HVD Boutique Hotel Oasis aniversează 70 de ani de istorie pe litoralul bulgăresc al Mării Negre




