On The Go
Wizz Air lansează noul serviciu „WIZZ EXPERIENCES”
Published
4 months agoon
Pasagerii pot să rezerve acum bilete la atracții turistice și muzee, excursii, abonamente sportive, evenimente live și spectacole de teatru prin intermediul site-ului și aplicației Wizz Air
Wizz Air a lansat WIZZ Experiences – un nou serviciu auxiliar pentru pasagerii săi – în parteneriat cu Coras, cel mai mare furnizor online de bilete pentru evenimente și activități de top disponibile prin intermediul unei singure platforme.
Peste 10 milioane de bilete sunt acum disponibile pentru clienții Wizz Air în peste 65 de țări, 300 de orașe și 20 de limbi.
După ce și-au asigurat cel mai bun preț pentru zborul lor, pasagerii pot explora o ofertă vastă de bilete la atracții și muzee, tururi, abonamente sportive, evenimente live, muzică live și spectacole de teatru, la doar un click distanță.
Toate biletele sunt disponibile pe site-ul și în aplicația oficiale Wizz Air, printr-un proces de rezervare ușor și convenabil.
Unele dintre cele mai populare evenimente ce au loc în destinațiile Wizz Air includ:
- Grecia: scufundări, degustare de ulei de măsline, spectacol de seară cu muzică tradițională grecească și cină.
- Marea Britanie: evenimente sportive de top, muzică live și spectacole în districtul londonez West End, inclusiv pentru musicaluri ca Hamilton și The Lion King.
- Spania: tur al Sagrada Familia din Barcelona sau al Muzeului Prado din Madrid, bilete la un meci de fotbal al echipei FC Barcelona, vizitarea pe bicicletă a celor mai importante locuri din Madrid și vizitarea a trei dintre cele mai bune baruri de tapas din Malaga cu un ghid local.
- Franța: bilete de tipul skip-the-line la Turnul Eiffel, la Muzeul Louvre sau un tur ghidat la Palatul Versailles și grădinile sale.
- Italia: un tur pentru grupuri mici în Pompei cu un arheolog, bilete de tipul skip-the-line la Colosseum sau la Galeria Uffizi, un tur ghidat al Vaticanului sau meciuri de fotbal ale echipei AC Milan.
James Goodwin, Head of Ancillary Revenue în cadrul Wizz Air, a spus: „Suntem încântați să continuăm să ne extindem oferta de servicii auxiliare cu încă o adiție – WIZZ Experiences. Prin intermediul acestui nou serviciu, clienții vor avea acces într-un singur loc la peste 10 milioane de bilete pentru atracții turistice, cu o experiență de rezervare simplă și convenabilă. Datorită unei game largi de produse auxiliare și servicii partenere, pasagerii noștri pot să își planifice acum întreaga călătorie cu Wizz Air, de la zbor până la cumpărături la bord, transferuri, cazare și activități. Vom continua să ne îmbunătățim oferta pentru a face din Wizz Air cel mai bun furnizor pentru nevoile oricărui călător”.
Mark McLaughlin, CEO-ul Coras, a comentat: „Suntem încântați de parteneriatul cu Wizz Air, care permite clienților companiei aeriene să poată achiziționa bilete pentru cele mai bune evenimente și activități. Meciurile de fotbal din Premier League, concertele live și atracțiile emblematice sunt un element cheie al călătoriilor și al timpului petrecut de client la destinație”.
1 Comment
Leave a Reply
Cancel reply
This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.
On The Go
Sfaturi esențiale pentru o experiență cât mai plăcută în Turcia
Published
2 days agoon
5 September 2024Turcia oferă o experiență de călătorie perfectă pentru cei care doresc să o viziteze. Facilitățile sale sporesc farmecul atracțiilor turistice, însă există câteva „sfaturi de călătorie” care pot transforma această călătorie într-una mult mai bună și pe care ar trebui să le cunoști înainte de a vizita această țară.
Abonamentele la muzeu
Cea mai bună modalitate de a explora bogăția istorică și culturală a Turciei este să vizitezi muzeele sale excelente. Cu Museum Pass, un card care oferă acces la peste 350 de muzee și situri arheologice din întreaga țară, este mult mai ușor să ajungi la muzeu și să afli cât mai multe despre trecutul națiunii, fără a mai fi necesar să cumperi bilete individuale la fiecare locație și fără să mai aștepți la cozi. Aceste abonamente sunt disponibile în diverse variante, în funcție de zonă și de perioada de valabilitate. Museum Pass Card este activat odată cu prima intrare într-un muzeu sau sit istoric. Abonamentele pot fi achiziționate online sau de la ghișeele de bilete din incinta muzeelor și pot fi folosite o singură dată la fiecare muzeu.
Călătorește cu trenul
Multe servicii globale și locale de închiriere de mașini sunt disponibile în Turcia și oferă flexibilitate celor care doresc să exploreze acest loc în propriul ritm. Cu toate acestea, explorarea țării cu trenul este o experiență unică și foarte plăcută. Rețeaua feroviară a Turciei, care acoperă toate regiunile cu trenuri de mare viteză promite călătorii animate de multe peisaje naturale, bogate în istorie și cultură. Rute parcurse de celebrul Eastern Express, noul Mesopotamian Express și pitorescul Diyarbakır Express, pot fi captivante și pline de oportunități de explorare. Totodată, aceste rute au fost recunoscute de celebra revistă TIME și incluse în topul celor mai interesante locuri din 2024.
Cumpărături inteligente
Poți merge la cumpărături prin bazaruri istorice, precum Marele Bazar și Bazarul de Mirodenii de la Istanbul, sau poți explora diferite mall-uri din întreaga țară. Mai mult, achizițiile tale pot fi scutite de taxe în Turcia. Poți obține rambursări de taxe pentru achiziții de peste 108 Lire turcești pentru produse care au o cotă de TVA de 8% și pentru achiziții de peste 118 Lire turcești pentru produse care au o cotă de TVA de 18%. Pentru mai multe informații despre rambursările de taxe, vizitează site-ul GoTürkiye.
Folosește transportul public
Serviciile moderne de transport sunt printre primele facilități pe care le oferă Turcia. Este ușor să ajungi la aeroporturile țării prin zboruri directe din întreaga lume. După sosirea ta, taxiurile sau serviciile de autobuz shuttle, disponibile la toate aeroporturile din țară, îți permit accesul ușor spre zona metropolitană. Transportul public este un alt punct de atracție în Turcia, oferind diverse opțiuni pentru a satisface nevoile oricărui călător. Sistemele extinse de metrou din metropole, alături de rețelele de autobuze, tramvaie, feriboturi și trenuri, fac ca navigarea în zonele urbane să fie simplă. Trebuie doar să achiziționezi un abonament de călătorie valabil pentru aproape toate mijloacele de transport. Apoi, cu ajutorul aplicațiilor de pe telefonul personal, poți afla la ce stații trebuie să cobori din autobuz, tramvai sau metrou, în funcție de destinația ta.
Gastronomia turcească
Oriunde te-ai afla în Turcia, bucătăria de aici are multe de oferit indiferent de regiunea în care te afli. De la preparate locale la mâncăruri de stradă. Pe lângă preparatele clasice, precum faimosul kebab și döner, ar trebui să explorezi bucătăriile regionale. Faptul că vei gusta preparate unice din fiecare regiune, îți va permite să experimentezi numeroase tradiții culinare turcești.
În primul rând, ar trebui să încerci un mic dejun turcesc tipic, care este diferit de orice altceva. Micul dejun turcesc este o desfătare culinară care include adesea pâine proaspătă, brânzeturi, măsline, roșii, castraveți, ouă, miere și gem, însoțite de ceaiul turcesc esențial. Apoi, poți încerca cea mai bună mâncare locală la un „esnaf lokantası” (restaurant local), unde poți alege dintr-un meniu de tip bufet și poți plăti un preț fix pe farfurie. În general restaurantele din Turcia rămân deschise până la ore târzii.
Ospitalitatea turcească
Turcii au un mod unic și prietenos prin care își întâmpină fiecare oaspete. Dacă ai nevoie de ajutor, nu ezita să le ceri. Nu este neobișnuit ca localnicii să facă tot posibilul pentru a ajuta turiștii, fie că este vorba de a oferi indicații sau ajutor în alegerea unei opțiuni de transport. În timp ce vei avea o conversație sinceră cu ei, îți vor oferi chiar și o ceașcă de ceai. Vei găsi mulți oameni care vorbesc engleză, mai ales în locurile turistice, deoarece aceasta este cea mai vorbită limbă străină din țară.
Peugeot a lansat o colecție specială de genți și obiecte din piele cu inserții de Alcantara având ca inspirație noul model 508, prezentat anul acesta la Salonul Auto de la Geneva.
Noul model Peugeot 508 nu are cum să te lase indiferentă din punctul de vedere al designului, așa cum nu te va lăsa nici noua colecție specială de genți și obiecte din piele cu inserții de Alcantara.
Dezvoltată în centrul Peugeot Design Lab, noua colecție este compusă din 8 piese care se potrivesc perfect cu noul Peugeot 508. Elegante, funcționale și practice, sigur îți vor face călătoriile mult mai plăcute.
Trolerul cu roți este perfect pentru călătoriile cu avionul, ai două genți pentru voiaje mai lungi, dar și două genți perfecte pentru călătorii de afaceri. La acestea se adaugă un portmoneu, un port card și un port chei.
Materielele folosite se regăsesc și pe nivelul de echipare GT și GT Line al noului Peugeot 508, fiind o combinație de piele și Alcantara, materialul produs de compania italiană cu același nume.
Piesele din noua colecție pot fi comandate online pe site-ul oficial Peugeot la prețuri cuprinse între €35 și €299.
Citește și: SEETROËN, ochelarii care te scapă de răul de mișcare
On The Go
Wizz Air lansează un abonament unic „All You Can Fly”
Published
3 weeks agoon
14 August 2024Wizz Air, a anunțat lansarea abonamentului „All You Can Fly”, care oferă un număr cuprinzător de zboruri pe o perioadă de 12 luni, pentru 599€, către peste 800 de destinații.
Abonamentul WIZZ All You Can Fly este primul de acest tip din Europa, Wizz Air fiind singura companie aeriană care oferă un număr mare de zboruri la un preț fix. Abonamentul anual de 599€ va oferi călătorilor spontani acces la zboruri din întreaga rețea Wizz Air, cu o taxă de rezervare periodică de numai 9,99€. Noile opțiuni de abonament vor oferi clienților o oportunitate extraordinară de a călători oricât de des doresc, ajutându-i să economisească bani, comparativ cu prețurile obișnuite ale biletelor.
De la soare și mare în Marea Mediterană la aventuri montane în Alpii Austrieci, precum și vizitarea obiectivelor turistice în orașe renumite pe plan mondial ca Paris și Londra, abonamentul WIZZ All You Can Fly va conecta călătorii aventuroși la unele dintre cele mai bune city-breakuri și locații ieșite din comun din Europa și nu numai.
Fie că ai poftă de pizza din Italia sau vrei să petreci un weekend lângă unul dintre lacurile splendide ale Europei, oportunitățile de călătorie de ultim moment te vor duce către cele mai bune destinații culturale și culinare din lume.
Perfect pentru cei care zboară frecvent și care sunt mereu în căutarea următoarei lor călătorii, abonamentul este valabil pentru un pasager, într-o perioadă de 12 luni. Clienții vor putea alege din destinațiile disponibile cu 72 de ore înainte de data și ora plecării.
Compania aeriană derulează o ofertă unică de pre-vânzare a abonamentului All You Can Fly, la un preț excepțional de 499€. Pre-vânzarea va începe de la ora 10:00 CET, în 13 august 2024, până la ora 23:59 CET, în 15 august. După perioada de pre-vânzare, toți clienții vor putea cumpăra abonamentul la prețul obișnuit de 599€. Pasagerii pot rezerva zboruri în cadrul abonamentului WIZZ All You Can Fly începând cu 25 septembrie 2024.
Clienții Wizz Air vor putea folosi abonamentul pentru a zbura cât de mult pot. Ei pot călători din aproape 200 de orașe din peste 50 de țări pe 800 de rute WIZZ.
Silvia Mosquera, directorul comercial al Wizz Air, a declarat: „Suntem încântați să fim primii care introducem acest abonament unic pentru călătorii din Europa. Abonamentul WIZZ All You Can Fly le va oferi clienților sute de opțiuni de călătorie spontane la un preț fix, oferindu-le libertatea de a zbura oricând le este convenabil, fără a plăti suplimentar. De la călătorii aventuroși la nomazii digitali, acest abonament va face călătoriile mai simple pentru cei care zboară frecvent și îi va conecta cu oameni și locuri noi.”
Prețul obișnuit pentru WIZZ All You Can Fly va fi de 599€, astfel încât pasionații de zbor ar trebui să se înscrie acum pentru oferta introductivă de 499€, cât timp mai este încă disponibilă.
Serviciile auxiliare suplimentare, cum ar fi bagajele și alegerea locului, nu sunt incluse în taxa de membru, dar, ca de obicei, pot fi adăugate separat la rezervare. Locurile vor fi disponibile în funcție de disponibilitate, iar tarifele membrilor WIZZ All You Can Fly nu sunt garantate a fi disponibile pentru fiecare zbor anunțat de Wizz Air. Clienții vor putea rezerva bilete folosind abonamentul începând cu 25 septembrie 2024.
Descoperă frumusețile din Sibiu la volanul unei mașini clasice sau electrice
Trei zile pe cele mai frumoase drumuri din județul Sibiu. Asta înseamnă Transylvania Classic, un eveniment dedicat vehiculelor istorice și...
Un tur prin Stuttgart la volanul unui Porsche
Stuttgart este capitala regiunii Baden-Württemberg și “casa” constructorului de mașini Porsche. Si este o destinație ideală pentru un city break....
Unde stai, mănânci, te relaxezi și te distrezi în… Sibiu
Orașul Sibiu este oricând o alegere bună pentru o evadare de weekend. Așa că îți dăm câteva ponturi pentru ca...
6 târguri de Crăciun din Europa unde poți ajunge cu un zbor Wizz Air
Ți-ai propus să ajungi la cât mai multe târguri de Crăciun anul acesta? Atunci notează 6 destinații unde poți ajunge...
Toamna este anotimpul perfect pentru un city break la Istanbul
Ai chef să evadezi pentru câteva zile? Atunci trebuie să știi că toamna este anotimpul perfect pentru un city break...
O zi pe malurile Dunării la Budapesta
Dunărea împărțea pe vremuri cele două orașe Buda și Pesta. Acum, cele două maluri sunt locul preferat pentru turiștii care...
5 locuri cool din Berlin descoperite cu noul Opel Corsa-e
Berlin este oricând o destinație perfectă pentru un city break. Mai ales când ai ocazia să descoperi locuri cool din...
[FOTO/VIDEO] Un road trip prin Olanda cum probabil nu o să poți face niciodată. Sau?
Nu am spune nu niciodată unei propuneri de road trip prin Olanda. Dar cel mai probabil nu vom putea face...
Transylvania Classic 2022: un raliu ca o vacanță pe cele mai frumoase drumuri din județul Sibiu
Vrei să descoperi cele mai frumoase drumuri din județul Sibiu la volanul mașinii tale? Atunci trebuie neapărat să participi la...
Norway postcards cu un BMW X3
“Traveller’s tales” a explorat frumuseţea Norvegiei în cel de-al patrulea proiect de scurtmetraj în colaborare cu BMW. Şosele neîntrerupte care...
S-a deschis hotelul Swissôtel Poiana Brașov
Sfaturi esențiale pentru o experiență cât mai plăcută în Turcia
Assos: Bijuteria din Nordul Egeei din Turcia
Destinații turcești ideale pentru nomazii digitali pasionați de gastronomia stradală
6 orașe din Italia pe care le poți descoperi cu Wizz Air în toamna aceasta
3 rețete cu ulei de măsline grecesc
[FOTO/VIDEO] Un tur prin Bruges cum probabil nu o să poți face niciodată. Sau?
Ecoturism în Dubai
Noi accesorii de călătorie de la Peugeot
Destinații turcești ideale pentru nomazii digitali pasionați de gastronomia stradală
Trending
- Destinations31 August 2024
Destinații turcești ideale pentru nomazii digitali pasionați de gastronomia stradală
- On The Go05 September 2024
Sfaturi esențiale pentru o experiență cât mai plăcută în Turcia
- Destinations01 September 2024
Assos: Bijuteria din Nordul Egeei din Turcia
- Where To Stay06 September 2024
S-a deschis hotelul Swissôtel Poiana Brașov
Pingback: Tarom oferă reducere de 20% la toate zborurile din perioada 15 mai - 30 iunie - Cronica de Turism