Connect with us

On The Go

TRAVEL TALKS: Bogdan Ioan

Published

on

Bogdan Ioan

Bogdan Ioan a câștigat Vocea României, a lansat un nou single și adoră să călătorească. Pentru el fără mâncare vacanța nu e vacanță, așa că am povestit puțin cu el despre asta…

Bogdan Ioan „did it like Jackson” pentru prima oară în 2018, când a uimit publicul cu prestația sa și a câștigat concursul de talente Vocea României. Artistul a cucerit publicul instant cu vocea sa incredibilă, iar prima sa apariție în concurs, cover-ul piesei Earth Song de la Michael Jackson, a cumulat peste 50 de milioane de vizualizări pe YouTube până în prezent.

Momentul său a intrat în topul global The Voice Top 10 Acts, demonstrând că talentul său depășește granițele țării. Acum artistul vine cu un nou single, Do It Like Jackson, realizat în colaborare cu March and June. Videoclipul piesei este unul special pentru artist – pentru prima oară, Bogdan Ioan apare alături de soția sa, Roxana, și fiica lor, Nora Petra.

Pentru că îi plac mult călătoriile, l-am invitat la TRAVEL TALKS, așa că dă play și pleacă într-o călătorie alături de Bogdan Ioan chiar acum..

Road trip sau all inclusive?

Am optat dintotdeauna pentru road trip. Îmi place să merg la pas kilometri și să descopăr locuri noi. Atunci când merg în străinătate, prefer să stau de vorbă cu localnicii și să-mi spună ce secrete ascunde orașul în care ne aflăm și unde se poate mânca foarte bine. Totuși, o dată pe an mergem și la un all inclusive. Merităm după atâta muncă să stăm să mai și lenevim.

Confort sau aventură?

Și confort și aventura. Îmi place să le îmbin. Câteodată cortul poate fi locația de 1000 de stele. Nu am fost niciodată pretențios pentru că în primul rând a contat anturajul și mai apoi confortul.

Agenție sau faci planurile singur?

Sunt norocosul câștigător al unei soții care a lucrat în turism de când se știe. Așadar, planurile ni le facem singuri acasă. Am propria agenție de turism. 😏

Cea mai tare vacanță?

Cea mai tare vacanță a fost îmbinată și cu serviciul. Am avut o serie de concerte în Bali în 2020, iar acolo într-adevăr m-am simțit super wow. De la cazarea care includea toate serviciile, până la locurile în sine pe care le-am vizitat. Totul a fost la cel mai înalt nivel.

Ai plecat vreodată cu ceva din camera de hotel?

Sa știi ca niciodată nu s-a întâmplat să plec cu ceva de la cazare. Cu toate că, sunt unele momente în care aș pleca intenționat cu așternuturile, în special pernele.

Ce nu-ți lipsește niciodată din bagajul de vacanță și de cât timp ai nevoie ca să-ți faci bagajul?

De obicei bagajul îl fac ori cu o seară înainte ori chiar în ziua plecării. Clar niciodată nu uit periuța de dinți. Având în vedere că sunt adeptul city break-urilor și bagajul este tratat ca atare. Câteva haine, strictul necesar într-un rucsac foarte bine compartimentat.

Care este lucrul esențial care-ți face vacanța mai confortabilă?

Clar mâncarea. Fără mâncare vacanța nu e vacanță. Și eu, dar în special soția mea este o gurmandă și de fiecare dată când călătorim avem no limit la bugetul pentru mâncare. Chiar ultima vacanță pe care am avut-o în aprilie în Bari a fost programată strict pentru mâncare.

Care este plăcerea ta vinovată atunci când călătorești?

Plăcerea mea vinovată… cred că-mi permit să mă relaxez foarte tare, să uit lucruri, să fiu neatent, să-mi zboare gândul peste tot, să mă pierd în oraș. Acasă și la serviciu sunt foarte implicat în tot ceea ce fac, așa că în vacanță am și eu voie sa fiu vinovat fără să mă dea cineva „în judecată”.

Care este țara în care ai fost cel mai des și de ce?

Cel mai des am fost în Italia tocmai pentru că e accesibil. Când nu avem unde să mergem luăm biletele de avion și un AirBNB către Italia. Nu avem cu ce da greș pentru că locurile sunt superbe și pentru ca pizza și paste. 😍

Cu cine îți place cel mai mult să călătorești?

Îmi place să călătoresc cu soția mea, acum și cu fetița noastră. Avantajul meu este că ea plănuiește totul și itinerarul este foarte bine pus la punct. Dar mai avem și vacanțe în care plecăm cu gașca noastră de prieteni.

Cine este cea mai interesantă persoană pe care ai cunoscut-o în vacanță?

Cea mai interesantă persoană pe care am cunoscut-o în vacanță nu este de fapt o persoană. Sunt toți oamenii care aparțin locului unde merg și cu care intru în contact. Am de învățat de la fiecare în parte câte ceva și îmi place mult să stau de vorba despre tot ce ține de cultura fiecăruia în parte. Însă, dacă ar fi sa menționez o singură persoană, este un tip din Roma care deținea un hostel unde am fost cazați. Am avut o vacanță în clasa a 12-a în Ibiza cu un grup de 25 de prieteni și am dormit o noapte în Roma. Paturi supraetajate, 10 persoane în cameră, ca în tabără și nu erau neapărat  cele mai ok condiții, însă era o cameră cu un mic bar unde mai stătea lumea la povești, iar patronul cu mare chef de socializare, când a aflat că suntem din România, ne-a spus că a fost la concertul lui Michael Jackson din România din ’92 și a pus DVD-ul pe TV imediat. Prietenii mei, de treabă, i-au zis că eu pot să cânt ca MJ și bineînțeles că n-am avut scăpare și am început să cânt. I-a plăcut atât de mult încât următoarele 30 de minute nu m-am putut opri din cântat și omul ne-a cinstit și cu câteva sticle de șampanie.

Dacă ai putea să mai faci o singură călătorie, unde ai merge?

Sincer, cred că aș rămâne la noi în țară. Avem locuri atât de frumoase, trebuiesc doar descoperite. Mi-ar plăcea pentru o ultimă vacanță o casă de tip A din lemn și sticlă, la munte, eventual în pădure în mijlocul liniștii. Hamac, muzica pădurii, un anturaj de calitate și relaxare.

Cum arată vacanța ta ideală?

Nu am un tipar pentru o vacanță ideală. După cum am spus și sper că v-ați dat seama, nu sunt un tip pretențios. Tot ce vreau de la o vacanță este să acumulez minimul de cunoștințe. Sunt de părere că orice vacanță este ideală, că doar nu mă obligă nimeni să merg. O dată merg pentru relaxare, restaurante bune, alta dată merg pentru descoperire, mers pe jos foarte mult, chiar bicicletă uneori.

Care a fost experiența cea mai extremă pe care ai avut-o în vacanță?

Eu nu sunt un tip extremist deloc. Îmi place să rămân cu picioarele pe pământ. Și când zbor cu avionul am o mică nesiguranță. Cea mai extremă activitate făcută în vacanță a fost să merg cu bicicleta suspendată pe sârmă în Bali. Încă nu mi-am dat seama cum am putut fi convins. Mă uitam cum mergeau unii pe această sârmă, iar în secunda următoare prietenul meu mi-a zis că hai că urmăm noi și m-am trezit la mijlocul traseului, în spate nu puteam da, așadar a trebuit să duc activitatea la capăt. Și când am ajuns  am aflat că singura cale de întoarcere este tot pe sârmă. Nu aș mai face asta niciodată. 😂

Ce experiență de călătorie te-a schimbat cel mai mult?

Fiecare experiență de călătorie mă schimbă, mă face mai înțelept, însă pot spune că în ultima vacanță pe care am avut-o în Dubai, am învățat calitatea omului modest și la locul lui. Inclusiv la Virgin Radio Dubai, când l-am cunoscut pe Kris Fade, din show-ul Netflix Dubai Bling, mi-am dat seama încă o dată prin modestia arătată de el că, cu cât ești mai important și valoros, cu atât trebuie să fii mai umil și până la urmă să rămâi OM.

Bogdan Ioan

Care este orașul/țara/locul de care te-ai îndrăgostit la prima vedere?

Nu pot să menționez un singur loc. Îmi plac Italia și Spania pentru experiența culinară, Indonezia pentru vegetație și cultură, Grecia pentru plaje, Emiratele Arabe Unite pentru puterea lor de dezvoltare și lista poate continua.

În ce colț de lume te-ai simțit cel mai fericit?

Cred că fericirea se cântărește în clipe și momente, nu în locuri. Important este să le trăiești, indiferent de unde te afli. Dacă ai o stare bună și ești înconjurat de oamenii potriviți, poți fi fericit oriunde în lume.

Ce locuri noi ți-ai dori să vezi?

Aș vrea să ajung în Statele Unite ale Americii. Cred că este prima destinație la care mă gândesc din toate punctele de vedere. Pentru asta am nevoie de timp și de o organizare foarte bună, pentru că aș vrea să merg și să pot sta 3-4 săptămâni. Am încredere că o sa ajungem acolo în viitorul apropiat.

Unde nu ai avea curajul să mergi vreodată?

Nu am avut curaj sa merg pe Caminito del Rey. Nu am curaj să merg pe Stairway to Heaven, abia dacă am avut curaj să stau printre maimuțe în Gibraltar. Nu sunt adeptul activităților extreme. Lăsați-ma pe pământ cu multa mâncare.🙈

Cum arată planurile tale de vacanță pentru anul acesta?

Anul acesta am fost deja în Dubai, Bari și Atena și urmează o vacanță all inclusive, însă nu știm deocamdată unde. Știm doar că în august, dar nu ne-am decis asupra locului.

În ce loc le-ai recomanda cititorilor noștri să ajungă neapărat și de ce?

Ca și sfat, le-as spune să colecționeze amintiri, nu locuri, însă cui nu-i place o vacanță? Cum aveți puțin timp, plecați, relaxați-vă mintea, nu contează unde, contează să ne simțim noi bine în funcție de ceea ce preferă fiecare.

Urmărește TravelingMag.ro pe Facebook și Instagram

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

On The Go

Wizz Air a fost desemnată „Cea mai sustenabilă companie din industria europeană low-cost” pentru al șaselea an consecutiv

Published

on

Wizz Air a fost desemnată „Cea mai sustenabilă companie din industria europeană low-cost” în cadrul World Finance Sustainability Awards 2026.

Distincția recunoaște performanța Wizz Air de a avea cea mai redusă intensitate a emisiilor de carbon[1]dintre companiile aeriene europene. În perioada evaluată, Wizz Air a înregistrat emisii de CO2 de 50,8 grame per pasager-kilometru (RPK). Acest rezultat a fost sprijinit de flota tânără a companiei, gradul ridicat de utilizare a aeronavelor și configurația cu densitate mare a locurilor la bord. Compania operează 270 de aeronave Airbus din familia A320, cu o vârstă medie a flotei de 4,5 ani, una dintre cele mai tinere din rândul marilor companii aeriene europene. În prezent, 75% din flotă este alcătuită din aeronave cu tehnologia „neo” de ultimă generație, iar aeronavele Airbus A321neo sunt configurate cu 239 de locuri, cea mai mare densitate de locuri din segmentul aeronavelor cu un singur culoar.

Wizz Air a fost apreciată și pentru strategia sa ESG mai amplă, care include investiții continue în modernizarea flotei, eficiența operațională și pregătirile pentru utilizarea pe scară mai largă a combustibilului sustenabil pentru aviație (SAF[2]). Abordarea companiei pune accent pe reducerea intensității emisiilor prin îmbunătățiri operaționale și tehnologice, completate de inițiative pe termen lung care susțin decarbonizarea sectorului aviatic.

„Această recunoaștere reflectă eficiența integrată în modelul nostru operațional”, a declarat Dorottya Durucsko, Head of Sustainability and Government Affairs în cadrul Wizz Air. „Intensitatea redusă a emisiilor noastre este rezultatul unei flote tinere și moderne, al unei densități ridicate a locurilor, al unui grad mare de utilizare a aeronavelor și al unei discipline operaționale riguroase. Aceste elemente fac ca operațiunile noastre să fie mai eficiente pentru fiecare pasager transportat. Pentru noi, sustenabilitatea nu este un slogan, ci rezultatul aplicării consecvente a acestui model, zi de zi.”


[1] Intensitatea emisiilor de CO₂ este, în general, măsurată ca volumul de dioxid de carbon (CO₂) emis raportat la o unitate de activitate de transport. În aviație, cel mai utilizat indicator este cantitatea de CO₂ emisă per pasager-kilometru (CO₂/RPK).

[2] Combustibilul sustenabil pentru aviație (SAF) reprezintă o alternativă la combustibilii convenționali utilizați în aviație și poate contribui la reducerea dependenței industriei de combustibilii fosili. Deși SAF generează niveluri similare de CO₂ în timpul arderii, impactul său asupra emisiilor de CO₂ pe întreg ciclul de viață este semnificativ mai redus – cu cel puțin 65% mai mic decât cel al kerosenului de origine fosilă – datorită faptului că este produs din resurse non-fosile, precum uleiul alimentar uzat. Cu toate acestea, emisiile de CO₂ generate în timpul zborului rămân aproape identice.

Continue Reading

On The Go

Analiză AnimaWings: Care sunt destinațiile preferate ale românilor pentru vacanțele cu avionul din vara lui 2026

Published

on

Conform AnimaWings, compania aeriană 100% românească, românii continuă să își planifice din timp vacanțele de vară, iar Grecia rămâne principala alegere pentru sezonul 2026, în timp ce destinații precum Sardinia (Italia) și Mallorca (Spania) câștigă tot mai mult teren.

Datele AnimaWings indică o creștere a interesului pentru destinațiile insulare și pentru zborurile directe către destinații turistice consacrate, precum și o cerere tot mai mare pentru plecările din aeroporturile regionale din România.

„Datele din acest sezon confirmă o transformare importantă a pieței de turism din România. Românii caută tot mai mult zboruri directe, conexiuni simple și posibilitatea de a pleca în vacanță din aeroportul cel mai apropiat de casă. Vedem o creștere constantă a cererii din aeroporturile regionale, iar orașe precum Sibiu, Brașov, Craiova sau Suceava devin tot mai relevante pe harta zborurilor de vacanță.

Strategia noastră este să oferim acces unui număr cât mai mare de români la destinațiile pe care și le doresc, fără a fi nevoiți să se deplaseze sute de kilometri până la un aeroport principal. Prin extinderea rețelei de rute și investițiile continue în servicii full-service și în flota modernă AnimaWings, ne propunem să răspundem acestor nevoi și să oferim pasagerilor din toate regiunile României acces direct și full-service către cele mai populare destinații de vacanță din Europa”, a declaratDiana Dima – Chief Commercial Officer AnimaWings.

Destinațiile care atrag cei mai mulți turiști români în această vară: Grecia rămâne alegerea numărul 1 a românilor, urmată de Sardinia (Olbia) și Mallorca

Analiza AnimaWings arată că Grecia rămâne destinația preferată pentru vacanțele de vară ale românilor. Cele mai multe rezervări pentru sezonul estival 2026 au fost înregistrate către Creta, Rhodos, Zakynthos, Corfu și Kefalonia, insule care continuă să atragă turiști prin combinația dintre plaje, infrastructură turistică dezvoltată și accesul facil prin zboruri directe.

În același timp, conform companiei, Salonic se numără printre destinațiile cu cea mai bună evoluție în acest sezon, pe fondul interesului crescut pentru vacanțele în nordul Greciei și al accesului facil către Riviera Olimpului și Halkidiki, cu numeroase opţiuni de cazare pentru toate buzunarele. AnimaWings a lansat recent zboruri directe către Salonic din Cluj-Napoca și Iași, oferind turiștilor din regiune o alternativă rapidă pentru vacanțele din Grecia continentală.

După Grecia, o cerere în creştere este înregistrată pentru Sardinia (Olbia) și Mallorca, două destinații care atrag tot mai mulți turiști români interesați de vacanțe și experiențe premium.

Bucureștenii, clujenii și timișorenii în topul fanilor vacanțelor

București, Cluj-Napoca, Timișoara și Iași se află în topul orașelor cu aeroporturi din România, de unde zboară cei mai mulți turiști către destinațiile de vacanță operate de AnimaWings în sezonul estival 2026. În același timp, compania observă o creștere constantă a cererii din aeroporturile regionale, în special din Sibiu, Brașov, Craiova și Suceava.

Printre destinațiile care au înregistrat cele mai bune rezultate se numără Sardinia, operată din Cluj-Napoca și Timișoara, Salonic, cu zboruri din Cluj-Napoca și Iași, Kefalonia din Timișoara, Mallorca din Iași, precum și Creta, disponibilă din Sibiu și Suceava.

Vacanța de o săptămână rămâne preferata românilor

Deși cele mai multe rezervări au fost realizate în perioada campaniilor Early Booking, compania observă în continuare un interes ridicat pentru rezervările efectuate în lunile mai și iunie, turiștii beneficiind încă de numeroase opțiuni de călătorie către principalele destinații estivale. Potrivit datelor AnimaWings, turiștii au profitat de tarifele mai avantajoase și de disponibilitatea ridicată a locurilor, în special în cazul familiilor și al grupurilor care călătoresc împreună. Compania a observat însă și un nou val de rezervări în perioada mai – început de iunie, comportament similar cu cel înregistrat în sezoanele precedente.

Datele AnimaWings arată că valoarea medie a unui bilet de avion rezervat din timp, pentru zboruri turistice de vară este de cca. 150 – 220 euro/persoană tur-retur. Pentru rezervările last minute, biletul de avion ajunge la o medie de aproximativ 250 de euro per pasager tur-retur, diferențele fiind influențate de destinație, perioada călătoriei și momentul efectuării rezervării.

Sejurul de 7 nopți continuă să fie alegerea dominantă pentru majoritatea destinațiilor de vacanță operate de AnimaWings. Totodată, compania observă o creștere a interesului pentru vacanțele de 10 și 14 nopți, în special în cazul familiilor și al destinațiilor insulare precum Creta, Rhodos și Zakynthos.

Cele mai multe rezervări realizate prin AnimaWings sunt pentru două persoane, iar pe următoarele locuri se află familiile formate din trei și patru persoane, categorie aflată în continuă creștere. Compania observă, de asemenea, un interes tot mai mare din partea grupurilor de prieteni, în special pentru destinații precum Sardinia, Ibiza și Mallorca.

Experiență full-service la bord

Toate zborurile sunt operate cu aeronave moderne Airbus, recent intrate în flota AnimaWings, în configurație full economy.

Pasagerii beneficiază de o experiență full-service la bord, cu opțiuni de călătorie Premium Economy și Economy Class. Toate biletele includ alegerea gratuită a locului, bagaj de cabină și obiect personal, precum și check-in gratuit online sau în aeroport. În plus, pasagerii pot opta pentru servicii suplimentare premium, inclusiv catering cald la bord, disponibil atât individual, cât și în pachete all inclusive care includ băuturi și gustări.

Rețeaua de zboruri regulate AnimaWings acoperă curse interne între București și Cluj Napoca, Timișoara, Iași, Oradea dar și destinații importante europene precum Paris, Geneva, Milano, München, Londra, Istanbul, Stockholm, Praga, Atena, Viena, Frankfurt, Copenhaga, Rotterdam din București, Cluj-Napoca sau Timișoara.

Continue Reading

On The Go

Therme București redeschide cea mai mare plajă urbană din Europa și lansează Therme Summer Fest: 100 de zile de vară ca un festival

Published

on

– Therme București dă startul oficial al verii și redeschide, începând cu 30 mai, plajele Sands of Therme și Galaxy Horizon, sub conceptul noului sezon estival: Therme Summer Fest „O vară ca un Festival”,100 de zile de vacanță, muzică și wellness. O experiență care transformă vara în oraș într-o vacanță continuă, la doar câteva minute de Capitala.

Timp de 100 de zile, cea mai mare plajă urbană din Europa devine destinația de vacanță completă, unde fiecare zi aduce atmosfera unui festival: muzica, pool parties cu DJ live, sporturi pe nisip, oferte speciale si jocuri, programe speciale wellness, atmosfera exotica, relaxare sub palmieri și activități pentru întreaga familie.

Therme Summer Fest este invitația noastră de a transforma fiecare zi de vară într-o experiență memorabilă. Am creat un concept care combină energia unui festival cu relaxarea si rasfatul unei vacanțe exotice și confortul unui city escape accesibil oricând. Ne dorim ca Therme Bucuresti să fie locul unde oamenii vin să se bucure de muzică, soare, wellness și timp de calitate alături de cei dragi.”, a declarat Andrada Șeitan, Director Marketing & PR Therme București.

Si pentru ca vacanta perfecta inseamna si o stare de bine deplina, rasfat si o piele stralucitoare, Therme relanseaza programul de activitati wellness de vara, incluse in tariful de acces. Programul este construit în jurul adaptării organismului la temperaturile ridicate din timpul verii, îngrijirii și protejării pielii în sezonul cald, precum și terapiilor respiratorii dedicate stării generale de wellbeing și revitalizare

Start spectaculos pentru cele 100 de zile de vară

Weekendul de deschidere (30 mai-1 iunie) aduce primele pool party-uri ale sezonului direct pe plaja Sands of Therme, într-o atmosferă inspirată de festivalurile estivale internaționale.

Sâmbătă, 30 mai, între orele 14:30 și 16:30, piscina exterioară devine scena primului Day Pool Party al verii, alături de Andrew Maze & MC Ddy. Duminică, 31 mai, energia continuă cu un mega beach party cu DJ Pete Palak, programat între 16:00 și 19:00. Luni, 1 iunie, vibe-ul exotic continuă cu Havana Party, unde DJ Dxanger aduce ritmuri tropicale și atmosferă de vacanță până la apus.

Aceste evenimente marchează începutul unui sezon întreg de petreceri pe plajă, DJ sets live, experiențe create special pentru atmosfera Therme Summer Fest dar si un program amplu de activitati de wellness concepute pentru ingrijirea pielii si snanatatea corpului pe perioada verii.

Minivacanța de 1 Iunie: acces special pentru copii și activități dedicate familiilor

Pentru că deschiderea sezonului coincide cu minivacanța de 1 Iunie, Therme București pregătește multe surpize in cele trei zile speciale dedicate familiilor și copiilor, în perioada 30 mai – 1 iunie. Toți copiii cu vârsta de până la 14 ani beneficiază de upgrade gratuit din zona Galaxy în zona The Palm și pe plaja Sands of Therme, în timp ce adulții însoțitori vor achita doar tariful standard pentru accesul în The Palm.

În plus, cei mici se vor bucura de ateliere de creatie și petreceri cu baloane pe plajă, activitati și interactive în zona Galaxy, activități coordonate de animatori, experiențe outdoor special create pentru atmosfera de vacanță.

Vacanță exotică fără să pleci din oraș

Cu peste 30.000 mp de nisip fin, piscine outdoor, palmieri, pool bars și zone de relaxare premium, plajele Sands of Therme si Galaxy Horizon continuă să fie printre cele mai populare destinații estivale urbane din atât pentru publicul local, cât și pentru turiștii din Europa.

Therme Summer Fest continua astfel sustinerea poziționarii Bucureștiului ca destinație urbană de lifestyle, entertainment și wellbeing si în sezonul de vară. Pe parcursul celor 100 de zile, Therme Summer Fest transformă plajele Therme într-o adevărată destinație de vacanță, cu pool parties și DJ sets live, seri tematice cu vibe mediteranean, competiții sportive pe nisip, activități pentru familii și copii, experiențe wellness indoor & outdoor, zone premium de relaxare și o atmosferă vibrantă completată de gastronomie de vacanță și cocktail culture până târziu în noapte.

Plaja Galaxy Horizon oferă o experiență dedicată familiilor, cu piscine exterioare, zone de joacă și spații de relaxare pentru toate vârstele. Toboganele acvatice indoor sunt indragite de copii de toate varstele, indiferent de vremea de afara. Pentru cei care își doresc un plus de confort, zona Horizon+ pune la dispoziție baldachine, cuiburi și șezlonguri premium, într-un cadru exclusivist, cu vedere panoramică asupra lacului.

Therme Summer Sports: sport, energie și competiții pe nisip

Sub umbrela Therme Summer Sports, plajele Therme devin și în acest an spațiul ideal pentru competiții sportive și activități outdoor. Pe parcursul verii, terenurile de pe plajă vor găzdui turnee de volei și alte competiții dedicate sporturilor pe nisip, într-o atmosferă relaxată, unde adrenalina competiției se îmbină cu vibe-ul specific Therme Summer Fest.

Noutăți wellness și experiențe premium în sezonul 2026

Vara aceasta, Therme aduce și experiențe noi dedicate stării de bine, si lanseaza în premieră tratamentele faciale express “Instant Wellness”, concepute pentru revitalizare rapidă și relaxare completă în timpul unei zile de vara. Conceptul Therme Summer Fest combină astfel entertainment-ul, wellness-ul și socializarea într-o experiență urbană completă, gândită pentru toate generațiile.

Programul complet al evenimentelor și biletele sunt disponibile pe therme.ro și în aplicația mobilă myTherme.

Continue Reading
City Break15 September 2025

Un tur prin Stuttgart la volanul unui Porsche

Stuttgart este capitala regiunii Baden-Württemberg și “casa” constructorului de mașini Porsche. Si este o destinație ideală pentru un city break....

Evenimente18 July 2025

Descoperă frumusețile din Sibiu la volanul unei mașini clasice sau electrice

Trei zile pe cele mai frumoase drumuri din județul Sibiu. Asta înseamnă Transylvania Classic, un eveniment dedicat vehiculelor istorice și...

Foto: Primăria Municipiului Sibiu Foto: Primăria Municipiului Sibiu
City Break18 June 2024

Unde stai, mănânci, te relaxezi și te distrezi în… Sibiu

Orașul Sibiu este oricând o alegere bună pentru o evadare de weekend. Așa că îți dăm câteva ponturi pentru ca...

Târguri de Crăciun Târguri de Crăciun
Destinations12 December 2023

6 târguri de Crăciun din Europa unde poți ajunge cu un zbor Wizz Air

Ți-ai propus să ajungi la cât mai multe târguri de Crăciun anul acesta? Atunci notează 6 destinații unde poți ajunge...

City break la Istanbul City break la Istanbul
City Break30 October 2023

Toamna este anotimpul perfect pentru un city break la Istanbul

Ai chef să evadezi pentru câteva zile? Atunci trebuie să știi că toamna este anotimpul perfect pentru un city break...

Pe malurile Dunării la Budapesta Pe malurile Dunării la Budapesta
City Break20 October 2023

O zi pe malurile Dunării la Budapesta

Dunărea împărțea pe vremuri cele două orașe Buda și Pesta. Acum, cele două maluri sunt locul preferat pentru turiștii care...

5 locuri cool din Berlin 5 locuri cool din Berlin
City Break13 October 2023

5 locuri cool din Berlin descoperite cu noul Opel Corsa-e

Berlin este oricând o destinație perfectă pentru un city break. Mai ales când ai ocazia să descoperi locuri cool din...

Destinations20 July 2022

[FOTO/VIDEO] Un road trip prin Olanda cum probabil nu o să poți face niciodată. Sau?

Nu am spune nu niciodată unei propuneri de road trip prin Olanda. Dar cel mai probabil nu vom putea face...

Evenimente22 May 2022

Transylvania Classic 2022: un raliu ca o vacanță pe cele mai frumoase drumuri din județul Sibiu

Vrei să descoperi cele mai frumoase drumuri din județul Sibiu la volanul mașinii tale? Atunci trebuie neapărat să participi la...

Norway postcards cu un BMW X3 Norway postcards cu un BMW X3
Destinations03 February 2020

Norway postcards cu un BMW X3

“Traveller’s tales” a explorat frumuseţea Norvegiei în cel de-al patrulea proiect de scurtmetraj în colaborare cu BMW. Şosele neîntrerupte care...

Trending