Connect with us

On The Go

Analiză AnimaWings: Care sunt destinațiile preferate ale românilor pentru vacanțele cu avionul din vara lui 2026

Published

on

Conform AnimaWings, compania aeriană 100% românească, românii continuă să își planifice din timp vacanțele de vară, iar Grecia rămâne principala alegere pentru sezonul 2026, în timp ce destinații precum Sardinia (Italia) și Mallorca (Spania) câștigă tot mai mult teren.

Datele AnimaWings indică o creștere a interesului pentru destinațiile insulare și pentru zborurile directe către destinații turistice consacrate, precum și o cerere tot mai mare pentru plecările din aeroporturile regionale din România.

„Datele din acest sezon confirmă o transformare importantă a pieței de turism din România. Românii caută tot mai mult zboruri directe, conexiuni simple și posibilitatea de a pleca în vacanță din aeroportul cel mai apropiat de casă. Vedem o creștere constantă a cererii din aeroporturile regionale, iar orașe precum Sibiu, Brașov, Craiova sau Suceava devin tot mai relevante pe harta zborurilor de vacanță.

Strategia noastră este să oferim acces unui număr cât mai mare de români la destinațiile pe care și le doresc, fără a fi nevoiți să se deplaseze sute de kilometri până la un aeroport principal. Prin extinderea rețelei de rute și investițiile continue în servicii full-service și în flota modernă AnimaWings, ne propunem să răspundem acestor nevoi și să oferim pasagerilor din toate regiunile României acces direct și full-service către cele mai populare destinații de vacanță din Europa”, a declaratDiana Dima – Chief Commercial Officer AnimaWings.

Destinațiile care atrag cei mai mulți turiști români în această vară: Grecia rămâne alegerea numărul 1 a românilor, urmată de Sardinia (Olbia) și Mallorca

Analiza AnimaWings arată că Grecia rămâne destinația preferată pentru vacanțele de vară ale românilor. Cele mai multe rezervări pentru sezonul estival 2026 au fost înregistrate către Creta, Rhodos, Zakynthos, Corfu și Kefalonia, insule care continuă să atragă turiști prin combinația dintre plaje, infrastructură turistică dezvoltată și accesul facil prin zboruri directe.

În același timp, conform companiei, Salonic se numără printre destinațiile cu cea mai bună evoluție în acest sezon, pe fondul interesului crescut pentru vacanțele în nordul Greciei și al accesului facil către Riviera Olimpului și Halkidiki, cu numeroase opţiuni de cazare pentru toate buzunarele. AnimaWings a lansat recent zboruri directe către Salonic din Cluj-Napoca și Iași, oferind turiștilor din regiune o alternativă rapidă pentru vacanțele din Grecia continentală.

După Grecia, o cerere în creştere este înregistrată pentru Sardinia (Olbia) și Mallorca, două destinații care atrag tot mai mulți turiști români interesați de vacanțe și experiențe premium.

Bucureștenii, clujenii și timișorenii în topul fanilor vacanțelor

București, Cluj-Napoca, Timișoara și Iași se află în topul orașelor cu aeroporturi din România, de unde zboară cei mai mulți turiști către destinațiile de vacanță operate de AnimaWings în sezonul estival 2026. În același timp, compania observă o creștere constantă a cererii din aeroporturile regionale, în special din Sibiu, Brașov, Craiova și Suceava.

Printre destinațiile care au înregistrat cele mai bune rezultate se numără Sardinia, operată din Cluj-Napoca și Timișoara, Salonic, cu zboruri din Cluj-Napoca și Iași, Kefalonia din Timișoara, Mallorca din Iași, precum și Creta, disponibilă din Sibiu și Suceava.

Vacanța de o săptămână rămâne preferata românilor

Deși cele mai multe rezervări au fost realizate în perioada campaniilor Early Booking, compania observă în continuare un interes ridicat pentru rezervările efectuate în lunile mai și iunie, turiștii beneficiind încă de numeroase opțiuni de călătorie către principalele destinații estivale. Potrivit datelor AnimaWings, turiștii au profitat de tarifele mai avantajoase și de disponibilitatea ridicată a locurilor, în special în cazul familiilor și al grupurilor care călătoresc împreună. Compania a observat însă și un nou val de rezervări în perioada mai – început de iunie, comportament similar cu cel înregistrat în sezoanele precedente.

Datele AnimaWings arată că valoarea medie a unui bilet de avion rezervat din timp, pentru zboruri turistice de vară este de cca. 150 – 220 euro/persoană tur-retur. Pentru rezervările last minute, biletul de avion ajunge la o medie de aproximativ 250 de euro per pasager tur-retur, diferențele fiind influențate de destinație, perioada călătoriei și momentul efectuării rezervării.

Sejurul de 7 nopți continuă să fie alegerea dominantă pentru majoritatea destinațiilor de vacanță operate de AnimaWings. Totodată, compania observă o creștere a interesului pentru vacanțele de 10 și 14 nopți, în special în cazul familiilor și al destinațiilor insulare precum Creta, Rhodos și Zakynthos.

Cele mai multe rezervări realizate prin AnimaWings sunt pentru două persoane, iar pe următoarele locuri se află familiile formate din trei și patru persoane, categorie aflată în continuă creștere. Compania observă, de asemenea, un interes tot mai mare din partea grupurilor de prieteni, în special pentru destinații precum Sardinia, Ibiza și Mallorca.

Experiență full-service la bord

Toate zborurile sunt operate cu aeronave moderne Airbus, recent intrate în flota AnimaWings, în configurație full economy.

Pasagerii beneficiază de o experiență full-service la bord, cu opțiuni de călătorie Premium Economy și Economy Class. Toate biletele includ alegerea gratuită a locului, bagaj de cabină și obiect personal, precum și check-in gratuit online sau în aeroport. În plus, pasagerii pot opta pentru servicii suplimentare premium, inclusiv catering cald la bord, disponibil atât individual, cât și în pachete all inclusive care includ băuturi și gustări.

Rețeaua de zboruri regulate AnimaWings acoperă curse interne între București și Cluj Napoca, Timișoara, Iași, Oradea dar și destinații importante europene precum Paris, Geneva, Milano, München, Londra, Istanbul, Stockholm, Praga, Atena, Viena, Frankfurt, Copenhaga, Rotterdam din București, Cluj-Napoca sau Timișoara.

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

On The Go

Analiză AnimaWings – 8 din 10 pasageri călătoresc cu bagaj de cabină

Published

on

O analiză realizată de AnimaWings, compania aeriană 100% românească, arată că serviciile precum bagajul de cabină, alegerea locului și check-in-ul la aeroport nu sunt beneficii secundare, ci răspund unor nevoi reale de călătorie. Potrivit datelor înregistrate de AnimaWings, doar 10% dintre pasageri călătoresc exclusiv cu un obiect personal, în timp ce peste 50% aleg să călătorească atât cu obiect personal, cât și cu bagaj de cabină.

Conform operatorului full-service, aproximativ 8 din 10 pasageri folosesc bagajul de cabină în călătoriile lor, acesta fiind deja inclus în prețul biletului AnimaWings, ceea ce arată că trollerul de cabină este una dintre cele mai importante componente ale experienței de zbor, indiferent dacă vorbim despre city-break-uri, deplasări de business, vacanțe de vară sau călătorii de familie.

„În ultimii 20 de ani, majoritatea pasagerilor români au fost nevoiți să plătească suplimentar pentru toate serviciile în afară de bilet. Încurajăm călătorii să analizeze toate costurile atunci când își cumpără un bilet sau când folosesc comparatoarele de prețuri: servicii precum bagajul de cabină, alegerea locului sau check-in-ul la aeroport nu sunt incluse în cazul unor companii aeriene și pot scumpi semnificativ zborul. La AnimaWings, am ales ca toate aceste servicii să fie incluse din start în tariful biletului, acesta este modelul nostru de business. Ne-am propus încă de la începuturile AnimaWings să avem o abordare corectă faţă de pasagerii noştri şi să nu exploatăm o vulnerabilitate sau lipsa unor informaţii complete cu privire la costul final al unei călătorii cu avionul. Din păcate, observăm o adevărată teamă, justificată, a multor categorii de pasageri faţă de subiectul bagajelor şi extra-taxarea acestora. Adeseori la porţile de îmbarcare se crează multă frustrare şi nervi întinşi la maxim din pricina verificării şi taxării suplimentare a bagajelor. Noi ne dorim să evităm astfel de situaţii şi să ne bucurăm de pasageri relaxaţi la bord. ”, a declarat Marius Pandel, CEO și co-fondator AnimaWings.

Potrivit datelor publice, în cazul companiilor low-cost doar adăugarea unui bagaj de cabină poate valora între 20-115 euro/pasager, costul variind în funcție de rută şi de perioada călătoriei.

Bagajul de cabină, serviciul inclus folosit de majoritatea pasagerilor

Bagajul de cabină este una dintre cele mai utilizate opțiuni de călătorie. În cazul AnimaWings, fiecare pasager poate călători cu un obiect personal de 4 kg și un bagaj de cabină de 8 kg, cu dimensiuni standard pentru compartimentul de deasupra scaunelor, ambele fiind incluse în prețul inițial al biletului.

Potrivit companiei, pe rutele interne în România și pe destinațiile cu profil predominant business sau city-break, precum München, Viena, Frankfurt, Geneva sau Praga, predomină bagajul de cabină. În schimb, pe rutele internaționale de vacanță, media bagajelor de cală este mai ridicată, pentru destinații precum Antalya, Hurghada sau Creta, pe rutele de vară și insulare, precum Ibiza, Nisa, Olbia-Sardinia sau Salonic, dar și pe rutele recunoscute pentru shopping, precum Istanbul, Milano sau Viena.

Bagajul de cală este mai frecvent utilizat și în cazul călătoriilor mai lungi de cinci-șapte zile, al rezervărilor realizate de familii și al rutelor operate în perioadele de sărbători sau concedii extinse, mai ales acolo unde există comunități importante de români, precum Londra, Stockholm, Larnaca sau Paris.

1 din 3 pasageri preferă check-in-ul la aeroport

Datele AnimaWings arată că peste 60% dintre pasageri folosesc check-in-ul online, procentul ajungând până la 75% pe rutele interne și pe destinațiile cu profil business sau city-break. În același timp, peste 35% dintre pasageri optează pentru check-in la aeroport.

Această opțiune este folosită mai frecvent de familiile cu copii, grupuri, pasagerii cu bagaje de cală și cei care călătoresc către destinații unde sunt necesare verificări suplimentare ale documentelor, în special rute non-Schengen, precum Turcia, Egipt sau Marea Britanie.

În cazul AnimaWings, atât check-in-ul online, cât și check-in-ul la aeroport sunt gratuite pentru toți pasagerii. Potrivit datelor publice, în modelul low-cost, însă, check-in-ul la aeroport poate deveni un cost suplimentar semnificativ, această taxă valorând între 40–55 euro per pasager, în funcție de companie și de condițiile de achiziție.

Cât poate costa, de fapt, o călătorie când serviciile sunt adăugate separat

Pentru a înțelege mai bine diferența dintre tariful afișat inițial și costul real al unei călătorii, au fost analizate două scenarii orientative, luând în calcul servicii frecvent folosite de pasageri și care, în modelul low-cost, pot fi taxate separat.

În cazul unui cuplu care călătorește dus-întors și are nevoie de bagaj de cabină pentru fiecare pasager, precum și de check-in la aeroport, costul final poate crește semnificativ față de tariful afișat inițial al biletului. În modelul low-cost analizat, bagajul de cabină poate costa, orientativ, între 20 și 115 euro per pasager, iar check-in-ul la aeroport poate ajunge la aproximativ 40–55 euro per pasager. Astfel, pentru un cuplu, doar aceste două servicii pot adăuga aproximativ 120–340 de euro la costul total al călătoriei, în funcție de companie, rută, disponibilitate și momentul achiziției.

Pentru o familie formată din doi adulți și un copil, diferența poate deveni și mai importantă. Dacă fiecare pasager are nevoie de bagaj de cabină, iar familia folosește check-in-ul la aeroport, aceleași servicii pot adăuga, orientativ, aproximativ 180–510 euro la costul total al călătoriei.

Experiență full-service la bordul celei mai noi flote comerciale din România

AnimaWings operează cu aeronave Airbus A220-300 şi A320 de ultimă generație, în funcție de configurația alocată fiecărei rute, acestea oferind fie 148 – 180 de locuri Economy și Premium Economy, fie 125 de locuri Economy și 12 locuri Business Class.

Toate biletele includ alegerea gratuită a locului, bagaj de cabină (8 kg) și obiect personal (4 kg), precum și check-in gratuit online sau în aeroport. În plus, pasagerii pot opta pentru servicii suplimentare premium, inclusiv catering cald la bord, disponibil atât individual, cât și în pachete all inclusive care includ băuturi și gustări.

Rețeaua de zboruri regulate AnimaWings acoperă curse interne între București și Cluj Napoca, Timișoara, Iași, Oradea dar și destinații importante europene precum Paris – Charles de Gaulle, Geneva, Milano – Malpensa, München, Londra – Gatwick, Istanbul, Stockholm – Arlanda, Praga, Tel Aviv, Atena, Viena, Frankfurt, Copenhaga și Rotterdam, curse directe din București, Cluj-Napoca sau Timișoara.

Continue Reading

On The Go

Eturia lanseaza „Festivalul Plajelor Exotice”, o campanie dedicata vacantelor tropicale

Published

on

Eturia lansează „Festivalul Plajelor Exotice”, o campanie promoțională dedicată exclusiv sejururilor în destinații tropicale. Promoția este disponibilă până la 14 august 2026, exclusiv pe Eturia.ro, și include pachete de vacanță în mai multe destinații exotice, precum și oferte speciale cu zboruri charter.

Inițiativa aduce în prim-plan vacanțele la plajă și le oferă turiștilor posibilitatea de a alege între sejururi clasice și pachete cu zbor charter către unele dintre cele mai căutate destinații exotice. În centrul promoției se află charterele către Maldive, Zanzibar și Kenya.

Tarifele pornesc de la 1.590 de euro de persoană pentru Maldive, de la 1.450 de euro de persoană pentru Zanzibar și de la 1.390 de euro de persoană pentru Kenya.

Observăm că tot mai mulți turiști folosesc lunile de vară pentru a-și planifica vacanțele exotice din sezonul rece. Rezervarea din timp devine tot mai importantă, deoarece le oferă acces la mai multe opțiuni de zbor, o disponibilitate mai bună în hoteluri și o predictibilitate mai mare a bugetului. Maldive, Zanzibar și Kenya răspund unor profiluri diferite de călătorie, de la relaxarea într-un resort până la vacanțe care includ explorare, cultură locală și experiențe în natură”, a declarat Ana Maria Gherasim, Head of Sales Eturia.

Maldive este una dintre destinațiile emblematice pentru vacanțele la plajă, cunoscută pentru resorturile amplasate pe insule, lagunele cu apă cristalină și diversitatea activităților acvatice. Zanzibar se remarcă prin plajele tropicale, patrimoniul cultural și experiențele locale, în timp ce Kenya le oferă turiștilor posibilitatea de a petrece un sejur pe litoralul Oceanului Indian și de a descoperi natura prin excursii dedicate.

Prin „Festivalul Plajelor Exotice”, Eturia le oferă turiștilor mai multe opțiuni pentru planificarea unei vacanțe tropicale, de la sejururi dedicate relaxării până la călătorii care includ descoperirea naturii și a culturii locale.

Ofertele sunt disponibile exclusiv pe Eturia.ro până vineri, 14 august 2026, la finalul zilei.

Continue Reading

On The Go

(Re)descoperă comorile Dobrogei cu EpicVista Experience

Published

on

EpicVista Experience transformă destinațiile în povești care se trăiesc, nu doar se văd. Conceptul reunește experiențe atent alese, construite în jurul autenticității locale, punând accent pe mozaicul cultural dobrogean și gastronomia savuroasă, fie lipovenească, tătărească, turcească sau pescărească. Dobrogea este cea mai multiculturală regiune a României. Aici conviețuiesc de secole aproximativ 14 minorități etnice, ceea ce face din această zonă un exemplu de diversitate, toleranță și conviețuire pașnică.

Lansată ca o divizie dedicată experiențelor de o zi în Dobrogea, EpicVista Experience își propune să redefinească modul în care turiștii români, dar și străini, se raportează la litoralul românesc și la toate elementele adiacente acestuia, din punct de vedere cultural, istoric, gastronomic. Elementele cheie sunt poveștile locale, peisajele spectaculoase, vestigiile istorice autentice, toate reunite într-o experiență de neuitat.

Prin rute atent elaborate, ghizi locali pasionați și experiențe gastronomice autentice, EpicVista Experience creează călătorii de o zi care se simt ca o vacanță întreagă! De la istorie antică până la peisaje instagramabile, de la plaje sălbatice până la bucate savuroase pregătite după rețete autentice, din străbuni, mixul de modern și tradițional cucerește călătorul la fiecare pas.

Mai mult decât simple escapade rapide de o zi, experiențele marca EpicVista (www.epicvistaexperience.com/packages) sunt concepute pentru a lăsa o impresie puternică, suvenirul călătoriei fiind însăși această amprentă a locurilor care odată ce pătrund în sufletul călătorului, rămân acolo. Fiecare experiență devine astfel o invitație de a descoperi România într-o manieră diferită: mai personală, mai profundă și mai aproape de esența locului.

Pentru cei care își doresc un tur alături de familie și prieteni pentru a descoperi Constanța, cel mai vechi oraș locuit continuu din România, plimbare acompaniată de poveștile ghidului Diana Slav, completată de un atelier de gastronomie tătărească, EpicVista Experience recomandă turul „Walk the City. Taste the Story”, disponibil la prețul de 195 lei (mâncare inclusă).

Cei care vor să descopere o plajă mai puțin cunoscută (Corbu) și să savureze preparate autentice din pește pot alege experiența „Fisherman’s Sunset Escape – Wild Corbu Experience” (399 lei). Prețul include transport cu microbuz cu plecare și retur Constanța, instructor SUP (Standup Paddle), masă pescărească.

Pentru iubitorii de vinuri, experiența „Wild Dobrogea: Wine & Lagoon Escape” (499 lei) aduce o combinație unică: tur cramă și povești în vie, completat de o degustare de vinuri asezonate cu bucate tradiționale locale, apoi un popas la cetatea Enisala, singura cetate medievală rămasă în Dobrogea. Experiența se încheie cu un strop de aventură, pe canalele Deltei Dunării, spre cea mai sălbatică plajă de la Marea Neagră, plaja Perișor. Pachetul include transport cu microbuz cu plecare și retur Constanța, experiența la cramă, degustarea de vinuri și de brânzeturi, transport pe apă spre plaja sălbatică.

Pentru iubitorii de aventură și sailing, EpicVista Experience propune turul „Whispers of the Sea” (584 lei), o incursiune pe mare cu velierul sau cu yacht-ul spre plaja Tuzla, o comoară ascunsă a Mării Negre, renumită prin apa ei turcoaz.

Turul „Ancient Paths, Waves and Fishermen’s Flavors – Histria, Jurilovca and Gura Portiței” (449 lei) reunește farmecul plajei de la Gura Portiței, al drumului pe apă până acolo, explorarea celui mai vechi oraș din România, Histria, dar și savoarea preparatelor lipovenești la finalul experienței. Pachetul include transport cu microbuz cu plecare și retur Constanța, transport pe apă spre Gura Portiței și masa lipovenească.

Cei atrași de cultura spirituală a regiunii și de mixul de credințe care definesc Dobrogea pot opta pentru experiența „Dobrogea – Spiritual Mosaic: Faiths, Communities and Spirit” (345 lei), un traseu dedicat patrimoniului multicultural și spiritual al zonei. Turul începe la Moscheea Carol I din Constanța, continuă cu o masă tradițională turcească, o incursiune în civilizația turcească la Cobadin, apoi o incursiune în civilizația antică romană prin popasul la Tropaeum Traiani de la Adamclisi și se încheie la Peștera Sfântului Andrei, un loc încărcat de spiritualitate pentru creștinii ortodocși. Pachetul include transport cu microbuz cu plecare și retur Constanța și masa turcească.

Fiecare element din tur are o poveste și oameni dedicați care au muncit să se întâmple. Mulțumim tuturor partenerilor care au contribuit ca acest proiect să prindă contur. Partenerii proiectului: Uniunea Democrată Turcă din România, Restaurant ORKA, Crama Vlădoi, Cherhana Răsărit Corbu, Loggia Corbu, Cherhana La Plage Corbu, Restaurant Musafir Efendi Constanța, Green Village Resort, Albeena, Migdale Jurilovca, Crama Hamangia, Momirov Cosmetics.

Tururile pot fi achiziționate direct de pe website-ul oficial https://epicvistaexperience.com/ro/, prin www.livadai.com sau prin rezervare pe Whatsapp la numărul 0750.461.676.

Pentru mai multe informații:bookings@epicvistaexperience.com

Continue Reading
City Break15 September 2025

Un tur prin Stuttgart la volanul unui Porsche

Stuttgart este capitala regiunii Baden-Württemberg și “casa” constructorului de mașini Porsche. Si este o destinație ideală pentru un city break....

Evenimente18 July 2025

Descoperă frumusețile din Sibiu la volanul unei mașini clasice sau electrice

Trei zile pe cele mai frumoase drumuri din județul Sibiu. Asta înseamnă Transylvania Classic, un eveniment dedicat vehiculelor istorice și...

Foto: Primăria Municipiului Sibiu Foto: Primăria Municipiului Sibiu
City Break18 June 2024

Unde stai, mănânci, te relaxezi și te distrezi în… Sibiu

Orașul Sibiu este oricând o alegere bună pentru o evadare de weekend. Așa că îți dăm câteva ponturi pentru ca...

Târguri de Crăciun Târguri de Crăciun
Destinations12 December 2023

6 târguri de Crăciun din Europa unde poți ajunge cu un zbor Wizz Air

Ți-ai propus să ajungi la cât mai multe târguri de Crăciun anul acesta? Atunci notează 6 destinații unde poți ajunge...

City break la Istanbul City break la Istanbul
City Break30 October 2023

Toamna este anotimpul perfect pentru un city break la Istanbul

Ai chef să evadezi pentru câteva zile? Atunci trebuie să știi că toamna este anotimpul perfect pentru un city break...

Pe malurile Dunării la Budapesta Pe malurile Dunării la Budapesta
City Break20 October 2023

O zi pe malurile Dunării la Budapesta

Dunărea împărțea pe vremuri cele două orașe Buda și Pesta. Acum, cele două maluri sunt locul preferat pentru turiștii care...

5 locuri cool din Berlin 5 locuri cool din Berlin
City Break13 October 2023

5 locuri cool din Berlin descoperite cu noul Opel Corsa-e

Berlin este oricând o destinație perfectă pentru un city break. Mai ales când ai ocazia să descoperi locuri cool din...

Destinations20 July 2022

[FOTO/VIDEO] Un road trip prin Olanda cum probabil nu o să poți face niciodată. Sau?

Nu am spune nu niciodată unei propuneri de road trip prin Olanda. Dar cel mai probabil nu vom putea face...

Evenimente22 May 2022

Transylvania Classic 2022: un raliu ca o vacanță pe cele mai frumoase drumuri din județul Sibiu

Vrei să descoperi cele mai frumoase drumuri din județul Sibiu la volanul mașinii tale? Atunci trebuie neapărat să participi la...

Norway postcards cu un BMW X3 Norway postcards cu un BMW X3
Destinations03 February 2020

Norway postcards cu un BMW X3

“Traveller’s tales” a explorat frumuseţea Norvegiei în cel de-al patrulea proiect de scurtmetraj în colaborare cu BMW. Şosele neîntrerupte care...

Trending