Connect with us

Destinations

15 taverne unde mănânci bine în insula Thassos

Published

on

15 taverne unde mananci bine in Thassos

Insula Thassos este o destinație foarte populară în sezonul estival, din mai și până la sfâșrșit de septembrie terasele și tavernele locale fiind înțesate de turiștii din toate colțurile lumii.

Grecia este una din destinațiile de vară preferate, iar o vacanță în insule este întotdeauna o idee bună. Ne-am gândit că un mic ghid al locurilor unde am mâncat bine ți-ar putea fi de folos indiferent dacă te afli în insula Thassos pentru prima oară sau ești deja un obișnuit al locului.

Iată deci 15 taverne unde mănânci bine pe insula Thassos:

Taverna Agorastos din Kinira (la jumătate drumului dintre Limenas și Alyki) este una tradițională. Situată la înălțime, deasupra drumului principal, oferă o panoramă superbă asupra mării. Aici mi-a plăcut foarte mult salata de vinete, ardeii copți umpluți cu brânză și dovleceii prăjiți cu tzatiki.

Taverna Agorastos din Kinira, Thassos

Taverna Kostis din Limenaria, aflată chiar în port, mi-a atras privirile prin aspectul său autentic. Și nu m-am înșelat. La masă te servește chiar Kostis, secondat de fiul său. Feta la cuptor a fost divină, musacaua la fel, pufoasă și aromată, caracatița la grătar proaspătă și delicioasă, dovleceii parcă mai gustoși tăiați felii subțiri.

Taverna Kostis din Limenaria, Thassos

Taverna Skidia, pe plaja Kekes, in Alykes, în care am nimerit absolut întâmplător pentru că este așezată ferit de drum și de privirile curioșilor, cu o priveliște ce îți taie respirația, mai ales la apus cum am ajuns noi. Totul a fost bun, de fapt foarte bun, de la nelipsitul tzatiki la midiile proaspete cu sos aromat, salata de brânză picantă (Tirokafteri), feta la cuptor, salata greceasca cu roșii zemoase ce parcă cresc doar în Grecia, iar musacaua coaptă într-un cuptor tradițional din cărămidă este cea mai bună pe care am mâncat-o vreodată.

Taverna Skidia, pe plaja Kekes, in Alykes, Thassos

Taverna Tarsanas din complexul cu același nume aflat chiar la ieșirea din Limenas spre Skala Rachoni a fost o surpriză plăcuta, în ciuda aglomerației de pe plaja din imediata vecinătate care inițial m-a cam speriat. Aici am găsit Kefalotiri saganaki (o brânză specifică pane, foooarte buna), brânză Haloumi prăjită, garlic bread, care are o aromă specială în Grecia, și tot aici am mâncat cel mai bun tzatiki din sejurul meu în Thassos (și vă reamintesc că toate cele gustate mi-au plăcut maxim).

Taverna Tarsanas, Thassos

Taverna Gorgona este situată chiar pe plaja din Skala Rachoni, având câteva mese chiar pe nisip. Atmosfera se animă la prânz și spre seară, terasa se umple de lume și de zumzete, de muzică grecească live. Ce-am mâncat deosebit aici au fost niște ardei iuți pe grătar, foarte buni, un amestec de brânzeturi la cuptor și niște chifteluțe picante, nu foarte însă, de asemenea delicioase.

Taverna Alexandra’s se afla în portul vechi din Limenas, cu o atmosferă tipic grecească, cu muzică live și dansuri, mai ales pentru că în majoritate clientela este formată din localnici. Iarăși am mâncat foarte bine, de data aceasta, fiind ultima seară petrecută pe insulă, am ales exact preparatele favorite din bucătăria grecească.

Taverna Zorbas din centrul orașului Limenas, chiar pe pe o străduță adiacentă pietonalei cu bazar (unde am bifat cele mai delicioase și crocante cheese pies, și am descoperit tradiționalul Stamnato – bucățele de carne de porc cu morcovi, cartofi, ciuperci și sos de muștar cu rozmarin, servite într-o oala de lut).

Taverna Zorbas, Limenas, Thassos

Taverna pescărească Andreas Klisma din satul pescăresc Aktiklisma (situat la 500 de metri de Skala Kallirachi) – unde evident am mâncat cel mai bun pește din Thassos (proaspăt pescuit, recomandat de patronul tavernei) și cea mai gustoasă caracatiță la grătar, alături de un vin alb răcoros – a fost un dejun mai scump (52 de euro față de cei 30-35 de euro cât au fost celelalte mese, dar pentru 4 feluri de mâncare și o sticlă de vin, eu zic că este mai mult decât rezonabil, gustul fiind impecabil). În plus, terasa cu vedere spre mare (există chiar și posibilitatea de a mânca la una dintre mesele plasate pe plajă) făcea deja toți banii.

Taverna Sirens, din cadrul Makryammos Bungalows  (un complex de lux, cu ieșire la mare) este o opțiune excelentă pentru prânz sau cină, fiind situată chiar pe plajă. Nu este un restaurant ieftin (dată fiind și localizarea sa), dar mâncarea este foarte bună, peștele și fructele de mare proaspete, iar serviciul ireproșabil. Și, în plus, beneficiezi de o priveliște excepțională.

Taverna Sirens, Makryammos Bungalows, Thassos

Taverna Simi se află chiar în portul Thassos, în partea veche și este cea mai aglomerată și populară tavernă din Limenas (nu am prins-o liberă în niciun moment al anului, din iunie și până în septembrie). Este și unul dintre locurile în care am mâncat cel mai bine în Thassos, fiind și unul dintre cele mai vechi restaurante de pe insulă, fondat în 1952. Specializat pe pește și fructe de mare, Simi oferă o varietate de preparate tradiționale grecești delicioase. Noi vă recomandă brânza Talagani pe grătar cu gem de roșii (un gust absolut divin), calamarul și sardinele la grătar.

Taverna Simi, Limenas, Thassos

Taverna Platanakia este situată chiar lângă Simi, în Limenas, în portul vechi. Am ajuns aici printr-o eroare, nu am realizat că este o altă tavernă, credeam că ne-am așezat la Simi, dar a fost o supriză foarte plăcută, tot ce am mâncat fiind foarte gustos. Meniul este foarte variat și cuprinzător, preparatele fiind cele tradiționale. Îți recomandăm să încerci aici creveții cu feta și ardeii copți.

Taverna Platanakia, Limenas, Thassos

Taverna Thassian Doukas este unul dintre restaurantele din centrul portului Limenas (chiar pe aleea paralelă cu linia portului unde ancorează feribotul) descoperit recent. Propune un meniu foarte consistent, pentru toate gusturile, și, ceea ce am apreciat în mod deosebit, tot personalul, fără excepție, poate formula fraze scurte pentru a-ți răspunde și lua comanda în limba română (de altfel, și nota de plată vine tot în limba română, pentru transparență și facilitate). Mâncarea ne-a plăcut în mod deosebit aici, revenind de două ori la Thassian Doukas pe parcursul unui singur sejur. Vă recomandăm brânza Talagani cu gem de smochine, feta în crustă cu susan și miere, calamarul umplut cu feta, ardeii copți cu feta…

Taverna Thassian Doukas, Limenas, Thassos

Taverna Leonidas este una dintre recomandările primite de la patronul grec al hotelului în care ne-am cazat în Thassos, situată chiar pe plaja Alyki (într-una dintre extremitățile plajei). Are o terasa frumoasă, deasupra mării, oferind o priveliște încântătoare, pe măsura mâncării. Cum ne și așteptam, ținând cont de recomandare, mâncarea a fost delicioasă, autentică – tzatziki foarte bun și aromat, fructele de mare proaspete și bine făcute, serviciul prompt.

Taverna Leonidas, Aliki, Thassos

Taverna Panorama aflată în Panagia, oferă, așa cum ne așteptăm din denumire, o panoramă superbă, fiind situată la ieșirea din Panagia spre Alyki, pe stânci, deasupra mării. Seara, în tavernă răsună acordurile muzicii grecești live. Noi vă recomandăm în special fructele de mare pregătite la grătar cu cărbuni – au un gust excepțional.

Taverna Panorama, Panagia, Thassos

Taverna Archodissa sau ΑΡΧΟΝΤΙΣΣΑ este o tavernă descoperită într-o seară, făcând turul insulei. Aflată în Alyki, la înălțime, cu vedere la mare, oferă priveliștea unor apusuri senzaționale deasupra Mării Egee. Preparatele tradiționale grecești au un gust și savoare aparte, fiind pregătite în cuptorul cu lemne. 

Urmărește TravelingMag.ro pe Facebook și Instagram

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Destinations

Do, stay, eat… în Istanbul

Published

on

Do stay eat în Istanbul

Istanbul este unicul oraş din lume a cărui suprafaţa se întinde pe două continente, Europa şi Asia. Și tocmai de aceea o vizită în acest oraș este unică.

Arhitectura, bucătăria și localnicii îți oferă o călătorie printre secole de istorie și cultură. Întotdeauna vei descoperi ceva nou în Istanbul și tocmai de aceea vei citi frecvent articole pe travelingmag.ro despre acest oraș.

Pentru a-ți face alegerile cât mai ușoare, îți recomandăm trei lucruri pe care să le faci, trei locuri unde să te cazezi și trei locuri unde să mănânci în Istanbul.

CE SĂ FACI

Hagia Sophia

Este simbolul orașului și când vei ajunge acolo o să înțelegi și de ce. Recunoscută ca cea mai reprezentativă operă artitecturală în stil binzantin, Catedrala Sfânta Sofia este efectiv o capsulă a timpului reflectând toate civilizațiile care au influențat dezvoltarea orașului.

Hagia Sophia a fost catedrala Patriarhiei de Constantinopol, apoi moschee, iar astăzi este muzeu. Prima biserică de pe acest loc a fost construită de Constantin cel Mare în anul 325, dar a ars într-un incendiu în anul 404.

Reconstruită de Teodosiu al II-lea în 415, biserica a fost din nou arsă, în timpul Răscoalei Nika din 532. Clădirea și-a primit forma finală în 537 sub împăratul Iustinian I. Era foarte importantă pentru ortodoxia timpurie și pentru Imperiul Bizantin, fiind primul exemplu de arhitectură bizantină. În secolul 15 a fost transformată de otomani în moschee.

Catedrala are o arhitectură fabuloasă și este una dintre cele mai mari din lume. În perioada de iarnă (31 octombrie – 15 aprilie), catedrala poate fi vizitată în intervalul orar 09:00 – 17:00, iar între 15 aprilie și 31 octombrie programul este între 09:00 – 19:00.

Biletul de intrare costă 60 de lire turcești, aproximativ 10 euro, iar copiii până în 12 ani au intrarea liberă. Biletele se vănd până la ora 16:00, iar intrarea ultimului turist se face cu o oră înaintea orei de închidere. I-ați cam o oră – două pentru această vizită.

Plimbare cu barca pe Bosfor

Plimbare cu barca pe Bosfor

Este strâmtoarea dintre Europa și Asia, care leagă Marea Neagră cu Marea Marmara. Pe ambele părți se află orașul Istanbul. Are o lungime de aproximativ 32 km, cu o lățime maximă de 3.700 metri la intrarea nordică, o lățime minimă de 700 metri între Kandilli și Așiyan și una de 750 metri între Anadoluhisarı și Rumelihisarı. Adâncimea apei variază între 36 și 124 de metri.

De pe barcă vei putea admira orașul Istanbul, atât partea europeană, cât și partea asiatică. Pentru plimbare ai două opțiuni. Fie mergi pe varianta localnicilor, cu diverse curse de tip hop on – hop off și în 20 – 30 de minute ai făcut o plimbare pe canal, sau alegi o excursie de tip croazieră.

Poți alege diverse variante, de la o croazieră de 90 de minute, până la croaziere cu cina inclusă pentru a admira apusul, sau chiar croaziere pentru a admira răsăritul. Dacă ești o persoană matinală. Prețurile pornesc de la 10 euro de persoană și depind foarte mult de pachetul ales.

Moscheea Suleymaniye

Moscheea Suleymaniye

Moscheea lui Soliman este una dintre cele mai mari moschei din oraș, și una dintre cele mai cunoscute din Turcia. Chiar dacă celebritatea Moscheei Albastre este mai mare, aceasta reflectă cel mai bine stilul arhitectural otoman.

Moscheea a fost construită în secolul 16, la ordinele sultanului Soliman I și sub îndrumarea celebrului arhitect Mimar Sinan. Ea este una dintre marile moschei construite în perioada clasică a Imperiului Otoman, fiind construită după modelui moscheii Hagia Sofia.

În anul 1660, Moscheea Suleymaniye a fost afectată de un incendiu, dar a fost restaurată de către sultanul Mehmed al IV-lea. O parte din cupolă a fost grav deteriorată din cauza cutremurului din 1766. Reparațiile ulterioare ale cupolei au deteriorat cea ce mai rămăsese din decorul original a lui Sinan.

În timpul primului război mondial, curtea moscheii a fost folosită pe post de depozit de arme, iar atunci când o parte din muniție a luat foc, moscheea a suferit un nou incendiu. Abia în anul 1956 a fost restaurată complet.

Moscheea poate fi vizitată în fiecare îi între orele 10:00 – 18:00. Intrarea se face pe baza unei donații, nefiind puse în vânzare bilete. Moscheea lui Soliman oferă o perspectivă unică asupra orașului, iar complexul în care se află mai include o școală, un spital, mormântul lui Süleyman Magnificul și a soției acestuia, Haseki Hürrem, (cunoscută și ca Roxelana). Tot aici vei găsi și mormântul arhitectului Mimar Sinan.

UNDE TE CAZEZI

Renaissance Istanbul Polat Bosphorus Hotel

Renaissance Istanbul Polat Bosphorus Hotel

Cu o vedere spectaculoasă asupra Bosforului, Renaissance Istanbul Polat Bosphorus Hotel este amplasat pe partea europeană a orașului, în cartierul Besiktas, la jumătatea distanței dintre Taksim și Levent. Hotelul este foarte aproape de mall-uri, centrul de afaceri și de portul principal al Bosforului.

Piața Taksim este la câteva minute de mers cu metroul și ai acces ușor și în Orașul Vechi.

Piesa de rezistență este barul 212 de la ultimul etaj. Așa cum bănuiești ai o priveliște spectaculoasă, iar serile petrecute acolo sunt magice. Prețul unei camere pornește de la 125 de dolari.

Adresă: Barbaros Bulvari No: 145, Besiktas, Istanbul 34349 Turkey

Dersaadet Hotel Istanbul

Dersaadet Hotel Istanbul

Un hotel micuț în care poți să descoperi savoarea locală. Interiorul hotelului respectă tradițiile otomane și vei găsi carpete și picturi tradiționale. Camerele sunt decorate în același stil, iar cafeaua și ceaiul sunt din partea casei. Unele dintre camere au băi turcești și poți alege unele cu vedere la mare.

Micul dejun este stil bufet, iar servirea se face pe terasă, cu vedere spre Moscheea Albastră.

Hotelul este într-o zonă mai liniștită a orașului, dar în 10 minute poți ajunge fără probleme la principalele atracții. Prețul unei camere pornește de la 95 de dolari, iar dacă plătești cash la recepție ai un discount de 10%. Vei găsi cele mai bune prețuri dacă îți faci rezervările direct la ei pe site.

Adresă: Kucuk Ayasofya Cad. Kapiagasi Sk. No:5 34400, Sultanahmet, Istanbul, Turkey

Witt Hotel Istanbul

Witt Hotel Istanbul

Unul dintre cele mai chic hoteluri de designer din Istanbul. Are 18 camere speciale, de fapt apartamente, în care te vei simți extraordinar. Cu un stil modern-retro, foarte spațios, hotelul este o combinație reușită între istorie și contemporan.

Terasa este locul ideal pentru o cafea sau un cocktail, în timp ce admiri orașul. Locul este gândit ca o grădină și ai o vedere inedită spre Bosfor, Topkapi Palace și Galata Tower.

Cele mai importante atracții turistice sunt la 5 -10 minute distanță. Poți să te plimbi până în Piața Taksim Square, Istiklal Caddesi și Istanbul Modern.

La Topkapi Palace, Hagia Sophia, Moscheea Albastră și Basilica Cistern poți ajunge cu tramvaiul sau cu taxiul.

Prețurile pentru o cameră încep de la 165 de dolari.

Adresă: Defterdar Yokusu No:26, Cihangir, 34433 Beyoğlu, Istanbul, Turkey

UNDE MĂNÂNCI

Restaurant Matbah

Restaurant Matbah

Găsești acest restaurant în cadrul Hotelului Ottoman Imperial și este specializat pe bucătăria otomană de palat. Meniul este inspirat din carți vechi de bucate, Chef-ul de aici alegând preparate care se serveau în trecut la curtea sultanilor.

Sunt trei zone unde poți să mănânci: Grădina de Vară, Grădina de Iarnă și Lounge-ul Sultanului. Meniul este inspirat din bucătăria secolelor 15 și 16 și trebuie să încerci neapărat Kavun Dolması, un pepene umplut cu carne tocată, alune, fistic și nuci.

Adresă: Cankurtaran Mh., Caferiye Sk 6/1, 34400 Sultanahmet/Fatih/İstanbul, Turkey

Restaurant Hamdi

Restaurant Hamdi

Sunt trei restaurante Hamdi în Istanbul, două dintre ele fiind amplasate în hoteluri Radisson. Îți recomandăm să alegi restaurantul din zona Eminonu.

Restaurantul a fost deschis de Hamdi Arpacı, celebru pentru mâncare pe care o servea pe străzile din Istanbul. Aici găsești mâncare turcească tradițională, multe preparate la grătar și neapărat să-ți lași loc pentru o cafea și o porție de baclava cu fistic. Neapărat să faci rezervare și să ceri o masă la geam pentru un spectacol total.

Adresă: Tahmis Caddesi Kalçın Sokak No.11 Eminönü – İstanbul, Turkey

Street Food

Street Food Istanbul

Orașul Istanbul are o cultură fantastică atunci când vorbim de “street food”. Îți recomandăm să mănânci măcar o dată pe străzile orașului. Încearcă simit la micul dejun, iar în colțul de sud-vest al Pieței Taksim găsești un adevărat paradis culinar. Încearcă un hamburger Islak sau, dacă ești curajos, kokorec, intestine de oaie picante servite în pâine.

Descoperă și: 9 aventuri de neuitat pe care le poți trăi în Turcia fără să mergi la „all inclusive

Urmărește travelingmag.ro pe Facebook și Instagram

Continue Reading

Destinations

Turcia, una dintre cele mai accesibile destinații pentru vacanța de vară

Published

on

Fiecare călătorie contează, însă, la începutul unei vacanțe de vară, fiecare minut este important. Călătorii de astăzi apreciază tot mai mult o experiență fluidă, care să le permită să ajungă rapid la destinație, să petreacă mai puțin timp în tranzit și mai mult timp bucurându-se de vacanță. Pe măsură ce confortul și rapiditatea devin priorități esențiale, experiența sosirii capătă un rol tot mai important, mai ales în contextul în care cozile lungi din marile aeroporturi au devenit o realitate obișnuită a sezonului estival.

O nouă cercetare realizată la solicitarea Consiliului Mondial al Turismului și Călătoriilor arată că timpii de așteptare de trei până la patru ore la frontieră, generați de noul Sistem de Intrare/Ieșire și de verificările biometrice, ar putea descuraja aproximativ o treime dintre călători să viziteze spațiul Schengen.

În acest context, Turcia se remarcă printr-o experiență de sosire rapidă, fluidă și fără complicații. Datorită conexiunilor aeriene directe cu principalele noduri internaționale și procedurilor eficiente de frontieră, vizitatorii petrec mai puțin timp așteptând și mai mult timp descoperind experiențele variate pe care țara le oferă pe durata verii, chiar din momentul sosirii.

Zboruri directe, fără cozi interminabile

Unul dintre cele mai importante avantaje ale Turciei pentru călătorii internaționali este rețeaua sa extinsă și bine conectată de aeroporturi, care acoperă toate cele șapte regiuni ale țării. Combinând infrastructura de ultimă generație cu standarde ridicate de servicii și renumita ospitalitate turcească, aeroporturile din Turcia îi fac pe vizitatori să se simtă bineveniți încă din momentul sosirii.

Istanbul, metropola cosmopolită și vibrantă a țării, este deservit de două aeroporturi, însă și multe dintre cele mai populare destinații din Turcia sunt la fel de ușor accesibile. De la Izmir și Muğla, bijuteriile regiunii egeene, la Antalya, vedeta Rivierei Turcești, și Ankara, capitala istorică a țării, călătorii pot zbura direct către aeroporturi moderne, care oferă servicii eficiente și conexiuni convenabile către destinațiile finale.

Chiar și peisajul spectaculos al Cappadociei, renumit pentru formațiunile sale stâncoase cunoscute drept „coșuri de zână”, este ușor accesibil prin aeroporturile din apropiere, astfel încât una dintre cele mai emblematice destinații ale Turciei se află la doar o scurtă călătorie distanță.

Conectivitatea aeriană excelentă a Turciei îmbunătățește și mai mult experiența de călătorie. Principalele aeroporturi, în special cele din Istanbul și Antalya, oferă zboruri directe frecvente către și dinspre unele dintre cele mai importante noduri aeriene ale lumii, ceea ce transformă țara într-una dintre cele mai accesibile destinații din regiune. Cel mai bun exemplu este Aeroportul Istanbul, care continuă să stabilească noi repere în aviația internațională. La 31 mai, aeroportul a înregistrat un record de 1.730 de mișcări aeriene într-o singură zi, cel mai ridicat volum zilnic de trafic de la inaugurare. Prin terminalele sale spațioase, operațiunile eficiente și designul centrat pe nevoile pasagerilor, Aeroportul Istanbul asigură un flux rapid și o experiență fluidă la sosire, ajutându-i pe călători să își înceapă vacanța fără griji.

Conexiuni eficiente în fiecare etapă a călătoriei

Și multe dintre celelalte aeroporturi din Turcia sunt bine conectate cu principalele noduri internaționale prin zboruri directe. Aeroporturile din Izmir, Muğla și Antalya, de exemplu, înregistrează o creștere semnificativă a numărului de curse directe din întreaga Europă în timpul sezonului estival.

Cu mai multe zboruri disponibile zilnic și durate de călătorie care variază, de regulă, între trei și patru ore, chiar și o escapadă spontană de weekend devine ușor de planificat. În plus, clima mediteraneeană blândă prelungește sezonul estival până în lunile septembrie și octombrie, oferindu-le călătorilor mai mult timp pentru a se bucura de litoralul spectaculos al Turciei. Aflate la doar câteva ore de zbor, aceste destinații ușor accesibile oferă plaje premiate cu Steagul Albastru, ape cristaline și experiențe de neuitat, precum scufundările, fiind ideale pentru o vacanță prelungită de vară.

Un alt avantaj al aeroporturilor din Turcia este reprezentat de conexiunile bine dezvoltate către centrele orașelor. Călătorii au la dispoziție numeroase opțiuni de transport public, inclusiv autobuze municipale și linii de metrou, care asigură accesul rapid și eficient către zonele urbane. Taxiurile oferă o alternativă mai rapidă și mai flexibilă, în timp ce serviciile de transfer de la aeroport asigură legături directe și fiabile către principalele puncte de interes din orașe.

De la plajele din Antalya și obiectivele culturale din Istanbul până la peisajele unice ale Cappadociei, Turcia oferă experiențe de vară de neuitat. Rezervați-vă zborul și bucurați-vă de o călătorie confortabilă și fără griji, din momentul sosirii și până la începutul aventurii.

Continue Reading

Destinations

7 plaje din Bahrein pe care merită să-ți petreci vacanța

Published

on

Plaje in Bahrein

Dacă de-abia aștepți să îți înmoi picioarele în apa cristalină și să te plimbi pe plaje superbe, atunci îmbarcă-te într-un avion cu destinația Bahrein.

Înconjurat de două mări și compus din 33 de insule, Regatul Bahrein e destinația de vacanță de vară ideală. Țara e nouă pe harta turistică a lumii, așa că e pe cât de fresh se poate.

Cultura se îmbină cu trendurile, fapt ce face ca atmosfera să fie una unică. Plajele sunt cu duiumul, de la cele mai mici și private, la plaje uriașe pentru mii de oameni.

Plaje uluitoare și ape cristaline, asta te așteaptă în Bahrain pe toată perioada anului. Activitățile, temperatura, apa, nisipul, toate te îmbie să petreci cât mai mult timp pe plajă.

Iată care sunt plajele de top de aici:

Plaja Marassi

Această plajă este faimoasă mai ales pentru că este locul în care se desfășoară evenimente publice, dar și cele mai tari petreceri. Ai la dispoziție și piețe ad-hoc cu vânzători locali, expoziții de artă și fotografie, ore de fitness și sporturi acvatice pentru toată lumea. Mâncarea este și ea la discreție, mai ales din celebrele food trucks care se află peste tot pe plajă.

Marassi Beach - Bahrein

Marassi Beach – Bahrein

Plaja Jarradah

Plaja aceasta este departe de orice formă de civilizație, destul cât să o facă una liniștită și fără acces ușor la oraș. Plaja este așezată în mijlocul mării, apărând și dispărând odată cu refluxul apei. Poți închiria o barcă să ajungi pe insulă, după care poți decide singur în ce fel de activități să te angrenezi.

Jarradah Beach - Bahrein

Jarradah Beach – Bahrein

Insulele Al Dar

La doar câteva minute cu barca de orașul Sitra, aceste insule sunt extrem de liniștite și oferă plaje cu nisipuri aurii. Vei găsi aici baldachine și șezlonguri de toate felurile, ideale pentru bronzat sau stat la relaxare. Vei putea să faci și sporturi acvatice, iar odată cu lăsarea serii, te vei putea alătura unei petreceri pe plajă.

Al Dar - Bahrein

Al Dar – Bahrein

Plaja Amwaj

Această plajă este privată, însă poți ajunge aici contra costă, promisiunile fiind că vei găsi un nisip superb și o apă de culoarea turcoazului. Dacă ești fanul ambarcațiunilor, aceasta este plaja pentru tine.

Amwaj - Bahrein

Amwaj – Bahrein

Plaja Arad Fort

Poate că această plajă este aparent una mică și nesemnificativă, însă fiind aproape de vechiul fort, acest lucru o transformă într-una pitorească. Nu poți face plajă aici și nici nu poți înota. Dacă vrei să te bucuri de o plimbare pe nisip și să faci câteva fotografii superbe, atunci da, aceasta este plaja ideală pentru tine.

Arad Fort - Bahrein

Arad Fort – Bahrein

Plaja Karbabad

Această plajă este ideală pentru familiile mari care vor să se bucure de un picnic pe malul apei. Plaja este într-adevăr una autentică, astfel că turiștii sunt rugați să poarte îmbrăcăminte adecvată.

Karbabad Beach - Bahrein

Karbabad Beach – Bahrein

Insula Hawar

Este un loc unde poți ajunge cu barca, dar călătoria de 55 de minute până aici este un spectaculoasă. Dacă ești pasionat să urmărești animalele în habitatul lor natural, atunci ai ajuns în paradis.

Insula Hawar - Bahrein

Insula Hawar – Bahrein

Citește și: Cele mai bune aplicații pentru călătorii de pe Fitbit Smartwatch

Urmărește travelingmag.ro pe Facebook și Instagram

Continue Reading
City Break15 September 2025

Un tur prin Stuttgart la volanul unui Porsche

Stuttgart este capitala regiunii Baden-Württemberg și “casa” constructorului de mașini Porsche. Si este o destinație ideală pentru un city break....

Evenimente18 July 2025

Descoperă frumusețile din Sibiu la volanul unei mașini clasice sau electrice

Trei zile pe cele mai frumoase drumuri din județul Sibiu. Asta înseamnă Transylvania Classic, un eveniment dedicat vehiculelor istorice și...

Foto: Primăria Municipiului Sibiu Foto: Primăria Municipiului Sibiu
City Break18 June 2024

Unde stai, mănânci, te relaxezi și te distrezi în… Sibiu

Orașul Sibiu este oricând o alegere bună pentru o evadare de weekend. Așa că îți dăm câteva ponturi pentru ca...

Târguri de Crăciun Târguri de Crăciun
Destinations12 December 2023

6 târguri de Crăciun din Europa unde poți ajunge cu un zbor Wizz Air

Ți-ai propus să ajungi la cât mai multe târguri de Crăciun anul acesta? Atunci notează 6 destinații unde poți ajunge...

City break la Istanbul City break la Istanbul
City Break30 October 2023

Toamna este anotimpul perfect pentru un city break la Istanbul

Ai chef să evadezi pentru câteva zile? Atunci trebuie să știi că toamna este anotimpul perfect pentru un city break...

Pe malurile Dunării la Budapesta Pe malurile Dunării la Budapesta
City Break20 October 2023

O zi pe malurile Dunării la Budapesta

Dunărea împărțea pe vremuri cele două orașe Buda și Pesta. Acum, cele două maluri sunt locul preferat pentru turiștii care...

5 locuri cool din Berlin 5 locuri cool din Berlin
City Break13 October 2023

5 locuri cool din Berlin descoperite cu noul Opel Corsa-e

Berlin este oricând o destinație perfectă pentru un city break. Mai ales când ai ocazia să descoperi locuri cool din...

Destinations20 July 2022

[FOTO/VIDEO] Un road trip prin Olanda cum probabil nu o să poți face niciodată. Sau?

Nu am spune nu niciodată unei propuneri de road trip prin Olanda. Dar cel mai probabil nu vom putea face...

Evenimente22 May 2022

Transylvania Classic 2022: un raliu ca o vacanță pe cele mai frumoase drumuri din județul Sibiu

Vrei să descoperi cele mai frumoase drumuri din județul Sibiu la volanul mașinii tale? Atunci trebuie neapărat să participi la...

Norway postcards cu un BMW X3 Norway postcards cu un BMW X3
Destinations03 February 2020

Norway postcards cu un BMW X3

“Traveller’s tales” a explorat frumuseţea Norvegiei în cel de-al patrulea proiect de scurtmetraj în colaborare cu BMW. Şosele neîntrerupte care...

Trending