Rămâneți conectați

Where To Stay

Raiul pe pământ există! Acestea sunt cele mai spectaculoase bungalow-uri din Tahiti

Publicat

pe

Tahiti

Tahiti, Bora Bora și de fapt toate insulele din aceste locuri oferă mici colțuri de paradis cam peste tot, de la lagune care arată ca în vise, până la țărmuri sălbatice și alte minuni ale naturii.

Insulele de aici sunt adevărate sanctuare, cu plaje negre, roz și albe, ape albastre și destul de puțini turiști comparativ cu alte destinații tropicale. Această combinație face din Tahiti o destinație ideală pentru romantism, descoperirea sinelui și relaxare pentru a-ți reîncărca bateriile.

Bungalow-urile plutitoare

Probabil că ai văzut deja bungalow-uri plutitoare pe Instagram, în reviste sau pe Pinterest. Aceste construcții care parcă plutesc deasupra apei sunt uluitoare. În afară de faptul că arată bine în poze, aceste bungalow-uri sunt și unități de cazare grozave pentru vacanță. Oferă mult mai multă intimitate decât un hotel tradițional, în timp ce drumul pe care îl faci până să ajungi la apa oceanului este practic inexistent.

St. Regis Resort Bora Bora

Acest resort se află în inima insulei Bora Bora, pe o insulă privată în sine. Locația e aproape de Lagoonarium și de Motu Taufari. Resortul îți pune la dispoziție vile plutitoare cu piscine private, dar și vile cu acces la plaje doar pentru tine. Aici vei găsi și Miri Miri Spa by Clarins, unul dintre cele mai bune spa-uri din lume.

Regis Resort Bora Bora

Intercontinental Bora Bora Le Moana Resort

Resortul brandului Intercontinental se află între Plage Matira și Matira Point, în sudul insulei. Cotat la 4 stele, bungalow-urile resortului sunt înșirate într-o lagună privată care oferă priveliști neîntrerupte spre Otemanu și Pahia.

Intercontinental Bora Bora Le Moana Resort

Royal Huahine

Royal Huahine se află pe faleza insulei, lângă Eden Parc pe partea de vest a insulei Huahine. Resortul pune la dispoziție 39 de bungalow-uri private, dintre care 11 sunt deasupra apei. Există și un restaurant deschis special pentru oaspeți, un lounge și un bar cu priveliști panoramice spre cele mai de neuitat apusuri de soare.

Royal Huahine

Tikehau Pearl Beach Resort

Acesta este unul dintre cele mai frumoase unități de pe insula Tikehau. Bungalow-urile plutitoare oferă priveliști maiestuoase asupra apelor și Tikehau Atol, un cerc de insulițe care adăpostesc corali. Laguna interioară e calmă, superbă și perfectă pentru Snorkeling.

Tikehau Pearl Beach Resort

Bora Bora Pearl Beach Resort & Spa

Dacă îți place mai mult răsăritul, ar trebui să te cazezi la Bora Bora Pearl Beach Resort & Spa. Resortul se află pe partea sud-estică a Motu Tevairoa din Bora Bora, vis-a-vis de laguna din Vaitape. Proximitatea îți va permite să faci ușor mici excursii pe țărm, în timp ce bungalow-urile plutitoare te vor cufunda complet în frumusețea Bora Borei.

Bora Bora Pearl Beach Resort & Spa

Pentru a nu rata nimic din ceea ce postăm urmărește TravelingMag.ro pe FacebookInstagram și YouTube!

Citește în continuare
Lasă un comentariu

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Destinations

5 resorturi pentru o vacanță perfectă la golf

Publicat

pe

5 resorturi pentru o vacanță perfectă la golf

Să găsești terenul de golf ideal este un lucru delicat. Ba e prea mare și cunoscut, ba e prea mic și nu îți pune cu adevărat talentul de golfer la încercare.

Dacă vrei să stai la un hotel așa cum scrie la carte și care să aibă un teren de golf bine echipat, dar care este destul de liber încât să nu fie sufocant, iată mai jos o listă cu cele mai bune astfel de locuri pe care le-am găsit.

Casa Palermo, Pebble Beach, California

Să joci la Pebble Beach este cu siguranță un lucru de pe lista ta de chestii de făcut în această viață, dacă ești un jucător de nvivel mediu la golf. Acesta este considerat terenul de golf numărul 1 din Statele Unite deschis amatorilor. Vei găsi aici 5 terenuri distincte, fiecare cu obstacolele sale, de la dune de nisip la capcane în stil scoțian.

Anul viitori aici va avea loc competiția US Open unde golferi precum Jack Nicklaus, Arnold Palmer și Tiger Woods au ridicat trofeul deasupra capului de multe ori. Dacă vrei să te relaxezi după o zi pe teren, mergi la Casa Palermo, unul dintre resorturile de tip boutique cu 24 de camere grozave și un service ireproșabil.

Casa Palermo - Pebble Beach - California

Amanera, Playa Grande, Republica Dominicană

Amanera înseamnă “ape liniștite”. Când vei ajunge la acest resort, vei înțelege și de ce oamenii locului au dat acest nume zonei. Playa Grande Golf Course este așezat deasupra unor stânci abrupte, oferind priveliști de vis asupra Oceanului Atlantic.

10 dintre găurile terenului se joacă tocmai pe coasta oceanului. Toate unitățile de cazare de la Amanera vin cu priveliște asupra oceanului nemărginit, iar dacă te cazezi aici, ai acces nelimitat la terenul de golf.

Poți să faci yoga, meditație, masaje, fitness și chiar să înveți să dansezi Bachata. Nu uita de romul local, o delicatesă fără doar și poate.

Amanera - Playa Grande - Republica Dominicană

Cabot Links, Inverness, Nova Scotia

Combinând obstacolele tradiționale scoțiene cu celebra potecă Cabot din Nova Scotia, cei de la acest resort și teren de golf au găsit rețeta perfectă pentru o vacanță de vis. Scoția este țara în care se spune că a și apărut acest sport, în urmă cu multe sute de ani.

Cabot Links este singurul teren de golf autentic al Canadei. Amândouă terenurile au câte 18 găuri și sunt disponibile doar pe jos, astfel că vei putea să te bucuri în voie de panoramele oferite de Oceanul Atlantic. La Cabot Links găsești 72 de camere cu geamuri din tavan și până în podea.

Cabot Links - Inverness - Nova Scotia

Onyra Palmares Beach House Hotel, Lagos, Algarve, Portugalia

Chiar dacă ai parte de o tură proastă, nu ai cum să te superi când te afli în Algarve, cu ale sale plaje interminabile, cafenele de lângă plajă și restaurante, dar și portul de senzație. Vei găsi aici trei terenuri de golf cu câte 9 găuri fiecare.

Dune de coastă, plaje, pini, văi, pe toate le vei întâlni în drumul tău spre următoarea gaură. Hotelul de 5 stele are doar 18 camere și două apartamente, așa că intimitatea este asigurată de la sine de modul de funcționare al proprietății. Bucură-te de o băutură delicioasă la piscină și admiră locul în care verdele terenului de golf se îmbină cu albastrul oceanului fără sfârșit.

Onyra Palmares Beach House Portugalia

Royal Golf Hotel, Dornoch, Scoția

Nu sunt multe terenuri de golf care au o istorie începând din 1616. Clubul de golf din Dornoch s-a înființat oficial în 1877, iar terenul de aici a fost cotat ca fiind al doilea din lume, conform revistei Golf Digest.

Hotelul de 4 stele, amplasat foarte aproape de prima gaură, are 22 de camere și o priveliște superbă indiferent de camera în care vei fi cazat. În afară de golf vei avea ocazia șă guști și cele mai apreviate whisky-uri scoțiene.

Royal Golf Hotel - Dornoch - Scoția

Pentru a nu rata nimic din ceea ce postăm urmărește TravelingMag.ro pe FacebookInstagram și YouTube!

Citește în continuare

Where To Stay

Destinație pentru pasionații de design: Ritz-Carlton Al Wadi Desert

Publicat

pe

Ritz-Carlton

Dacă îți dorești o destinație de vacanță luxoasă și ferită de ochii lumii, atunci nimic nu se compară cu un sejur la Ritz-Carlton Al Wadi Desert.

Resortul îți pune la dispoziție 101 camere sub formă de lodges cu piscine private, vile cu design inspirat din viața beduinilor și locuri de cazare inspirate de corturile yurt, toate gândite de arhitecta Kristina Zanic din Dubai.  

Întreg design-ul proprietății este inspirat din drumul pe care un negustor îl face pe Drumul Mătăsii, unde gazelele și cămilele se plimbă în voie, fără ca proprietarii să neglijeze vreun moment luxul pe care un resort de 5 stele trebuie să îl înfățișeze.

Descoperă frumusețea deșertului 

Până și momentul cazării este unul deosebit aici. Vii pe un drum prin deșert  și vezi doar palmieri de-o parte și de cealaltă a șoselei, dar și măgăruși și cămile care se plimbă în voie pe lângă acesta. Intrarea în resort este impunătoare, însă nu fură din spectacolul peisagistic din spatele porților hotelului, învăluit de dune de nisip. Primul lucru pe care trebuie să îl faci după ce te cazezi este să iei o bicicletă și să te plimbi pe aleile din incinta proprietății.  

Dacă vrei să te bucuri de intimitate deplină, o poți face într-una dintre vilele în formă de cort dotate cu piscine private. La restaurantele hotelului, nuanțele naturale de nisip, lemn închis și bronz se îmbină armonios pentru a crea o atmosferă de neuitat.

Toate materialele folosite la interioarele hotelului te duc cu gândul la Drumul Mătăsii și la toate pânzele pe care negustorii le vindeau dintr-o parte în cealaltă a lumii. Vilele sunt dotate cu băi proprii și cu dressing-uri, elegante amândouă și construite cu mult bun gust.

După un tur al hotelului, îți poți petrece prima zi de vacanță la spa. Poți de asemenea să participi la lecții de dresaj de șoimi, la cursuri de tir cu arcul sau la o plimbare în șaua unui cal în jurul resortului. La apus, mergi pe terasă și privește spre lacul din apropiere, unde antilopele se adună să bea apă.

Savurează mâncarea tradițională arabă

Restaurantul de aici este unul inspirat de fermele localnicilor, fiind decorat în stil eclectic, cu gramofoane vintage și borcane vechi. Restaurantul este unul american, ai putea spune, însă servește și mâncare locală.

Dacă vrei un restaurant a la carte, atunci mergi la Kaheela, unde mâncarea tradițională arabă. Hotelul este o oază în deșert ideală pentru cei care vor să scape de agitația orașelor din Emirate sau de oriunde din lume. Chiar dacă este departe de primul aeroport, nu te impacienta, pentru că acei kilometri în plus merită cu siguranță!

Prețul pornește de la 2.000 de dirhami pe noapte, adică ceva mai mult de 2.000 de lei.

Cum ajungi în Dubai?

Wizz Air operează zboruri către și de pe Aeroportul Internațional Dubai (DXB) din București și Cluj-Napoca. Dacă îți faci planuri de vacanță, în acest moment, ai 5 zboruri pe săptămână din București și 1 zbor pe săptămână din Cluj, dar numărul zborurilor diferă în funcție de perioada anului.

DXB (Dubai International Airport) este aeroportul principal pentru zborurile spre și din Dubai și al treilea cel mai aglomerat aeroport din lume, în ceea ce privește traficul de pasageri. Aeroportul este aplasat în districtul Al Garhoud, la aproximativ 5 kilometri est de centrul orașului Dubai.

Cel mai simplu este să intri direct pe site-ul Wizz Air și să verifici disponibilitatea în funcție de perioada în care îți dorești să călătorești în Dubai.

În afara biletelor de avion, prin intermediul Wizz Air mai poți achiziționa și alte servicii complementare, cum ar fi transfer de la aeroport la hotel, închirierea unei mașini, iar pentru rezervările de cazare prin intermediul platformei booking.com primești o reducere de 5%.

Wizz Air

Foto: Ritz-Carlton

Citește în continuare

Where To Stay

Din Australia până în Belize, 5 hoteluri din rețeaua Hilton pe care să nu le ratezi

Publicat

pe

Rețeaua Hilton

Din Australia și până în Belize, rețeaua Hilton a reușit să se impună pe piața hotelieră cu servicii de lux, cu construcții care îți taie respirația și cu experiențele de neuitat pe care le oferă clienților.

Articolele de pe TRAVELINGmag  se citesc cel mai bine la cafea. Descoperă pe COFFEElicious.ro peste 100 de sortimente de capsule cu cafea, compatibile cu sistemele Nespresso, Dolce Gusto și Caffissimo, dar și cafea de specialitate de la 9 prăjitorii din România.

Acestea sunt 5 dintre hotelurile din rețeaua Hilton unde ar trebui să stai măcar o noapte dacă ajungi în zonă.

West Hotel Sydney, Curio Collection by Hilton

Ideal pentru tipul de oameni curioși, West Hotel Sydney oferă călătorilor spontani balanța perfectă dintre sofisticat și aventuros, având un atrium tematic care seamănă cu o mică junglă, unde lumina zilei încălzește parcă atmosfera.

Camerele hotelului sunt de tip boutique, iar apartamentele cu decor inspirat din natură îți vor fi cu siguranță pe plac. Mâncarea este și ea sănătoasă, așa că dacă ții la siluetă, acest loc e mai mult decât ideal pentru tine.

West Hotel Sydney - Curio Collection by Hilton

West Hotel Sydney – Curio Collection by Hilton

Boulders Resort & Spa, Curio Collection by Hilton

Această locație din mijlocul deșertului este ideală pentru aventurieri. Hotelul asigură conexiuni rapide cu numeroase minuni ale naturii din apropiere, fiind locul ideal de plecare în cățărări, la pescuit sau alpinism.

De asemenea, ai la dispoziție două terenuri de golf de ultimă generație, un spa și săli de meditație, precum și o serie de restaurante de excepție. Lângă hotel se află și un oraș părăsit, ideal pentru cei care vor să se aventureze în necunoscut.

Boulders Resort & Spa, Curio Collection by Hilton

Boulders Resort & Spa, Curio Collection by Hilton

LondonHouse Chicago, Curio Collection by Hilton

Când călătorești, o faci mai ales pentru că vrei să guști din mâncărurile lumii? Dacă da, LondonHouse Chicago e un hotel de neratat. Având un bar pe trei etaje deasupra proprietății, cu mâncare gourmet și cocktailuri artizanale, acest hotel oferă camere elegante și un spa relaxant, totul în inima orașului Chicago.

Pentru o nuntă ca în povești, poți închiria sala de evenimente cu o cupolă de vis situată la etajul 23.

LondonHouse Chicago, Curio Collection by Hilton

LondonHouse Chicago, Curio Collection by Hilton

Mahogany Bay Resort & Beach Club, Curio Collection by Hilton

Inclus pe Hot List-ul întocmit de Conde Nast Traveler în 2018, acest resort este perfect pentru cei care își doresc să găsească balanța perfectă pentru minte și trup. Locația uluitoare din Insula Ambergis Caye, dar și nenumăratele restaurante locale fac din acest hotel unul deosebit.

Proprietatea dispune de un Centru Științific și Spiritual, unul dintre cele mai mari centre holistice și de yoga din Belize. Dacă nu vrei să meditezi de unul singur, o poți face printre rechini într-o tură de snorkeling.

Mahogany Bay Resort & Beach Club, Curio Collection by Hilton

Mahogany Bay Resort & Beach Club, Curio Collection by Hilton

Alexandra Barcelona Hotel, Curio Collection by Hilton

Pentru iubitorii de cultură și arhitectură, nimic nu se compară cu un hotel ca Alexandra Barcelona. Arta și istoria sunt importante aici, așa că le vei vedea și simți la tot pasul. Clădirea din secolul al 19-lea a fost complet renovată și decorată ca și când ar fi fost visată de un împătimit al artei.

Fiecare colțișor al hotelului reflectă șarmul, eleganța și spiritul Barcelonei. Solomillo, restaurantul pe două etaje al hotelului îți oferă absolut orice experiență gastronomică la care te-ai putea gândi.

Alexandra Barcelona Hotel, Curio Collection by Hilton

Alexandra Barcelona Hotel, Curio Collection by Hilton

Pentru a nu rata nimic din ceea ce postăm urmărește travelingMAG pe FacebookInstagram și YouTube!

Citește în continuare
Advertisement
Pe malurile Dunării la Budapesta Pe malurile Dunării la Budapesta
City Break01 noiembrie 2022

O zi pe malurile Dunării la Budapesta

Dunărea împărțea pe vremuri cele două orașe Buda și Pesta. Acum, cele două maluri sunt locul preferat pentru turiștii care...

Destinations20 iulie 2022

[FOTO/VIDEO] Un road trip prin Olanda cum probabil nu o să poți face niciodată. Sau?

Nu am spune nu niciodată unei propuneri de road trip prin Olanda. Dar cel mai probabil nu vom putea face...

5 locuri cool din Berlin 5 locuri cool din Berlin
City Break19 iulie 2022

5 locuri cool din Berlin descoperite cu noul Opel Corsa-e

Berlin este oricând o destinație perfectă pentru un city break. Mai ales când ai ocazia să descoperi locuri cool din...

vas croaziera Costa Toscana vas croaziera Costa Toscana
Croaziere05 iunie 2022

La vita e bella pe vasul de croazieră Costa Toscana

O croazieră cu vasul Costa Toscana te va ajuta să descoperi că LA VITA E BELLA și că DOLCE FAR...

Atena Atena
City Break27 mai 2022

Recomandări pentru o zi de vis în Atena

Atena, capitala Greciei, este locul ideal pentru o noapte de distracție, o zi plină de vizite și vestigii istorice sau...

Evenimente22 mai 2022

Transylvania Classic 2022: un raliu ca o vacanță pe cele mai frumoase drumuri din județul Sibiu

Vrei să descoperi cele mai frumoase drumuri din județul Sibiu la volanul mașinii tale? Atunci trebuie neapărat să participi la...

Thasos_Alyki_beach Thasos_Alyki_beach
Croaziere15 mai 2022

Thassos by the sea

Thassos by the sea? Da, un tur de șapte zile la bordul unui velier, înconjurați de prieteni într-o atmosferă de...

5 orașe pe care să le vizitezi când se ridică restricțiile 5 orașe pe care să le vizitezi când se ridică restricțiile
City Break03 mai 2022

5 orașe pe care merită să le vizitezi oricând

Ai chef de un city break? Iată cinci orașe pe care poți să le pui pe listă pentru o evadare...

Vacanța la festival Vacanța la festival
Evenimente26 aprilie 2022

Vacanță la festival? 10 sfaturi pentru ca distracția ta să fie totală

Summer Well, Saga Festival, Untold, Neversea… Vacanța la festival este un must în această vară. Iată câteva sfaturi pentru a...

Amsterdam Amsterdam
City Break26 februarie 2020

Recomandări pentru un weekend la Amsterdam

Cu o serie de muzee spectaculoase, teatre, restaurante, baruri, concerte în fiecare weekend, și nu doar atât, Amsterdam este destinația...

Advertisement

Trending