Rămâneți conectați

On The Go

Peste 10.000 de turiști au vizitat Muzeul ASTRA din Sibiu, cu ocazia Zilei Universale a Iei

Publicat

pe

Muzeul ASTRA - Ziua Universală a Iei

În perioada 21-23 iunie 2019 Muzeul ASTRA din Sibiu a organizat evenimentul ,,Ziua Universală a Iei”, ocazie cu care peste 10.000 de turiști i-au trecut pragul.

În programul pregătit pentru această ediție s-au regăsit târgul de ii și obiecte tradiționale, plimbarea în IE cu Biciclete Cochete, expoziția ,,MĂIESTRIA, WOW – expoziție de cămăși cusute cu pasiune”, de doamnele din grupul Semne cusute, Bucureşti şi Măiestria de la Chişinău ateliere pentru părinți și copii, ora de joacă sau concursul ,,Cea mai frumoasă ie în familie”.

Intrarea în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului a fost liberă sâmbătă și duminică (22 – 23 iunie 2019) pentru toți cei care au purtat IA.

,,În Muzeul ASTRA, luna iunie este dedicată IEI. Însoțiți de Rusalce, de Sânzienele care se pregătesc să anunțe solstițiul și Sfântul Ioan de Vară, intrăm din nou în lumea magică a IEI. Ediția din acest an a fost dedicată familiei în IE. Taina bunilor noștri ascunsă e în rânduieli și ritualuri străvechi, în șezători, în serbări țărănești. Pentru părinți, adesea prinși în hora celor două lumi, nostalgia merelor pătule din grădina bunicilor se îmbină cu ritualurile urbane, în timp ce pentru cei mai tineri dintre noi identitatea se construiește din semiotica rețelelor sociale. Dar, atunci când prindem în joc tinerii, bunii si stră-bunii, ne regăsim; ne definim, în limbajul semnelor cusute pe IE”, a declarat Ciprian Anghel Ștefan, manager Muzeul ASTRA

Sâmbătă seară (22.06.2019), pe scena Târgului de Țară au susținut concerte artistele Ștefania Iacob, Ana Maria Galea și Georgiana Mănăilă, în tonuri de folk, jazz, bossa nova sau fusion. Autobuzele au circulat cu program prelungit, pentru a asigura accesul turiștilor în zona Muzeului.

De asemenea, vizitatorii au participat la Hora de Sânziene, pe poiana bisericii din Bezded.

Ziua Universală a Iei este sărbătorită în fiecare an pe 24 iunie, de Sânziene, și a fost inițiată în anul 2013 de Comunitatea online La Blouse Roumaine.

Citește și: Porto: 8 lucruri pe care îți recomandăm să le faci într-un city break

Urmărește travelingmag.ro pe Facebook și Instagram

Citește în continuare
Lasă un comentariu

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

On The Go

Procesul automat al Wizz Air permite rambursările către pasageri în doar o săptămână

Publicat

pe

Wizz Air, compania aeriană cu cea mai rapidă creștere din Europa, menționează că procesul său automat de rambursare gestionează 95% din cererile de rambursare prin conversie în numerar în doar o săptămână.

Wizz Air și-a lansat procesul de rambursare automatizată în luna mai a anului trecut pentru a face față numărului fără precedent de anulări cauzate de pandemia de Covid-19, compania aeriană înregistrând o creștere de 3000% a cererilor de rambursare în 2020 comparativ cu nivelurile din 2019.

Procesul automat înseamnă că pentru pasagerii ale căror zboruri au fost anulate, pe baza opțiunii selectate de client, Wizz Air va rambursa automat 120% din tariful inițial dar sub formă de credit de companie sau le va oferi pasagerilor opțiunea de rambursare în numerar de 100% către metoda lor inițială de plată sau opțiunea de a rezerva un nou zbor gratuit. Pasagerii pot solicita cu ușurință această rambursare, cu un singur clic în contul lor Wizz Air de pe wizzair.com sau accesând linkul primit prin e-mail.

Wizz Air încurajează întotdeauna călătorii să rezerve direct de pe wizzair.com sau prin intermediul aplicației mobile a companiei aeriene, astfel încât rambursările să poată fi procesate cât mai repede posibil. Atunci când rezervările se fac prin intermediul platformelor de rezervare online, Wizz Air nu poate contacta direct pasagerul cu privire la opțiunile de rambursare relevante, deoarece proprietarul rezervării nu este pasagerul, ci platforma prin care au fost achiziționate biletele.

Ca urmare, compensația poate fi amânată. Pasagerii care au rezervat bilete prin intermediul platformelor de rezervare a călătoriilor online nu au altă opțiune decât să se bazeze pe acțiunile proprietarului rezervării. Fiecare platformă de rezervare a călătoriilor online are modalități diferite de a gestiona cererile de rambursare, care nu sunt sub influența și controlul Wizz Air.

Pentru o măsură suplimentară de protecție în această perioadă incertă, pasagerii pot achiziționa serviciul suplimentar WIZZ Flex împreună cu biletele de avion, care le permite să își modifice rezervarea pentru o flexibilitate maximă. Procedând astfel, pasagerii își pot anula zborul cu până la 3 ore înainte de plecare fără nicio taxă și pot primi 100% din tariful original rambursat imediat în creditul companiei aeriene, precum și să schimbe datele și chiar rutele de un număr nelimitat de ori.

Pentru a nu rata nimic din ceea ce postăm urmărește TravelingMag.ro pe FacebookInstagram și YouTube!

Citește în continuare

On The Go

Wizz Air a lansat funcția de alerte de preț în aplicația pentru mobil

Publicat

pe

Wizz Air a lansat funcția de alerte de preț în aplicația pentru mobil

Wizz Air a introdus o nouă funcție în aplicația sa mobilă care îți va permite să-ți activezi alerte de preț pentru zborurile de interes.

Cu toții căutăm întotdeauna zboruri accesibile atunci când începem planurile de vacanță, iar Wizz Air a găsit o soluție prin care să țină clienții la curent cu cele mai bune oferte. Astfel, în aplicația pentru mobil Wizz Air există acum o funcție care îți permite să activezi alerte de preț pentru zborurile care te interesează.

Cu această actualizare a aplicației, ca utilizator înregistrat poți stabili acum alerte de preț pentru până la cinci zboruri pe care vrei să-ți rezervi bilete. Această nouă caracteristică te va notifica în mod automat și așa vei ști dacă prețurile biletelor dorite sunt în creștere sau în scădere. Așa poți rezerva rapid dacă tarifele încep brusc să urce sau poți să profiți de scăderile de preț pentru destinația dorită.

Pentru a configura o alertă de preț descarci pur și simplu aplicația mobilă Wizz Air, dacă nu o ai deja, apoi te conectezi la contul tău, cauți un zbor și activezi „alertele de preț”. Alertele sunt trimise o dată pe zi printr-o notificare push și se vor șterge automat odată cu plecarea zborului urmărit. Aplicația mobilă Wizz Air este disponibilă gratuit pentru utilizatorii de Android și iOS.

Pentru a nu rata nimic din ceea ce postăm urmărește TravelingMag.ro pe FacebookInstagram și YouTube!

Citește în continuare

On The Go

Grecia va introduce o taxă pentru turiștii care au nevoie de servicii medicale

Publicat

pe

Grecia va introduce o taxă pentru turiștii care au nevoie de servicii medicale

Autoritățile din Grecia au anunțat că turiștii care au nevoie de servicii medicale pe durata șederii în această țară vor trebui să plătească o taxă de 20 de euro.

Conform site-ului Greekreporter, Ministerul Sănătății a anunțat că turiștii care vor avea nevoie de servicii medicale pe durata șederii lor în Grecia vor trebui să achite o taxă de 20 de euro.

Până acum, serviciile medicale, cu excepția cazurilor în care era nevoie de spitalizare, erau gratuite pentru turiști.

De asemenea, cei care vor beneficia de servicii medicale de urgență vor fi nevoiți să le plătească. De asemenea se vor impune taxe și pentru cei care au nevoie de diferite analize sau de investigații medicale amănunțite precum RMN, radiografii sau altele.

De exemplu, testul pentru determinarea infectării cu virusul Sars-COV-2 costă mai puțin de 50 de euro în spitalele publice.

Acesta este încă un motiv pentru a vă face întotdeauna o asigurare medicală pentru călătorii, indiferent de țara în care mergeți.

Pentru a nu rata nimic din ceea ce postăm urmărește TravelingMag.ro pe FacebookInstagram și YouTube!

Citește în continuare
Advertisement
5 orașe pe care să le vizitezi când se ridică restricțiile 5 orașe pe care să le vizitezi când se ridică restricțiile
City Break07 februarie 2021

5 orașe pe care să le vizitezi când se ridică restricțiile

Ai chef de un city break? Iată cinci orașe pe care poți să le pui pe listă pentru o evadare...

Atena Atena
City Break07 septembrie 2020

Recomandări pentru o zi de vis în Atena

Atena, capitala Greciei, este locul ideal pentru o noapte de distracție, o zi plină de vizite și vestigii istorice sau...

Sankt Petersburg Sankt Petersburg
City Break06 septembrie 2020

Recomandări pentru un weekend la Sankt Petersburg

Dacă ai Rusia pe lista ta cu destinații de vacanță, atunci pune Sankt Petersburg primul oraș în care trebuie să...

5 locuri cool din Berlin 5 locuri cool din Berlin
City Break09 mai 2020

5 locuri cool din Berlin descoperite cu noul Opel Corsa-e

Berlin este oricând o destinație perfectă pentru un city break. Mai ales când ai ocazia să descoperi locuri cool din...

Destinations04 mai 2020

[FOTO/VIDEO] Un road trip prin Olanda cum probabil nu o să poți face niciodată. Sau?

Nu am spune nu niciodată unei propuneri de road trip prin Olanda. Dar cel mai probabil nu vom putea face...

Amsterdam Amsterdam
City Break26 februarie 2020

Recomandări pentru un weekend la Amsterdam

Cu o serie de muzee spectaculoase, teatre, restaurante, baruri, concerte în fiecare weekend, și nu doar atât, Amsterdam este destinația...

Foto: Primăria Municipiului Sibiu Foto: Primăria Municipiului Sibiu
City Break25 februarie 2020

Unde stai, mănânci, te relaxezi și te distrezi în… Sibiu

Orașul Sibiu este oricând o alegere bună pentru o evadare de weekend. Așa că îți dăm câteva ponturi pentru ca...

Praga Praga
City Break24 februarie 2020

Recomandări pentru o zi de vis în Praga

Chiar și toamna, capitala Cehiei este un loc numai bun pentru a fi explorat, fiind plin cu muzee, cafenele și...

Istanbul Istanbul
City Break24 februarie 2020

Istanbul în 48 de ore! Ce să nu ratezi în orașul-minune al Turciei

Să spunem că ai doar 48 de ore la dispoziție să vizitezi Istanbul, o destinație de vis pentru care în...

Norway postcards cu un BMW X3 Norway postcards cu un BMW X3
Destinations03 februarie 2020

Norway postcards cu un BMW X3

„Traveller’s tales” a explorat frumuseţea Norvegiei în cel de-al patrulea proiect de scurtmetraj în colaborare cu BMW. Şosele neîntrerupte care...

Advertisement

Trending