Rămâneți conectați

On The Go

Pasionații de călătorii își dau întâlnire la Târgul de Turism al României!

Publicat

pe

Romexpo

ROMEXPO invită „vânătorii de vacanțe” și pasionații de călătorii la ediția de toamnă a Târgului de Turism al României care va avea loc între 14 și 17 noiembrie 2019, în Pavilionul B1.

Printre expozanții tradiționali ai manifestării se numără agenții de turism, tour-operatori, dar și zone turistice din România prin intermediul administrațiilor publice locale, asociațiilor de turism, oficiilor de turism, consiliilor județene și primăriilor.

Anul acesta se vor întrece în oferte de vacanță peste 190 de firme expozante din Albania, Algeria, Austria, Bulgaria, Congo, Cuba, Grecia, Ungaria, Israel, Italia, Japonia, Moldova, Palestina, România, Sierra Leone și Turcia.

Ca întotdeauna, promovarea turismului românesc este o componentă importantă a târgului, de aceea sunt prezente numeroase consilii județene, orașe și comune din România care fac cunoscute publicului vizitator tradițiile, obiceiurile și frumusețile meleagurilor autohtone.

Consiliile judeţene din Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Botoșani, Brașov, Constanța, Dâmbovița, Gorj, Hunedoara, Maramureș, Mureș, Neamț, Suceava și Vâlcea le propun vizitatorilor activități și locuri pentru sărbători de iarnă în stil tradițional românesc, iar reprezentanții orașelor Băile Felix, Botoșani, Brașov, Constanța, Dorohoi, Mangalia, Piatra Neamț, Pitești, Suceava, Târgu-Jiu și Techirghiol și ai comunelor Dobrosloveni, Molivisu, Tătăruși, Tupilați, Turia completează oferta cu atracții locale specifice.

Ediția de toamnă a Târgului de Turism al României nu se adresează doar călătorilor în căutare de locuri și idei pentru vacanța de iarnă, ci și vizitatorilor care doresc să își planifice din timp momentele de relaxare din timpul sezonului estival. De aceea, firmele participante vin în întâmpinarea doritorilor cu oferte de neratat pentru vacanțe exotice, trasee montane, circuite cu autocarul sau avionul, croaziere și vacanțe spa&wellness.

Așa cum s-au obișnuit deja, după ce și-au achiziționat vacanța mult dorită, vizitatorii vor putea participa la diferite evenimente conexe precum conferinţe, seminarii și momente artistice. Târgul de Turism al României este, de altfel, și unul dintre cele mai importante evenimente organizate de ROMEXPO, peste 10.000 de vizitatori alegând să viziteze ediția de toamnă 2018.

Descoperă și: 10 lucruri pe care trebuie să le faci neapărat în Miami

Urmărește travelingmag.ro pe Facebook și Instagram

Citește în continuare
Lasă un comentariu

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

On The Go

Companiile aeriene se pregătesc pentru reluarea zborurilor

Publicat

pe

Companiile aeriene se pregătesc pentru reluarea zborurilor

La nivel mondial toate companiile aeriene se pregătesc să-și reia încet, încet zborurile. Și toate sunt pregătite cu măsuri speciale pentru a respecta regulile impuse pentru a preveni răspândirea virusului Sars-COV-2.

Companiile aeriene au fost printre cele mai afectate din cauza pandemiei de COVID-19 și așteaptă acum ridicarea restricțiilor pentru a relua zborurile. Dar și aici trebuie respectate anumite măsuri pentru siguranța pasagerilor și pentru a preveni răspândirea virusului Sars-COV-2.

Fiecare companie are propriile reguli așa că este bine, mai mult ca niciodată, să verifici exact care sunt condițiile pe care trebuie să le respecți când călătorești.

La bordul avioanelor este obligatoriu ca echipajul și pasagerii să poarte marcă și se vor lua măsuri sporite de igienă. La unele companii, echipajul de bord va folosi un echipament special de protecție.

La bordul avioanelor vor fi dezinfectate frecvent scaunele, centurile de siguranță, măsuțele și spătarele scaunelor. În toalete există dozatoare cu soluții dezinfectate, iar servirea de mâncare și băuturi se va face în regim de autoservire sau, la unele companii aeriene, se va renunța complet la acest lucru.

De asemenea, este interzisă schimbarea locurilor în avion și pe unele dintre avioane nu se poate merge nici măcar la toaletă fără acordul echipajului de cabină.

Indiferent de politica avută până acum de fiecare companiei aeriană, de acum vei putea urca la bordul avionului cu un singur bagaj de mână. Este important să verifici, acum mai mult ca oricând, politica fiecărei companii aeriene cu care zbori pentru a evita problemele în momentul îmbarcării.

Curățarea și dezinfectarea suprafețelor din avion se va face inclusiv în timpul zborului, dacă acesta este mai lung de o oră și jumătate. Astfel, pe aceste zbonuri va exista un asistent al echipei de cabină care se va ocupa de dezinfectarea toaletelor la fiecare 45 de minute.

Unele companii vor oferi pasagerilor, la check-in, un kit gratuit care conține mască, mănuși și soluții dezinfectante.

Kit igienă Emirates

O altă măsură este și verificarea temperaturii tuturor pasagerilor de la bord.

Unele dintre companii au conceput uniforme speciale pentru echipajul de cabină care seamănă puțin cu combinezoanele cosmonauților. Totul pentru a oferi pasagerilor un sentiment crescut de siguranță.

Air Asia

Este clar că, cel puțin în următoarea perioadă, zborul cu avionul nu va mai fi la fel ca înainte, dar, pe de altă parte, este important că, o dată cu ridicarea restricțiilor, companiile aeriene vor zbura din nou.

Pentru a nu rata nimic din ceea ce postăm urmărește TravelingMag.ro pe FacebookInstagram și YouTube!

Citește în continuare

On The Go

Grecia își va redeschide granițele începând din 15 iunie pentru turiștii din 29 de țări, iar România este pe această listă

Publicat

pe

Grecia își va redeschide granițele începând din 15 iunie

Începând din 15 iunie, Grecia își va redeschide granițele pentru turiștii din 29 de țări. România este pe această listă, așa că iată ce trebuie să știi dacă vrei să pleci în vacanță în Grecia.

Grecia își va redeschide granițele începând din 15 iunie pentru turiștii din 29 de țări, iar România este pe această listă.

Astfel, turiștii din Albania, Australia, Austria, Macedonia, Bulgaria, Germania, Danemarca, Elveția, Estonia, Japonia, Israel, China, Croatia, Cipru, Letonia, Liban, Lituania Malta, Muntenegru, Noua Zeelandă, Norvegia, Coreea de Sud, Ungaria, România, Serbia, Slovacia, Slovenia, Cehia și Finlanda pot vizita Grecia din 15 iunie fără restricții.

Astfel, în perioada 15 – 30 iunie zborurile internaționale pot ateriza pe aeroporturile din Atena și Salonic. Dacă ajungi în Grecia de pe un aeroport care nu se află pe lista EASA ca fiind într-o zonă de mare risc cu posibilitate crescută de infectare, atunci poți intra fără restricții. Există însă posibilitatea să fii supus aleator unui test pentru depistarea COVID-19.

În schimb, turiștii care ajung în Grecia de pe un aeroport care se află pe lista roșie a celor de la EASA vor fi testați sigur la sosire și obligați să stea la un hotel desemnat pentru o noapte. Dacă testul este negativ, atunci vor intra în auto-carantină timp de 7 zile. Dacă testul este pozitiv la COVID-19 vor sta în carantină impusă, sub supraveghere, timp de 14 zile.

Începând cu data de 1 iulie zborurile internaționale pot ateriza pe toate aeroporturile din Grecia. Turiști pot fi testați aleatoriu la intrarea în țară.

Începând din 15 iunie vor fi permise și intrări pe cale rutieră dinspre Albania, Macedonia și Bulgaria. Și în acest caz, turiștii pot fi testați aleatoriu în momentul intrării în Grecia. De la 1 iulie vor fi deschise toate granițele rutiere.

Intrările în țară pe mare vor fi permise doar din data de 1 iulie și în acest caz turiștii putând fi testați aleatoriu în momentul intrării în Grecia.

Dacă totuși vrei să ajungi în Grecia mai devreme de data de 15 iunie, trebuie să ții cont că zborurile internaționale pot ateriza doar pe aeroportul din Atena și toți cei care intră în țară vor fi testați și obligați să stea o noapte la hotel. Dacă testul este negativ, atunci va trebui să stai în auto-carantină timp de 7 zile.

Dacă testul este pozitiv la COVID-19 vei sta în carantină impusă, sub supraveghere, timp de 14 zile.

Pentru a nu rata nimic din ceea ce postăm urmărește TravelingMag.ro pe FacebookInstagram și YouTube!

Citește în continuare

On The Go

Wizz Air lansează cursa București – Salzburg din 2 iulie

Publicat

pe

WIzz Air - Salzburg

Wizz Air adaugă orașul Salzburg pe lista de destinații și începând din 2 iulie vor fi două zboruri pe săptămână pe ruta București – Salzburg.

 Wizz Air, cea mai mare companie aeriană low cost din Europa Centrală și de Est și cel mai verde transportator aerian din Europa*, a anunțat astăzi adăugarea orașului Salzburg în rețeaua sa extinsă de destinații.

Începând cu luna iulie, pasagerii pot călători de la Aeroportul Salzburg spre Belgrad, București, Larnaca, Kiev, Skopje și Tuzla. Locurile pe noile zboruri pot fi deja rezervate pe wizzair.com sau prin aplicația pentru mobil a companiei aeriene de la doar 14,99 EUR.

Lansarea operațiunilor Wizz Air pe aeroportul din Salzburg stă la baza angajamentului companiei aeriene pe termen lung față de Austria. Cei doi ani de operațiuni de succes și cei peste 3 milioane de pasageri din Viena au dovedit că Wizz Air oferă servicii foarte competitive și populare în Austria.

Bazându-se pe acest succes și pe cererea în creștere a pieței, compania aeriană adaugă Salzburg la rețeaua de rute în continuă creștere și aduce oportunități de călătorie accesibile la Salzburg și în regiune. Rutele anunțate vor adăuga anual peste 200 de mii de locuri Aeroportului Salzburg și vor conecta orașul și regiunea cu destinațiile care nu au fost în prezent deservite. Compania aeriană va contribui la dezvoltarea turismului din regiune, oferind în același timp oportunități de călătorie de înaltă calitate.

Noile rute Wizz Air din Salzburg sunt:

DestinațieZile de operareDată de începereTarife de la**
Belgradmiercuri, duminică1 iulie 202024,99 EUR
Bucureștijoi, duminică2 iulie 202019,99 EUR
Kievmiercuri, duminică1 iulie 202019,99 EUR
Skopjemiercuri, duminică1 iulie 202019,99 EUR
Tuzlajoi, duminică2 iulie 202014,99 EUR
Larnacamarți, sâmbătă4 iulie 202019,99 EUR

Pentru a nu rata nimic din ceea ce postăm urmărește TravelingMag.ro pe FacebookInstagram și YouTube!

Citește în continuare
Advertisement
5 locuri cool din Berlin 5 locuri cool din Berlin
City Break09 mai 2020

5 locuri cool din Berlin descoperite cu noul Opel Corsa-e

Berlin este oricând o destinație perfectă pentru un city break. Mai ales când ai ocazia să descoperi locuri cool din...

Destinations04 mai 2020

[FOTO/VIDEO] Un road trip prin Olanda cum probabil nu o să poți face niciodată. Sau?

Nu am spune nu niciodată unei propuneri de road trip prin Olanda. Dar cel mai probabil nu vom putea face...

Amsterdam Amsterdam
City Break26 februarie 2020

Recomandări pentru un weekend la Amsterdam

Cu o serie de muzee spectaculoase, teatre, restaurante, baruri, concerte în fiecare weekend, și nu doar atât, Amsterdam este destinația...

Foto: Primăria Municipiului Sibiu Foto: Primăria Municipiului Sibiu
City Break25 februarie 2020

Unde stai, mănânci, te relaxezi și te distrezi în… Sibiu

Orașul Sibiu este oricând o alegere bună pentru o evadare de weekend. Așa că îți dăm câteva ponturi pentru ca...

Praga Praga
City Break24 februarie 2020

Recomandări pentru o zi de vis în Praga

Chiar și toamna, capitala Cehiei este un loc numai bun pentru a fi explorat, fiind plin cu muzee, cafenele și...

Istanbul Istanbul
City Break24 februarie 2020

Istanbul în 48 de ore! Ce să nu ratezi în orașul-minune al Turciei

Să spunem că ai doar 48 de ore la dispoziție să vizitezi Istanbul, o destinație de vis pentru care în...

Norway postcards cu un BMW X3 Norway postcards cu un BMW X3
Destinations03 februarie 2020

Norway postcards cu un BMW X3

„Traveller’s tales” a explorat frumuseţea Norvegiei în cel de-al patrulea proiect de scurtmetraj în colaborare cu BMW. Şosele neîntrerupte care...

Stockholm Stockholm
City Break20 ianuarie 2020

Recomandări pentru o zi de vis în Stockholm

Stockholm, capitala Suediei, este o destinație interesantă pentru un city break. Găsești aici o arhitectură inedită, experiențe culturale și culinare....

Un road trip cu noul Opel Astra Un road trip cu noul Opel Astra
Destinations12 ianuarie 2020

Un road trip cu noul Opel Astra pe drumurile din landul german Hessa

Un city break la Frankfurt nu este niciodată o idee rea, mai ales dacă ai de gând să și ieși...

City Break18 decembrie 2019

11 târguri de Crăciun din Europa la care trebuie să ajungi iarna aceasta

Dacă îţi place atmosfera de Crăciun, cu luminiţe, colinde și goana după cadouri pentru toţi cunoscuţii, atunci cu siguranţă un...

Advertisement

Trending