Rămâneți conectați

On The Go

Grecia deschide sit-urile istorice, se poate călători treptat spre insule și se stabilesc protocoale de siguranță pentru vara 2020

Publicat

pe

Grecia - vara 2020

În Grecia se discută intens despre protocoalele care vor fi implementate pentru a se putea deschide sezonul estival 2020 și pentru a atrage un număr cât mai mare de turiști în siguranță. 

Charis Theoharis, Ministrul Turismului din Grecia, a prezentat protocoalele de siguranță care să garanteze o vacanță în condiții cât mai sigure pentru turiști, dar și pentru localnici. Aceste protocoale au fost puse la punct de guvernul grec alături de Organizația de Sănătate Publică Națională, dar încă nu sunt în faza finală și cel mai probabil vor exista consultări la nivelul Uniunii Europene, pentru a avea un plan unitar pentru turismul din această zonă, dar și cu țările din care Grecia vrea să atragă un număr cât mai mare de turiști.

În primul rând, Grecia a început să ridice o parte din restricțiile impuse până acum, iar din 18 mai vor fi deschise sit-urile istorice în aer liber, care au fost închise de la jumătatea lunii mai. Astfel, Acropolele vor putea fi vizitate din nou începând de pe data de 18 mai, iar muzeele vor fi redeschise de la jumătatea lunii iunie.

Conform planului, evenimentele în aer liber ar putea avea din nou loc începând cu jumătatea lunii iulie. Desigur, totul în funcție de curba de infectări cu virusul Sars-COV-2 pe măsură ce se relaxează restricțiile la nivel național.

Planurile guvernului pentru călătoriile spre insule de pe continent se vor derula în trei etape și se vor încheia pe data de 1 iunie. Autoritățile au interzis deplasările de pe continent spre insule pentru a împiedica răspândirea pandemiei în zone unde serviciile medicale sunt insuficiente pentru a face față unei astfel de crize.

În prima fază a planului, spre insule pot călători toți cei care dețin afaceri în zonă și profesorii. În faza a doua, care va începe de pe 18 mai vor putea călători și angajații care asigură buna funcționare a afacerilor de pe insulă (hoteluri, pensiuni, restaurante, cafenele, etc), cu condiția să dețină documente justificative din partea angajatorului.

Dacă totul se desfășoară fără incidente, din data de 1 iunie spre insule vor putea călători și turiștii. Reprezentanți ai Ministerului de Interne spun că se ia în calcul și ridicarea completă a acestor restricții pe data de 25 mai, dar și că vor exista măsuri stricte de călătorie și că se vor efectua controale medicale (verificarea temperaturii, completarea unor chestionare medicale, etc.) la îmbarcarea în avioane sau feriboturi.

Așa cum era de așteptat, pandemia de coronavirus va afecta aeroporturile și zborurile, hotelurile și absolut orice călătorie. Practic vacanța aceasta sigur nu va fi la fel ca cele de până acum.

În discuțiile din guvern, Charis Theoharis, Ministrul Turismului, și autoritățile naționale, au pus la cale un protocol cu o serie de măsuri luate în calcul pentru turiștii care vor ajunge în această vară în Grecia.

A rămas în discuție că orice pasager care se îmbarcă pe un zbor spre Grecia trebuie să obțină un certificat de sănătate cu cel mult 72 de ore înaintea călătoriei, care să ateste că nu este purtător al virusului. În absența acestui certificat, o persoană nu se poate îmbarca într-un avion spre o destinație din Grecia. De asemenea se discută și efectuarea de teste chiar înaintea urcării în avion.

După discuții cu companiile aeriene, ideal ar fi ca zborurile spre Grecia să se efectueze la capacitate maximă pentru a asigura prețuri accesibile. Acest lucru nu este însă doar la latitudinea autorităților elene, măsurile care trebuie respectate de toate companiile aeriene fiind în discuție acum la nivelul întregii Uniuni Europene.

Turiștii care părăsesc Grecia nu vor fi testați pentru a nu risca să fie reținuți și carantinați în Grecia, aceștia trebuie să respecte doar condițiile impuse de țara de origine.

Charis Theoharis a spus că va fi obligatoriu ca în toate zonele turistice din țară să existe spații de cazare care vor funcționa în regim de « hoteluri de carantină ». Turiștii care sunt descoperiți ca fiind purtători ai virusului vor fi carantinați în aceste spații. Aceste spații vor fi închiriate din fonduri guvernamentale.

Fiecare hotel va fi obligat să ofere servicii medicale prin intermediul unui medic rezident în locație sau prin acces la telemedicină. De asemenea, personalul unităților de cazare va beneficia de o pregătire specială în ceea ce privește regulile de igienă și se vor aplica proceduri speciale de dezinfecție.

În plus, în niciun hotel / unitate de cazare nu va mai exista bufet. De asemenea s-a luat în discuție ca pe plajele cu plată pentru fiecare șezlong să fie folosite saltele de unică folosință pentru fiecare turist.

Autoritățile elene nu au stabilit încă deciziile finale referitoare la protocoalele de siguranță și aceste pot suferi modificări de la o zi la alta, în funcție de discuțiile oficiale la nivelul Uniunii Europene, dar și cele punctuale cu diverse țări din care Grecia vrea să atragă turiști în această vară.

Pentru a nu rata nimic din ceea ce postăm urmărește TravelingMag.ro pe FacebookInstagram și YouTube!

Citește în continuare
Lasă un comentariu

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

On The Go

Wizz Air lansează ruta București – Palma de Mallorca

Publicat

pe

Wizz Air lansează ruta București - Palma de Mallorca

Wizz Air a lansat o nouă rută din București spre Palma de Mallorca cu zbouri de două ori pe săptămână, începând din 9 august 2020.

Mallorca, cea mai mare dintre Insulele Baleare, este una dintre cele mai populare destinații de vacanță din Europa. În timp ce principalul motiv pentru care oamenii aleg Mallorca pentru vacanța lor sunt numeroasele sale plaje pitorești, capitala frumoasei insule – Palma de Mallorca – oferă combinația perfectă de relaxare la malul mării, experiență culturală și viață de noapte vibrantă, cu baruri și restaurante care servesc cea mai bună selecție din bucătăria spaniolă.

După un weekend captivant în Palma de Mallorca, turiștii se pot odihni în Sóller – orașul mic, înconjurat de peisaje frumoase cu livezi de măslini și de citrice. Situat într-o vale cu acces direct la mare, Soller e renumit pentru pitorescul său port de agrement, înconjurat de coline pline de verdeață.

Mallorca este o alegere excelentă pentru cei care doresc să se odihnească și să se relaxeze, să se bucure de natură, precum și pentru cei care doresc să descopere sate fermecătoare și arhitectura frumoasă a orașelor mai mari.

Pasagerii pot deja să rezerve bilete cu prețuri de la 119 lei pe wizzair.com sau prin aplicația pentru mobil a companiei aeriene. Tariful este pentru un singur segment, cu taxa de administrate inclusă. Un bagaj de mână (max: 40x30x20cm) inclus. Trollerul și orice bagaj adițional de cală vor fi taxate adițional. Prețul se aplică doar rezervărilor efectuate pe wizziar.com și aplicația pentru mobil WIZZ. Numărul de locuri la tarifele prezentate este limitat.

Wizz Air recomandă adăugarea opțiunii WIZZ Flex la orice rezervare, mulțumită căreia pasagerii pot fi siguri că, dacă circumstanțele se schimbă, sau pur și simplu doresc să călătorească la o dată diferită sau către o destinație diferită, pot rezerva orice zbor WIZZ la alegere. Oferirea acelui nivel suplimentar de protecție pentru rezervările de pasageri este o măsură binevenită în aceste vremuri incerte.

RutaZile de operareData lansăriiTarife de la**
București – Palma de Mallorcajoi, duminică9 august 2020EUR 29.99 / RON 139

Pentru a nu rata nimic din ceea ce postăm urmărește TravelingMag.ro pe FacebookInstagram și YouTube!

Citește în continuare

On The Go

MedLife testează gratuit personalul din industria hotelieră din România

Publicat

pe

Sistemul Medical MedLife a demarat un program național de testare gratuită pentru depistarea anticorpilor specifici COVID-19, dedicat personalului din prima linie de interacțiune cu turiștii.

Demersul Testează-te! Află! Protejează! se desfășoară la nivel național și se adresează exclusiv angajaților din industria hotelieră care au contact direct cu turiștii (recepționer/ă, camerist/ă, ospătar/ ospătăriță, lucrător spa hotel etc.). În cadrul programului, MedLife pune la dispoziție mii de teste, în limita stocurilor disponibile, care detectează prezența anticorpilor specifici COVID-19 în organism, produși ca răspuns la infecția cu noul coronavirus.

MedLife

Rezultatele testelor sunt confidențiale

 Testele serologice pentru depistarea anticorpilor IgG presupun recoltarea unei probe de sânge, iar rezultatele sunt confidențiale, putând fi accesate într-un interval de 24-72 ore pe site-ul www.medlife.ro, pe baza unui cod unic.

Un rezultat pozitiv confirmă că persoana testată a intrat în contact cu virusul SARS-CoV-2, fără a se impune, însă, carantina, izolarea sau întreruperea activității la locul de muncă, testarea RT-PCR în vederea diagnosticării realizându-se doar la recomandarea medicului.

Un rezultat negativ arată fie că persoana testată nu a fost purtător al virusului în trecut, fie că perioada de timp de la infectare este încă insuficientă pentru dezvoltarea anticorpilor.

Testare gratuită în toate clinicile și centrele de recoltare MedLife din țară

Personalul din industria hotelieră se poate testa în toate clinicile MedLife din țară, precum și în cele 147 de puncte de recoltare de la nivel național. Lista tuturor centrelor este disponibilă aici.

Pentru a beneficia de gratuitate, angajații din linia întâi trebuie să completeze o declarație pe proprie răspundere, care să ateste că fac parte din grupul țintă. Pentru mai multe informații și pentru înscriere în program, angajații pot completa formularul aici.

Pentru a nu rata nimic din ceea ce postăm urmărește TravelingMag.ro pe FacebookInstagram și YouTube!

Citește în continuare

On The Go

Românii care călătoresc în Austria vor trebui să stea două săptămâni în carantină

Publicat

pe

Românii care călătoresc în Austria vor trebui să stea două săptămâni în carantină

Autoritățile din Austria au emis astăzi avertizări de călătorie pentru trei țări, România, Bulgaria şi Republica Moldova, cetățenii acestora fiind nevoiți să stea în carantină sau să facă dovada unui test negativ la COVID-19.

Ca urmare a numărului în creștere de cazuri de COVID-19 înregistrate în România, din ultima perioadă, cancelarul austriac Sebastian Kurz, ministrul sănătății Rudolf Anschober şi ministrul de externe Alexander Schallenberg au emis o avertizare de călătorie care prevede ca românii care călătoresc în Austria să fie nevoiți să stea în carantină 14 zile sau să facă dovada unui test negativ la COVID-19.

Avertizarea este valabilă și pentru cetățenii din Bulgaria și Republica Moldova. De asemenea, vor fi suplimentate măsurile de control la frontierele Austriei cu Ungaria şi Slovenia, în aceste vămi fiind detașați peste 1.800 de agenți de control.

Ministrul de externe Alexander Schallenberg a spus că această avertizare trebuie respectată obligatoriu, atât de cetățenii austrieci care se întorc din aceste țări, cât și de cetățenii din România, Bulgaria și Moldova care călătoresc în Austria. Acesta a mai precizat și că toate persoanele care vor intra în țară vor fi monitorizate, iar încălcarea carantinei este sancționată cu o amendă de până la 1.450 de euro.

În cadrul conferinței de presă nu s-a făcut nicio specificare la cei aflați în tranzit prin Austria, iar aceste restricții vor intra în vigoare de joi 9 iulie de la ora 00:00.

Pentru a nu rata nimic din ceea ce postăm urmărește TravelingMag.ro pe FacebookInstagram și YouTube!

Citește în continuare
Advertisement
5 locuri cool din Berlin 5 locuri cool din Berlin
City Break09 mai 2020

5 locuri cool din Berlin descoperite cu noul Opel Corsa-e

Berlin este oricând o destinație perfectă pentru un city break. Mai ales când ai ocazia să descoperi locuri cool din...

Destinations04 mai 2020

[FOTO/VIDEO] Un road trip prin Olanda cum probabil nu o să poți face niciodată. Sau?

Nu am spune nu niciodată unei propuneri de road trip prin Olanda. Dar cel mai probabil nu vom putea face...

Amsterdam Amsterdam
City Break26 februarie 2020

Recomandări pentru un weekend la Amsterdam

Cu o serie de muzee spectaculoase, teatre, restaurante, baruri, concerte în fiecare weekend, și nu doar atât, Amsterdam este destinația...

Foto: Primăria Municipiului Sibiu Foto: Primăria Municipiului Sibiu
City Break25 februarie 2020

Unde stai, mănânci, te relaxezi și te distrezi în… Sibiu

Orașul Sibiu este oricând o alegere bună pentru o evadare de weekend. Așa că îți dăm câteva ponturi pentru ca...

Praga Praga
City Break24 februarie 2020

Recomandări pentru o zi de vis în Praga

Chiar și toamna, capitala Cehiei este un loc numai bun pentru a fi explorat, fiind plin cu muzee, cafenele și...

Istanbul Istanbul
City Break24 februarie 2020

Istanbul în 48 de ore! Ce să nu ratezi în orașul-minune al Turciei

Să spunem că ai doar 48 de ore la dispoziție să vizitezi Istanbul, o destinație de vis pentru care în...

Norway postcards cu un BMW X3 Norway postcards cu un BMW X3
Destinations03 februarie 2020

Norway postcards cu un BMW X3

„Traveller’s tales” a explorat frumuseţea Norvegiei în cel de-al patrulea proiect de scurtmetraj în colaborare cu BMW. Şosele neîntrerupte care...

Stockholm Stockholm
City Break20 ianuarie 2020

Recomandări pentru o zi de vis în Stockholm

Stockholm, capitala Suediei, este o destinație interesantă pentru un city break. Găsești aici o arhitectură inedită, experiențe culturale și culinare....

Un road trip cu noul Opel Astra Un road trip cu noul Opel Astra
Destinations12 ianuarie 2020

Un road trip cu noul Opel Astra pe drumurile din landul german Hessa

Un city break la Frankfurt nu este niciodată o idee rea, mai ales dacă ai de gând să și ieși...

City Break18 decembrie 2019

11 târguri de Crăciun din Europa la care trebuie să ajungi iarna aceasta

Dacă îţi place atmosfera de Crăciun, cu luminiţe, colinde și goana după cadouri pentru toţi cunoscuţii, atunci cu siguranţă un...

Advertisement

Trending