Rămâneți conectați

Destinations

Copenhaga: 5 lucruri pe care îți recomandăm să nu le ratezi în capitala Danemarcei

Publicat

pe

Copenhaga

Capitala celei mai fericite națiuni de pe pământ, Copenhaga este un oraș istoric și modern în același timp, oferind zeci de obiective turistice și experiențe care fac din oraș unul de neratat.

Dacă ajungi în Copenhaga, iată cinci lucruri pe care îți recomandăm să nu le ratezi.

Mâncare: Torvehallerne

Cea mai populară piață a orașului are peste 60 de standuri cu nenumărate opțiuni și o atmosferă relaxantă. Găsești aici condimente, vinuri, carne proaspătă, absolut orice. Totodată, dacă îți este foame, vei putea să alegi un produs pe care bucătarii ți-l vor prepara pe loc, indiferent dacă vrei să încerci smørrebrød tradițional danez sau un wrap paleo modern. Dacă îți place cafeaua, încearc-o pe cea de la Coffee Collective. Cafeaua de acasa nu se va mai compara niciodată cu cea de aici.

Torvehallerne – Copemhaga

Clădiri istorice: Rundetaarn

Atașat de Biserica Trinitatis și de biblioteca academică, Turnul Rundetaarn sau Rotund a fost construit în secolul al 17-lea și adăpostește cel mai vechi observator astronomic funcțional de pe glob. Astăzi, turnul este locul ideal din care să vezi tot orașul. În loc de scări normale, ca să ajungi în turn va trebui să urci o scară în spirală, proiectată original pentru ca un cal cu trăsură să poată urca până la observator cu piese de schimb.

Rundetaarn

Rundetaarn – Copenhaga

Cartiere: Nyhavn

Printe cele mai recunoscute destinații ale orașului este Nyhavn, un cartier cochet cu deschidere la mare, cu case în stil olandez pe amândouă malurile canalului. La începuturi, aici funcționa un port comercial pentru cargo și bărci de pescari. În prezent, în zonă se alfă zeci de restaurante și puburi. Hans Christian Andersen, celebrul scriitor danez care a creat-o pe Mica Sirenă, a trăit pentru o perioadă într-una din casele din Nyhavn.

Nyhavn

Nyhavn – Copemhaga

Muzee: Muzeul Danez de Artă și Design

Te-ai gândit vreodată că o expoziție cu scaune ar putea fi interesantă? Fostul prim spital public al Danemarcei a fost convertit într-un muzeu de artă decorativă și design, care adună laolaltă piese din Evul Mediu și până astăzi. Colecția de scaune demonstrează cum danezii au ajuns să fie printre cei mai cunoscuți fabricanți de mobilă din lume.

Muzeul Danez de Artă și Design – Copenhaga

Activități: Grădinile Tivoli

De unde a găsit Walt Disney inspirație pentru Disneyland? Dacă te vei plimba câteva ore prin al doilea cel mai vechi parc de distracții din lume, îți vei face imediat o idee. Un vas de pirați, un teatru chinezesc și alte clădiri, pe toate le veți găsi aici. Bineînțeles, te poți distra pe unul dintre zecile de rollercoast-uri sau alte ride-uri puse la dispoziția vizitatorilor. Când ți se face foame, poți servi masa la unul dintre restaurantele din complexul de distracții. O zi în Copenhaga ar fi pierdută fără măcar câteva ore aici, mai ales la ceas de seară când grădinile sunt iluminate și prind viață.

Tivoli

Grădinile Tivoli – Copenhaga

Citește și: 10 sate franțuzești de care probabil nu ai auzit și pe care trebuie să le vezi măcar o dată

Urmărește TravelingMag.ro pe Facebook și Instagram

Citește în continuare
Lasă un comentariu

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Destinations

În Lombardia, turiștii vor mai primi doar vinuri locale la masă

Publicat

pe

Lombardia

Dacă ajungi în Lombardia și preferi agroturismul, atunci ține cont că vei mai putea bea doar vin local la mașă. Ceea ce, să fim serioși, nu e chiar atât de rău.

Autoritățile din Lombardia au aprobat o nouă lege regională prin care cele peste 1.600 de pensioni agroturistice din regiune nu vor mai putea oferi turiștilor decât produse locale.

Aceștia își pot procura 20% dintre produsele folosite și din alte regiuni, dar în cazul vinului nu poate fi făcută nicio excepție. Așa că dacă ajungi în zonă, vrei nu vrei, vei bea doar vin local.

În plus, 35% din mâncare trebuie produsă chiar în cadrul pensiunii respective (40% la micul dejun) și doar 20% din totalul de produse oferit turiștilor poate fi cumpărat de la supermarket.

De asemenea, această inițiativă reglementează și faptul că o astfel de pensiuni/fermă agroturistică să nu poată oferi mai mult de 160 de mese pe zi, iar numărul de paturi a fost limitat la 100 (anterior fiind de 60).

Lombardia are peste 1.600 de pensiuni și ferme agroturistice, fiind a treia regiune italiană la acest capitol, după Toscana (cu peste 4.500) și Trentino-Alto Adige (cu aproximativ 3.600). În fiecare an, aproximativ 8 milioane de turiști preferă agroturismul din Lombardia.

Regiunea este recunoscută pentru carnea de vită, risotto, mămăligă, precum și pentru brânze precum Gorgonzola, Taleggio și Grana Padano. Majoritatea peștelui este prins în lacul Como și este una dintre puținele regiuni din nordul Italiei unde se produce și ulei de măsline.

Cele mai cunoscute vinuri sunt Valtellina și spumantul Franciacorta.

Degustă Italia: desertul pe care trebuie să-l încerci în funcție de regiunea în care te afli

Urmărește travelingmag.ro pe Facebook și Instagram

Citește în continuare

Destinations

Ecoturism în Dubai

Publicat

pe

Ecoturism în Dubai

Ecoturism în Dubai? Chiar dacă titlul ți se poate părea ciudat, Dubai găzduiește un mediu natural bogat și divers, oferind un amestec deosebit de topografie pentru diferite ecosisteme și o faună sălbatică unică – atât în munți, cât și în mangrove, în deșert sau pe litoral.

Grație practicilor turistice responsabile din Dubai, ai o oportunitate unică de a te apropia de fauna și flora locală fără a afecta mediul. Așa că dacă încă nu ai suficiente motive să-ți faci vacanța în Dubai, pune și ecoturismul pe listă. Și iată ce nu trebuie să ratezi.

HATTA

Una dintre cele mai uimitoare atracții naturale ale Dubaiului, Hatta are în fundal peisajul incredibil al Munților Hajar. Climatul mai răcoros al orașului și peisajele sale spectaculoase asigură o evadare memorabilă din agitația Dubaiului, oferindu-le vizitatorilor ocazia de a explora munți, wadi-uri, ferme și clădiri istorice prin intermediul unor experiențe de recreere variate.

Hatta

Activități disponibile:

Înconjurat de munți și plin cu apă de un turcoaz uluitor, barajul Hatta este o spectaculoasă oază de relaxare situată între vârfurile stâncoase ale Munților Hajar. Vizitatorii se pot plimba cu caiacul pe apele sale turcoaz sau pot face drumeții prin munți, profitând de ocazie pentru a admira frumusețea naturală a zonei.

O atracție specială pentru aventurieri și iubitori de natură, Hub-ul Hatta Wadi ajută vizitatorii să se bucure de activități pline de energie, cum ar fi ciclism montan, karting, tir cu arcul, escaladă, drumeții, plimbări cu caiacul, precum și praștie umană și tiroliană. Centrul de aventură găzduiește și Hatta Drop-in, primul parc acvatic cu sărituri din Asia. În plus, proiectul include și Hatta Zorbing, un centru specializat în zorbing pentru adulți și copii unde vizitatorii au ocazia unică de a se lansa pe pante în interiorul unor bile gonflabile uriașe.

Iar bicicliștii pot profita de traseele organizate de Centrul de trasee pentru biciclete din Munții Hatta pentru a explora regiunea montană. Traseele sunt deschise 24 de ore pe zi, 365 de zile pe an, și pot fi utilizate gratuit.

Cei care doresc să exploreze viața tradițională a locuitorilor din zonele rurale ale emiratului trebuie neapărat să planifice o excursie la Hatta Heritage Village. Restaurat în 2001, satul este unul dintre cele mai vechi din emirat. Un al sit istoric apreciat de vizitatori este „Bait Al Wali”, una dintre cele mai mari case în care obișnuiau să locuiască liderii din acele vremuri. Vizitatorii pot admira numeroase alte artefacte restaurate, inclusiv bijuterii, arme, ceramică și mobilier tradițional, realizate de săteni folosind argilă, piele și cupru.

Hatta Heritage Village

Pentru oaspeții care sunt în căutarea unei șederi liniștite în munți, Hotelul Hatta Fort, Cabanele Hatta Damani și Rulotele Hatta Sedr oferă experiențe ecoturistice ideale pentru iubitorii de natură.

Hotelul Hatta Fort pune la dispoziția oaspeților 52 de camere unice decorate în stil chalet, amplasate printre grădini pitorești și cărări spectaculoase.

Cele trei tipuri diferite de cabane din incinta complexului Hatta Damani oferă o experiență montană idilică și exclusivistă, intensificată de ecosistemul divers și bogat din zonă, care se întinde de-a lungul a numeroase trasee montane și de ciclism.

Pe de altă parte, Rulotele Hatta Sedr aduc în regiune primul concept de rulotă-hotel, găzduind rulote transformate în unități ospitaliere dotate cu terase proprii. Oaspeții au acces la o zonă comună echipată cu facilități pentru grătare și se pot bucura de o priveliște spectaculoasă asupra malurilor barajului Hatta.

Cei care vor să aibă parte de o experiență unică își pot petrece noaptea și în campingul Hatta, unde pot instala corturi pentru a avea parte de o experiență care combină interiorul cu exteriorul. În mod alternativ, vizitatorii se pot caza în Parcul de rulote Hatta pentru a putea experimenta cu adevărat tot ce are de oferit Hatta.

 LACURILE AL QUDRA

Lacurile Al Qudra le oferă vizitatorilor ocazia de a descoperi o oază deșertică ascunsă, formată dintr-o serie de lacuri artificiale împrăștiate pe 10 hectare în deșertul Saih Al Salam din Dubai.

Lacurile AL QUDRA - Ecoturism în Dubai

Activități disponibile:

Vizitatorii pot admira fauna sălbatică în habitatul natural, de la vulpi de deșert până la antilope oryx, precum și cele 170 de specii de păsări care trăiesc în zona lacurilor, inclusiv flamingo, lebede și mai multe tipuri de păsări migratoare.

Pentru cei care vor să admire frumusețea naturii, lacurile sunt ideale pentru un picnic intim, departe de oraș, și pentru a privi superbul apus din deșert cu vedere la apă.

Cel mai nou membru al grupului de lagune artificiale este Lacul iubirii, modelat sub forma a două inimi împreunate. Este suficient de mare încât poate fi văzut chiar și pe imaginile din satelit de pe Google Maps sau pe Google Earth.

O plimbare pe pista de biciclete Al Qudra le oferă atât bicicliștilor pasionați, cât și celor de ocazie oportunitatea de a se relaxa printre dunele de nisip și de a respira aer curat. Pista cu o lungime de 86 km traversează terenul nisipos și se mândrește cu priveliști spectaculoase asupra deșertului, bicicliștii având ocazia să admire fauna sălbatică din zonă.

De asemenea, Lacurile găzduiesc și Last Exit, Al Qudra, o zonă dedicată drive-through-urilor și food truck-urilor care găzduiește șase localuri diferite – deschise 24 de ore pe zi, șapte zile pe săptămână. Food truck-urile seamănă cu niște rulote dedicate transportului de cai, iar tema ecvestră se reflectă în modul în care zona este decorată, cu potcoave, echipamente pentru călărie și baloturi de fân folosite ca mobilier.

Last Exit - Al Qudra - Ecoturism în Dubai

ZONA DE CONSERVARE A DEȘERTULUI AL MARMOON

Locul ideal pentru a porni într-o aventură unică de explorare a Deșertului Al Marmoom, rezervația naturală Deșertul Al Marmoom este cel mai mare proiect turistic din regiune care se concentrează pe mediul deșertic. De asemenea, este prima rezervație neîngrădită de conservare a unui deșert din EAU, gazdă a sute de specii de animale sălbatice – de la antilope oryx și gazele arabe până la vulpi și pisici sălbatice. Rezervația va include zece platforme de observare a animalelor și păsărilor, punți de observație pentru a privi stelele și apusul și chiar și un teatru în aer liber.

Al Marmoom - Ecoturism în Dubai

Activități disponibile:

Al Marmoom oferă vizitatorilor șansa extraordinară de a-și petrece noaptea sub miliardele de stele care luminează cerul emiratului. Turul Grupului astronomic din Dubai pune la dispoziția turiștilor mai multe pachete diferite care se concentrează pe anumite aspecte ale educației astronomice. În fiecare sesiune, oaspeții sunt învățați să afle ora, luna și anul în funcție de stelele prezente pe cer, precum și tehnici de navigație care îi ajută să afle unde sunt și încotro să o ia prin deșert.

Pentru o a vedea cu ochii lor o abordare modernă a curselor de cămile, un sport tradițional în emirate, vizitatorii pot merge la Dubai Camel Racing Club din cadrul Hipodromului pentru cămile Al Marmoom. Situat la o jumătate de oră de mers cu mașina de oraș, acesta atrage proprietari de cămile din toate emiratele, unii venind chiar și din țările învecinate, și oferă premii în valoare de zeci de mii de dirhami.

 Cea mai nouă Experiență Marmoom Bedouin, gestionată de Platinum Heritage cu sprijinul Dubai Tourism și al Centrului Cultural Hamdan Bin Mohammed, oferă o experiență culturală unică pentru întreaga familie. Noua tabără de beduini prezintă adevărata esență a vieții în deșert, oferind o introducere distractivă, educativă și captivantă în modul de viață al beduinilor.

Oferind numeroase opțiuni de vizite – dimineața pentru a vedea răsăritul sau după-amiaza pentru a admira apusul în deșert – experiența explorează viața beduinilor de-a lungul zilelor și anotimpurilor. Vizitatorii vor învăța să înșeueze, să călărească și să îngrijească propriile cămile și vor avea ocazia să se alăture unei caravane de beduini, călătorind prin deșert înainte de a sosi în tabără. Printre cele mai populare atracții se numără demonstrațiile cu șoimi, micul dejun sau cina tradițională în satul beduin, dar și admirarea stelelor.

 REZERVAȚIA NATURALĂ RAS AL KHOR

RAS AL KHOR - Ecoturism în Dubai

Situată la doar câțiva metri de agitata metropolă Dubai, Rezervația naturală Ras Al Khor oferă vizitatorilor ocazia unică de a explora natura și fauna sălbatică într-un loc atât de aproape de oraș. Cu o denumire care înseamnă „Capul râului”, sanctuarul este monitorizat îndeaproape și protejat de Municipalitatea Dubai și este îngrădit pentru a proteja zona. Este una dintre puținele zone urbane protejate din lume, considerată a fi o Arie de Importanță Avifaunistică (AIA) de către Birdlife International și desemnată Sit Ramsar ca urmare a faptului că este o zonă umedă unică în EAU.

Zonele umede servesc ca zone de reproducere pentru numeroase mamifere, crustacee și pești, cu peste 20.000 de păsări de apă din 67 de specii – dar păsările flamingo sunt cele care atrag atenția tuturor în fiecare iarnă. Sanctuarul este format dintr-o combinație de câmpii de sare, mangrove și lagune și găzduiește 450 de specii de floră și faună.

Activități disponibile:

Există trei rezervații avifaunistice situate în perimetrul sanctuarului, care pot fi vizitate gratuit între anumite ore pe timpul zilei. Aceste rezervații oferă vizitatorilor șansa de a admira spectaculoasele păsări flamingo, precum și numeroase alte păsări unice în habitatul lor natural. Printre locuitorii înaripați ai sanctuarului se numără și stârci cenușii, egrete mari, cormorani, piciorongi, fluierari, uligani și multe altele.

 PROIECTUL DE REABILITARE A ȚESTOASELOR

Cu sediul la Jumeirah Al Naseem și Burj Al Arab, Proiectul de reabilitare a țestoaselor din Dubai este singurul proiect de acest fel din întreaga regiune care vizează îngrijirea, protejarea și reabilitatea țestoaselor bolnave sau rănite. Proiectul este dezvoltat în colaborare cu Biroul de protejare a vieții sălbatice și a salvat și eliberat peste 1.000 de țestoase de la de la demararea sa, în 2004. O parte din animale au fost echipate cu dispozitive de urmărire prin satelit, echipa putând astfel să-și urmărească foștii pacienți și să afle mai multe despre aceste creaturi pe care de dispariție.

Activități disponibile:

Sanctuarul este situat în cadrul Lagunei Țestoaselor, fiind accesibil prin Jumeirah Al Naseem și deschis publicului în fiecare zi, fără a fi necesară plata unei taxe de intrare sau efectuarea unei rezervări.

 De asemenea, vizitatorii pot vedea cum sunt hrănite țestoasele și pot participa la sesiuni educaționale pentru întreaga familie în fiecare miercuri, începând cu ora 11:00, pe Insula Țestoaselor.

Descoperă și: Dubai Miracle Garden: cel mai instagramabil loc din Dubai

Urmărește travelingmag.ro pe Facebook și Instagram

Citește în continuare

City Break

Alex Filip a explorat Marsilia în alergare

Publicat

pe

Alex Filip este pasionat de alergare și bicicletă și indiferent de orașul în care ajunge, sigur iese la o tură. Iar Marsilia pare orașul perfect pentru asta. 

Ori de câte ori plec într-o deplasare, cu treabă sau de relaxare, îmi iau „alergarea” cu mine. E destul de complicat din punct de vedere logistic să iau bicicleta și echipamentul aferent, așa încât mi se pare ideal să vizitezi în zori orașul sau zona în care te afli. Nu sunt pasionat de alergarea pe bandă, așa că nu sunt prea interesat de sala de sport a hotelului. Mai degrabă îmi place să găsesc în cameră o hartă, o recomandare de traseu, semn că cineva s-a gândit la felul meu de a vizita orașul înainte de a se trezi.

Alex Filip - Marsilia

De data aceasta vreau să povestesc despre Marsilia, cel mai vechi oraș al Franței, un oraș-port la Marea Mediterană, cu un amestec de neimaginat de culturi și religii, dar care dau un farmec aparte. Este mai degrabă un oraș de relaxare, nu musai unul în care să fugi din muzeu în muzeu, cu toate că am reușit să vizitez câteva precum MuCEM & Fort Saint-Jean, Muzeul Știintelor Naturale, Muzeul de Artă Modernă sau Muzeul Săpunului.

Special l-am lăsat la urmă pentru că, deși mic și deservit de un ghid voluntar tare simpatic, mi-a plăcut mult să aflu istoria spălatului, practic, un element foarte important în viața de zi cu zi și în special pentru alergători și hainele lor. Bineînțeles că începând cu 1972, odată cu intrarea pe piață a detergentului, spălatul cu săpun după rețeta tradițională a intrat în declin. Iar în societățile moderne, acum spălatul hainelor cu săpun este inexistent. Parcă îmi amintesc încă și azi cum bunica mea făcea săpun de casă din sodă caustică pentru spălarea și apoi apretarea hainelor 🙂

Revenind la alergare, Marsilia are atât bulevarde largi și cu trotuare generoase, dar și străduțe înguste cu diferențe de nivel deloc de neglijat. Și adacă am adus vorba despre trotuare, este ireal cum au reușit autoritățile să fortifice trotuaarele în calea asaltului dat de mașini ca în orice oraș. Toate zonele pietonale și trotuarele sunt mărginite de stâlpi groși de fier, înalți de peste un metru. Spun astea pentru că se poate alerga pe trotuare în voie, fără niciun obstacol precum suntem obișnuiți în orașele din România.

Pe lângă traseul propus de hotelul NH Collection la care am stat, cred că orice alergare trebuie să ajungă și în jurul Orange Velodrome, stadionul de casă al celebrei echipe Olympique Marseilles. Este un stadion modern și cochet, inaugurat cu doar câțiva ani în urmă. Iar lângă stadion este o cafenea unde-ți poți trage sufletul.

Străzile se spală aproape zilnic, transportul în comun este majoritar electric și cu o acoperire foarte bună – așadar, ce să mai zic – recomand Marsilia ca destinație „run-friendly”, dar în egală măsura hotelul NH Collection care se află foarte aproape de Port Vieux. Ah, era să uit, tot pentru alergători este de apreciat faptul că toate hotelurile lanțului NH au în recepție un butoi cu apă rece din partea casei, dar și fructe.

Marsilia

Iată și câteva sfaturi utile dacă alegi Marsilia ca destinație pentru un city break:

Cum ajungi: Ryanair are curse cu plecare vinerea și retur lunea; de la aeroport, taxiul clasic și chiar Uber depășesc 55-60 euro pe segment, însă există un autocar cu frecvența de 15 minute care costă aproximativ 10 euro până la Gara St. Charles; de acolo se poate lua transportul în comun către orice destinație a orașului.

O cartelă cu 10 călătorii costă 14 euro și este valabilă pentru metrou, autobuz și tramvai.

Mi-a plăcut că toate autobuzele au doar două uși – una prin față, pe unde te urci și taxezi și una la mijloc pe unde se coboară.

Tramvaiele arată SF și străbat mare parte din oraș cu discriminare pozitivă.

Localnicii folosesc scuterele și bicicletele, iar turiștii pot opta pentru bicicletă sau trotinetă electrică (din păcate, foarte multe zac și pe fundul Mării)

Maratonul Marsiliei se desfăsoară în luna martie a anului viitor, așa că ai timp să-ți pregătești călătoria și să te și antrenezi să fii în formă maximă până atunci.

TRAVEL TALKS: Alex Filip

Urmărește travelingmag.ro pe Facebook și Instagram

Citește în continuare
Advertisement
City Break08 iulie 2019

Alex Filip a explorat Marsilia în alergare

Alex Filip este pasionat de alergare și bicicletă și indiferent de orașul în care ajunge, sigur iese la o tură....

On The Go01 iulie 2019

Sfaturi pentru un road trip fără griji în vacanța de vară

Temperaturile sunt din ce în ce mai ridicate și singurul lucru la care te mai gândești este vacanța de vară....

Bari - Italia Bari - Italia
City Break03 iunie 2019

Recomandări pentru o zi de vis în Bari

La doar două ore de zbor cu avionul de București și extrem de accesibil ca preț, Bari, un oraș de...

Running Break Running Break
City Break02 iunie 2019

RUNNING BREAK: Locuri cool de alergare în Lisabona, Paris și Viena

Dacă ești pasionat de alergare, cel mai probabil fiecare city break se transformă într-un „running break”. Așa că avem câteva...

Marsilia Marsilia
City Break11 mai 2019

Recomandări pentru o zi de vis în Marsilia

Marsilia, cel mai vechi oraș din Franța, are un trecut bogat, însă și un prezent frumos, cu peste 300 de...

Malaga Malaga
City Break25 aprilie 2019

Recomandări pentru o zi de vis în Malaga

Malaga este un oraș plin de viață, cu o gastronomie excelentă și o clima perfectă. Bine ai ajuns într-unul din...

Palma de Mallorca Palma de Mallorca
City Break05 martie 2019

Recomandări pentru o zi de vis în Palma de Mallorca

Palma de Mallorca este una dintre cele mai căutate destinații de vacanță din Spania. Avem și noi câteva recomandări ca...

Viena Viena
City Break05 martie 2019

Recomandări pentru o zi de vis în Viena

Viena este o combinație genială între grandoarea istorică și frenezia unei capitale moderne. Și avem câteva ponturi ca tu să...

Munchen - Germania Munchen - Germania
City Break04 martie 2019

Recomandări pentru o zi de vis în München

München, capitala landului Bavaria din Germania, este un loc uluitor din toate punctele de vedere. Și avem câteva recomandări pentru...

Funchal Funchal
City Break26 februarie 2019

Recomandări pentru o zi de vis în Funchal

Cu o marina complet refăcută, cafenele cosmopolite și  restaurante gourmet, Funchal este un oraș modern perfect pentru un city break...

Advertisement

Trending