What To Do
4 restaurante unde trebuie să iei masa în Dubai
Published
4 years agoon

În Dubai totul se schimbă de la o zi la alta și mereu apar lucruri și locuri spectaculoase. Iată 4 restaurante din Dubai în care îți va face plăcere să-ți petreci o seară de vacanță.
Urmează cea mai bună perioadă pentru o vacanță în Dubai, așa că aici pe TRAVELING MAG îți vom povesti multe lucruri interesante despre această destinație fabuloasă.
În timp ce tot mai multe localuri impresionante se deschid în Dubai, iată 4 restaurante din Dubai pe care nu ar trebui să ratezi dacă ajungi în această perioadă acolo.
Vivaldi by Alfredo Russo – Sheraton Dubai Creek Hotel & Towers
Maestrul decorat cu stele Michelin Alfredo Russo are pe mâini Vivaldi, un restaurant care îți va potoli foamea și setea deopotrivă cu mâncăruri extraordinare. Poziționarea localului este ideală pentru ca tu să deguști savorile mâncărurilor în timp ce ai o priveliște de vis asupra orașului. Vivaldi îți va oferi o nouă perspectivă asupra orașului, într-un decor italienesc superb.
Poți servi aici un brunch de vis, care te va lăsa cu gura căscată și îți va arăta cum trebuie să fie de fapt o seară reușită. Poți încerca și experiența #SunsetOnTheCreek, în care vei primi la discreție băuturi italienești, câte două la preț de una.
London Calling – Soho Garden
Soho Garden este locul unde noaptea prinde viață în inima Dubaiului, un oraș neobișnuit cu o asemenea activitate. Să aduci adevăratul vibe al zonei Soho din Londra în inima deșertului nu este un lucru ușor, însă vei putea să te bucuri de un meniu delicios și de cele mai bune băuturi, altăuri de muzica preferată a petrecăreților londonezi.
De exemplu, pe 20 octombrie, Happiness Forgets vor cânta la Glasshouse pentru o singură noapte. Vei putea să te bucuri de cocktailuri deosebite în cadrul clubului subteran decorat cu bun gust. Poți avea încredere în Happiness Forgets, pentru că sunt câștigătorii premiului pentru Cel Mai Bun Bar de Cocktailuri din lume.
Bellisima Thursdays – Dubai Marina
Fă un tur de forță al gastronomiei italienești cu Bellisima Thursdays. Vei găsi aici pizza și paste făcute în casă, un stand cu bruschete, precum și o zonă dedicată burratei, un fel de brânză italian și tiramisu, desertul cel mai vestit din Italia. Nu există mod mai bun de a întâmpina weekend-ul decât cu o masă bogată și delicioasă. Bufetul costă 225 de dirhami de persoană și include și băuturi.
Friday Brunch – Loca Dubai, Dubai Marina Beach Resort&Spa
Timp de 5 ore, poți să te răsfeți după bunul plac în cadrul unui bufet de excepție, poate cel mai căutat din tot Dubaiul. Prețul per persoană este de 275 de dirhami (aproape 300 de lei), aici putând să guști preparate autentice mexicane, de exemplu, cum sunt huervos machaca, coaste de porc marinate și afumate, fajitas cu pește, dar și o gamă de deserturi faimoase în Dubai. Muzica live începe la 2 după-masa, iar un DJ va întreține atmosfera începând cu 8:30 seara.
Cum ajungi în Dubai?
Wizz Air, cea mai mare companie aeriană low cost din Europa Centrală și de Est, operează zboruri către și de pe Aeroportul Internațional Dubai Al Maktoum. Aeroportul se află într-o poziție ideală în inima noului Dubai.
Acest aeroport oferă o alternativă atractivă pentru companiile și turiștii care se îndreaptă către noul Dubai, aproape de Jebel Ali Village, de Internet City și Media City, de Palm și de Marina, printre altele, și este conectat prin mijloace de transport în comun dedicate.
Tu ce alte restaurante din Dubai ne-ai mai recomanda? Spune-ne și de ce într-un comentariu și te poți trezi cu un premiu surpriză din partea noastră!
Pentru a nu rata nimic din ceea ce postăm urmărește TravelingMag.ro pe Facebook, Instagram și YouTube!
What To Do
[FOTO] Un tur prin pasul Stelvio cum probabil nu o să poți face niciodată. Sau?
Published
2 weeks agoon
12 November 2023
Bene Mayr și Markus Eder au găsit un alt mod de a se bucura de un tur prin pasul Stelvio. Poate încearcă cineva să descopere la fel și Transfăgărășanul?
Pasul Stelvio este undeva la peste 2.700 de metri altitudine, în nordul Italiei, la granița cu Elveția. Noi îți recomandăm să nu ocolești acest traseu dacă ești într-un road-trip cu mașina.
Va fi mai greu dacă te tentează să descoperi pasul Stelvio așa cum au făcut-o freeriderii Bene Mayr și Markus Eder. Mai ales că cei doi s-au pregătit două luni pentru asta și a mai fost nevoie de alte 5 zile pentru ședința foto.
Mayr și Eder și-au început coborârea pe schiuri de la o altitudine de 2.843 metri la Dreisprachenspitz și totul s-a terminat 555 de metri mai jos.
Cu siguranță este un mod mai spectaculos de a descoperi acest drum, dar te asigurăm că merită să treci și cu mașina pe acolo. 😉
Foto: Red Bull Content Pool
Destinations
6 târguri de Crăciun din Europa unde poți ajunge cu un zbor Wizz Air
Published
3 weeks agoon
7 November 2023
Ți-ai propus să ajungi la cât mai multe târguri de Crăciun anul acesta? Atunci notează 6 destinații unde poți ajunge cu Wizz Air, iar prețul biletelor pornește de la 69 de lei.
Anul acesta, cu Wizz Air poți să te îmbarci într-o călătorie festivă de neuitat, către unele dintre cele mai încântătoare destinații din Europa, care să te aducă mai aproape de magia Crăciunului.
Iată șase târguri de Crăciun, renumite în Europa, fiecare cu farmecul și spiritul unice pe care le poți descoperi la prețuri pentru bilete începând cu 69 de lei.
Târgul de Crăciun din Basel: 23 noiembrie – 23 decembrie
Descoperă spiritul Crăciunului în Basel, în timp ce te plimbi prin piețele sale încântătoare, pline de delicii festive. Intră în atmosfera veselă a orașului, răsfață-te cu bunătăți delicioase și cumpără cadouri unice de sărbători. Asigură-ți locurile de avion pentru doar 99 RON și lasă magia Crăciunului să înceapă.
Târgul de Crăciun din Berlin: 27 noiembrie – 31 decembrie
Berlinul prinde viață în perioada sărbătorilor cu un târg de Crăciun unică. Explorează piețele festive ale orașului, gustă din bunătățile tradiționale și bucură-te de decorațiunile strălucitoare. Rezervă-ți zborul pentru doar 69 RON și bucură-te de cadoul unui Crăciun berlinez.
Târgul de Crăciun din Bruxelles: 24 noiembrie – 31 decembrie
Bruxelles-ul se transformă într-un tărâm al minunilor de iarnă în perioada sărbătorilor. Experimentează farmecul târgului său de Crăciun, cu luminile renumite, patinoarul și mâncărurile belgiene. Fă-ți sezonul mai luminos cu un zbor la 99 RON.
Târgul de Crăciun din Copenhaga: 17 noiembrie – 31 decembrie
Copenhaga este un oraș plin de veselie cu ocazia sărbătorilor, datorită târgului său de Crăciun. Plimbă-te pe străzile decorate, savurează un vin fiert și explorează meșteșugurile unice. Pentru doar 99 RON, fă din Copenhaga destinația vacanței tale de iarnă.
Târgul de Crăciun din Luxemburg: 24 noiembrie – 1 ianuarie
Târgul de Crăciun din Luxemburg este o adevărată bijuterie, cunoscută pentru atmosferă și meșteșugurile artizanale. Bucură-te de festivități și creează-ți amintiri prețioase. Rezervă un zbor pentru doar 149 RON.
Târgul de Crăciun din Londra: 17 noiembrie – 1 ianuarie
Târgul de Crăciun din Londra uimește cu luminile sale, patinoarul și spiritul festiv. Explorează piețele, savurează o cacao caldă și bucură-te de o evadare magică de iarnă. Biletul tău pentru un Crăciun fermecător la Londra te așteaptă la prețul de 99 RON.
Pentru mai mult confort, Wizz Air oferă opțiunea unui Partener de călătorie flexibil. Acest serviciu îți oferă posibilitatea de a crea o nouă rezervare, fără a fi nevoie să adaugi toate numele pasagerilor în momentul rezervării, ceea ce îți permite planificarea mai ușoară a călătoriei, printr-o experiență mai flexibilă.
Foto: envato elements
Pentru a nu rata nimic din ceea ce postăm urmărește TravelingMag.ro pe Facebook și Instagram!
Destinations
Descoperă Ungaria printr-o călătorie arhitecturală unică
Published
4 weeks agoon
1 November 2023
O vizită în Ungaria înseamnă și o călătorie care te va purta prin diverse stiluri arhitecturale și vei avea ocazia să cunoști puțin din istoria locului, într-o manieră activă și imersivă.
Sunte multe motive pentru care să pui Ungaria și Budapesta pe lista destinațiilor pentru un city break și cu siguranță descoperirea diverselor stiluri arhitecturale este una din activitățile plăcute.
Art Nouveau în Budapesta
Art nouveau-ul a fost un stil arhitectural popular în Ungaria la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea. Acest stil se caracterizează prin linii fluide, forme organice și decorațiuni bogate.
Budapesta găzduiește unele dintre cele mai remarcabile exemple de arhitectură Art Nouveau din Europa Centrală. Printre acestea, Palatul Gresham, care se remarcă prin clădirea impunătoare și elemente decorative complexe și linii fluide. Este azi hotelul Four Seasons Gresham Palace Hotel, unde te și poți caza dacă vrei.
📍 Széchenyi István tér 5-6, Budapesta
Fosta Casă de Economii a Poștei, cu o fațadă impunătoare și detalii arhitecturale remarcabile, este un exemplu splendid de arhitectură Art Nouveau. Construită în inima orașului, această clădire oferă un spectacol vizual impresionant și vă surprinde cu ornamentații bogate și o structură impozantă.
📍districtul V, strada Hold nr. 4, Budapesta

Academia de Muzică Liszt este un exemplu de arhitectură neorenascentistă, cu un design impresionant și influențe clasice. Oferind nu doar frumusețea clădirii în sine, ci și bogata moștenire muzicală a locului, acest edificiu iconic atrage turiștii și iubitorii de muzică din întreaga lume.
📍Liszt Ferenc tér 8, 1061 Budapesta
Casa Bedő, situată în districtul V din Budapesta, este o altă bijuterie Art Nouveau. Fațada sa ornamentată și detaliile fine fac din această clădire un loc deosebit de atrăgător pentru iubitorii de artă și arhitectură.
📍Váci utca 77, 1056 Budapesta, Ungaria.
Casele Bauhaus pot fi găsite în diverse părți ale Budapestei, inclusiv pe străzile Napraforgó și Csalogány, precum și în cartierul Káposztásmegyer. Cu designul lor funcțional și minimalismul caracteristic mișcării Bauhaus, aceste clădiri reflectă influența semnificativă pe care această școală de design a avut-o în Ungaria.
În ianuarie 2022 a fost inaugurat un impresionant centru cultural dedicat muzicii, Casa Muzicii Maghiare. Pe lângă arhitectura futuristă deosebită, găzduiește săli de concerte și o expoziție interactivă cu tema istoria muzicii. Casa Muzicii Maghiare este situată în Parcul Central din Budapesta.

Szeged
Situat în Szeged, Palatul Reök este un exemplu extraordinar de arhitectură secessionistă, în care liniile curbe și ornamentațiile florale creează o atmosferă unică. Această clădire fascinantă merită cu siguranță o vizită, iar interiorul său surprinde cu o colecție remarcabilă de artă contemporană.
📍strada Magyar Ede nr. 2, Szeged
Kecskemét
Palatul Cifra din Kecskemét a fost proiectat de Ödön Lechner și dezvoltat de Márkus Géza. Este un edificiu impresionant, ce folosește influențe internaționale și elemente secesioniste vienez. Betonul colorat, țiglele emailate și sculpturile din piatră adaugă unicitate clădirii.
Aceste clădiri reprezintă doar o mică parte din bogata moștenire arhitecturală a Ungariei, fiecare aducând cu sine o poveste și o frumusețe unică. Adăugați această experiență captivantă în ofertele dvs. turistice și oferiți călătorilor șansa de a descoperi frumusețea arhitecturii unice a Ungariei.
Foto: envato elements
Pentru a nu rata nimic din ceea ce postăm urmărește TravelingMag.ro pe Facebook și Instagram!


6 târguri de Crăciun din Europa unde poți ajunge cu un zbor Wizz Air
Ți-ai propus să ajungi la cât mai multe târguri de Crăciun anul acesta? Atunci notează 6 destinații unde poți ajunge...


Toamna este anotimpul perfect pentru un city break la Istanbul
Ai chef să evadezi pentru câteva zile? Atunci trebuie să știi că toamna este anotimpul perfect pentru un city break...


O zi pe malurile Dunării la Budapesta
Dunărea împărțea pe vremuri cele două orașe Buda și Pesta. Acum, cele două maluri sunt locul preferat pentru turiștii care...


Un tur prin Stuttgart la volanul unui Porsche
Stuttgart este capitala regiunii Baden-Württemberg și “casa” constructorului de mașini Porsche. Si este o destinație ideală pentru un city break....


5 locuri cool din Berlin descoperite cu noul Opel Corsa-e
Berlin este oricând o destinație perfectă pentru un city break. Mai ales când ai ocazia să descoperi locuri cool din...


Descoperă frumusețile din Sibiu la volanul unei mașini clasice sau electrice
Trei zile pe cele mai frumoase drumuri din județul Sibiu. Asta înseamnă Transylvania Classic, un eveniment dedicat vehiculelor istorice și...


[FOTO/VIDEO] Un road trip prin Olanda cum probabil nu o să poți face niciodată. Sau?
Nu am spune nu niciodată unei propuneri de road trip prin Olanda. Dar cel mai probabil nu vom putea face...


La vita e bella pe vasul de croazieră Costa Toscana
O croazieră cu vasul Costa Toscana te va ajuta să descoperi că LA VITA E BELLA și că DOLCE FAR...


Recomandări pentru o zi de vis în Atena
Atena, capitala Greciei, este locul ideal pentru o noapte de distracție, o zi plină de vizite și vestigii istorice sau...


Transylvania Classic 2022: un raliu ca o vacanță pe cele mai frumoase drumuri din județul Sibiu
Vrei să descoperi cele mai frumoase drumuri din județul Sibiu la volanul mașinii tale? Atunci trebuie neapărat să participi la...

Peste un milion de paturi din hotelurile din Turcia au fost verificate și au primit un certificat pentru sustenabilitate

Baklavaua: o tradiție turcească respectată de secole

[FOTO] Un tur prin pasul Stelvio cum probabil nu o să poți face niciodată. Sau?

Vrei să te simți ca James Bond pentru o zi? Vizitează Sölden, cea mai tare stațiune de schi din Alpii Austriei

6 târguri de Crăciun din Europa unde poți ajunge cu un zbor Wizz Air

Vrei să te simți ca James Bond pentru o zi? Vizitează Sölden, cea mai tare stațiune de schi din Alpii Austriei

[FOTO] Un tur prin pasul Stelvio cum probabil nu o să poți face niciodată. Sau?

30 de locuri din filmele Disney în care trebuie să ajungi neapărat

Toamna este anotimpul perfect pentru un city break la Istanbul

6 târguri de Crăciun din Europa unde poți ajunge cu un zbor Wizz Air

Air New Zeeland a lansat un hit cu procedurile de siguranță prezentate înainte de decolare

LeBron James promovează gențile de voiaj Rimowa

Misiune Imposibilă: Declinul – o plimbare prin Norvegia, Noua Zeelandă, Franța, Anglia și Emiratele Arabe Unite
